„Eu cred că Victor Ponta nu trebuia să se retragă. În momentul în care faci un pas în spate de la conducerea partidului, îl faci doar dacă te confrunţi cu o problema serioasă”
Pentru Daniel Bărbulescu, ultimele luni din viață au fost ceva mai complicate. Acel gen de situații în care fiecare emite judecăți de valoare, chiar dacă știe, din start, că adevărul e relativ, iar până la aflarea lui e cale lungă.
Făcând abstracție de situațiile date, amintite fugar, considerăm că omul politic Daniel Bărbulescu poate să răspundă unor teme importante din actualitatea stângii românești. Acolo unde astăzi iese mult fum, și nicidecum din pipa păcii…
Chiar curajoase opiniile exprimate mai jos, în condițiile în care la nivelul structurilor teritoriale liderii PSD sunt într-o tăcere complice față de realitatea din partid, atunci când vorbesc în spațiul public. Pentru că, la nouă luni de la pierderea alegerilor prezidențiale de către candidatul stângii, Victor Ponta, abia acum începe sesiunea dezbaterilor interne, acolo unde, într-un fel sau altul, partidul e obligat să tragă linie, să avanseze un proiect pentru membrii militanți și simpatizanți, în paralel cu unul dedicat națiunii române, fie din interiorul granițelor, fie din diaspora…
– Eșecul votului uninominal este deja o certitudine. Întoarcerea la votul pe liste poate fi garanţia unui parlament mai responsabil, punctul de plecare în reformarea unei instituţii în care oamenii au din ce în ce mai puţină încredere?
– Eu resping ideea că votul uninominal reprezintă un eşec, ba din contră, consider că aduce parlamentarul mai aproape de cei care îl trimit să îi reprezinte. Întoarcerea la votul pe liste nu este decât un troc politic interpartinic prin care şefii de partide de la Bucureşti fug de întâlnirile cu alegătorii, nu vor să se murdărească pe pantofi cu praful din teritoriu, şi aleg varianta mai comodă a unei poziţionări fruntaşe pe listele de partid. Reformarea Parlamentului ţine, în primul rând, de membrii săi şi de modul în care aceştia înţeleg să îşi exercite atribuţiile.
– Klaus Iohannis vorbește despre „România lucrului bine făcut”, Gabriel Oprea despre „interesul național”. Nu e o postură jenantă pentru PSD să accepte adulterul uneperist drept o virtute?
– Ba da, relaţia cu UNPR ar trebui clarificată de urgenţă, PSD ar trebui să fie mai ferm în gestionarea acestui parteneriat, şi să nu mai accepte să fie călcat în picioare de dragul guvernării cu orice preţ, cu atât mai mult cu cât liderii UNPR, partid care nu a participat singur la nicio competiţie electorală până acum, afirmă că au o înţelegere punctuală cu o persoană fizică, şi nu cu Partidul Social Democrat.
– Sunteți deputat în colegiul unde se află și orașul Scornicești. Pe cine vedeți primar al orașului, după alegerile locale de la anul, în contextul particular al situației date de vacantarea postului prin încetarea mandatului lui Cătălin Davidescu?
– Cercetările sociologice ne-au confirmat că PSD este principala forţă politică din Scorniceşti. Rămâne ca până la începutul lunii septembrie să alegem omul care poate aduce plus-valoare scorului partidului şi să îl validăm drept candidat. Dacă vom face alegerea potrivită, atunci consider că oraşul va avea din nou un edil social-democrat. Organizaţia are suficente opţiuni, fie că vorbim de consilierul judeţean George Brînaru, de primarul interimar Ion Preoteasa sau de consilierul local Florin Traşcă. Opţiunea finală va fi una politică şi, sper eu, câştigătoare pentru PSD, aşa că până în toamna nu excludem nici un nume de bună-credinţă din vederile noastre.
– Când ar trebui organizat un congres în PSD? Imediat, sau după alegerile de la anul? Argumentați!
– Din punctul meu de vedere, partidul are nevoie de o clarificare urgentă la nivelul conducerii de vârf. Cel mai mare partid din România nu poate să stea prea mult timp fără o echipă de conducere legitimată la nivel naţional. Toamna anului 2015 mi se pare un moment oportun pentru desfăşurarea Congresului. Avem nevoie că toate energiile să fie canalizate în 2016, exclusiv pe alegerile locale şi parlamentare, aşa că o situaţie ambiguă la vârful PSD nu face decât să îi ajute pe adversarii politici.
– În competiția internă pentru Primăria Slatina, din partea PSD sunt vehiculate următoarele nume: Silviu Neacșu, Emil Moț, Andrei Iordache. Pe cine vedeți favorit, cu șanse să câștige bătălia finală?
– Pe toţi trei, fiecare are calităţi incontestabile şi poate deveni primarul Slatinei, de fapt chiar ar fi frumos să vedem un triumvirat format din aşa oameni valoroşi la conducerea administrativă a Slatinei, nu-i aşa? Domnul Neacşu posedă seriozitatea didactică a profesorului de matematică dublată de experienţă importantă a funcţiei de prefect, Emil a condus cu succes Direcţia pentru Protecţia Copilului , după care i-a reprezentat cu cinste pe slătineni în Parlamentul României şi le cunoaşte mai bine că oricine nevoile, iar Andrei şi-a demonstrat priceperea nu doar ca medic, având grijă de sănătatea oamenilor, dar şi ca manager, modernizând, practic, din temelii, Spitalul Judeţean de Urgenţe Slatina. Ultimul cuvânt în desemnarea celui care va deveni primarul Slatinei cred că trebuie să îl aibă organizaţia locală, pentru că militanţii noştri sunt cei care vor contribui decisiv la campania electorală, aşa că, eu i-aş pune în primul rând pe ei să spună cine vor să îi reprezinte.
– Ar fi fost mai multă liniște în PSD dacă Victor Ponta s-ar fi retras imediat după pierderea alegerilor prezidențiale?
– Nu ştiu dacă de linişte avea nevoie PSD-ul. Eu cred că Victor Ponta nu trebuia să se retragă deloc În momentul în care faci un pas în spate de la conducerea partidului, iî faci doar dacă te confrunţi cu o problema serioasă, dar nu laşi partidul în voia sorţii, ca o corabie în derivă, fără căpitan pe timp de furtună.
– Traian Băsescu nu-și plimbă nepoții prin parc. Rămâne un bun observator al fenomenului politic românesc. Mai poate juca un rol important în anul electoral 2016?
– Eu cred că Traian Basescu nu mai are benzină politică pentru 2016. Poate rămâne cel mult un bun analist al vieţtii politice româneşti. De altfel, am înteles că deja a inceput să işi scrie memoriile, şi sunt convins că are ce să scrie…
– Câștigă ceva cetățeanul simplu din polarizarea media?
– Nu, poate doar o doză mai mare de manipulare. Cu greu putem spune că în ultimii 25 ani a existat presă independentă în România, simbioza media-politică fiind prea puternică, şi de multe ori, evidentă.
– O criză de identități în politica românească. Este și PSD-ul frământat de această situație?
– Nu, PSD-ul a rămas identificat cu stanga românească şi a dovedit acest lucru prin numeroasele măsuri cu caracter social adoptate de guvernarea noastră. Pacat ca agenda publică a fost ocupată în ultimul timp de problemele de imagine ale paridului, mai degrabă decât de modul în care a fost guvernată ţara de PSD.
– Dacă PSD nu va obține 50% la votul politic pentru CJ, la anul, va putea impune noul președinte la Consiliul Județean Olt?
– Legea alegerilor locale este o lege strâmbă, în opinia mea, care la Olt, cel puţin dezavantajează PSD-ul. Dar, ca de fiecare dată, ne vom bate pentru 51% la alegerile locale şi sunt convins că vom reuşi să atingem acest target.
– Își va asuma PSD eșecul proiectului Autostrada Pitești-Slatina-Craiova?
– Dacă master-planul de transport nu va fi adoptat în forma actuală, atunci da, putem vorbi de un eşec asumat. Am însa încredere că în al douaăsprezecelea ceas, acest proiect vital pentru judeţel Olt va demara.
– Vedeți, la Olt, o alianță reală între UNPR și PSD? În condițiile în care acest proiect ar prinde la nivel central și ar trebui dezvoltat și în teritoriu…
– La Olt mai greu, avand în vedere disproporţia evidentă dintre cele două entităţi. Aş prefera, totuşi, să ne măsuram forţele politice separat la alegerile locale, şi să vorbim după de eventuale alianţe, proporţional cu scorurile obţinute la locale în judeţul Olt.
– Sunteți mulțumit de activitatea dumneavoastră în ultima sesiune parlamentară?
– Sunt de părere ca am avut o activitate parlamentara decentă, aşa cum, cu generozitate, aţi apreciat-o şi dumneavoastră în paginile numărului trecut din Ziarul de Olt.
– În ultima perioadă ați fost protagonistul unor situații de viață mai complicate. Ce ați învățat despre oameni, umanitate și omenie, în aceste luni?
– Într-adevar, au fost momente grele prin care eu şi familia mea am fost nevoiţi să trecem. Important este să aşteptam ca timpul să permită adevărului să iasă la lumină, să se decanteze, şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, situaţia să se clarifice…