Interviu cu IOANA ANDREEA DOGEANU absolventă a Facultății de Științe Politice din cadrul SNSPA București
România trăiește un centenar în fundătură, în iluzii, minciună și prostie ridicate la rang de meritocrație. Căderea de pe harta Europei este inevitabilă. Ca un avion unde pilotul a trecut beat criță de filtrele tehnice de securitate, iar căldura din cabină îi crează lumi paralele. Ocupanții cred că sunt pe mâini bune. Așa cum cred românii, zi de zi, că totuși, pe undeva, Toader, Dăncilă, Olguța, Dragnea, Tăriceanu și care o mai fi pe acolo, au intenții bune față de țară și nație…
Precum Diogene în vremea sa, a căuta un om de spirit e o problemă existențială. Încerci, dar ai șanse să rămâi doar cu încercarea. Norocos este reporterul de serviciu, atunci când a regăsit-o pe Ioana Andreea Dogeanu, o olteancă plecată la București, la vremea școlilor făcute le timpul lor. Rămasă acolo, gândind că poate să ofere entuziasm și patriotism, așteptând ziua și ora confirmării. Neanunțate de niciun crainic de pe peron. Absolventă a Facultății de de Științe Politice din cadrul SNSPA București, Ioana Andreea Dogeanu știe și poate să răspundă unor teme ce ar pune în dificultate mulți politicieni din înălțimea vârfurilor puterii sau opoziției. Interviul de față este o provocare, atunci când căutați oameni inteligenți într-o mare de mediocritate…
– De ce nu au ieșit oltenii să voteze referendumul pentru familie și cel pentru Olt-Romanați?
– Știți că Napoleon Bonaparte spunea: „Ne zbatem mai mult pentru interesele noastre decât pentru drepturi!” Realitatea din România, nu doar cea de la Olt, este aceea că oamenii, când vine vorba de alegeri sau de a merge la vot nu se mobilizează singuri. Procentul celor care au acest „obiect” pe lista lor de acțiuni civice este foarte mic, iar explicația o putem găsi în teoriile sociologice, până la cele psihologice sau în datele istorice. Dacă vreți o explicație politică corelată cu ultimele evenimente petrecute în sfera politicului, posibil ca autoritățile de pe plan local să nu fi acordat o mare atenție acestui referendum, un rol important jucându-l „miza” care cel mai probabil nu a mai prezentat un mare interes ori nu a mai contat.
– Greu găsesc pe cineva care să spună că PSD-ul face bine. Chiar și așa, în toate sondajele, la Olt sau pretutindeni în țară, stânga lui Dragnea domină copios. Ce ne scapă aici?
– Singura „stângă” care-i aparține lui Dragnea este propria mână, acest lucru dacă nu cumva este ambidextru, însă eu nu am până în prezent astfel de date. „Stânga” despre care vorbiți dumneavoastră, cea ideologică, „aparține” celor care cred în valorile social-democrației, în ideea de șansă la educație, sistem sanitar de bună calitate și un trai decent. Nici cetățenii, dar politicienii nu ar trebui să trăiască sub „imperiul sondajelor”. Iar exemplele din trecut (vezi: alegerile prezidențiale din 2009 cu cele câteva cuvinte care au făcut înconjurul internetului în mod obsedant „Mihaela, dragostea mea, am câștigat!”, pentru ca dimineața realitatea să fie alta) ne arată că de cele mai multe ori realitatea obiectivă nu se suprapune cu „realitatea sondajelor”. De ce? Pentru că fiecare dorește să i se vândă realitatea pe care o poate suporta, cea ușor de digerat, cea în care sinceritatea nu e un principiu fundamental. Ne scapă faptul că în efectuarea și cuantificarea sondajelor de opinie expuse în mass-media „se lucrează cu materialul clientului”, astfel că nu se livrează, din punct de vedere informațional, decât ceea ce se comandă.
– Nu va compromite Viorica Dăncilă noțiunea femeii de succes în politică?
– Pe a Ioanei Dogeanu, nu! Pentru restul doamnelor și domnișoarelor care se simt într-un fel ofensate de faptul că întâmplător au același sex ca al doamnei menționate de dumneavoastră, este în mare măsură vina lor, pentru că depinde de noi ca oameni ce modele de referință ne alegem și cu cine alegem să ne comparam. Persoanele cu ale căror viziuni și convingeri nu ne identificăm ar trebui să treacă la registrul „și alții” și să ne delimităm de acțiunile acestora. Am o imagine foarte clară în ceea ce privește noțiunea de „succes” și care este „rolul femeii în politică” și nu funcționez prin comparații. Singura persoană cu care mă pot compara sunt eu însămi, privind la ce am făcut cu o zi, o săptămână, un an în urmă și evaluându-mi situația din prezent, fie că ne referim la aspectele de ordin profesional, fie la cele personale.
– În 2016 au câștigat alegerile cu Autostrada Pitești-Slatina-Craiova. Faci un exercițiu de… imagine? Cu ce vor seduce poporul în 2020?
– Într-o manieră alegorică și ad-hoc, mă gândesc la alegerile din 2020 ca la proclamarea unei „păci universale” peste „ferma animalelor” din romanul cu același nume al lui Orwell, acolo unde vulpile au un „sincer” interes de a prelungi viața găinușelor și a puilor care tocmai au ieșit din găoace. Doar ce a fost câștigată licitația privind cele două tronsoane din drumul expres de mare viteză Craiova- Pitești. Nu sunteți curioși să vedeți cine le va câștiga pe celelalte? Bingo!
– Meritocrația cearșafurilor șifonate… Încotro și până unde?
– Până unde se poate și se permite de ambele părți! Pentru ca speța să aibă sens este nevoie de oamenii care au calitatea de subiecți calificabili, prin ocuparea unei demnități ori funcții publice, cu alte cuvinte care să aibă acces ori să dețină putere, și a unor persoane deschise spre compromis. Indiferent de „cauza” din spatele acțiunii care te conduce spre compromis, compromisul rămâne compromis, unde mai pui că rămâi și șifonat/ă! Latinii spuneau foarte frumos: „Beneficium accipere, libertatem est vendere!” Meritocrația este o formă de utopism în formă brută pentru realitatea zilelor noastre, mai ales pentru palierul politic.
– Corina Crețu spune că actualul guvern nu vrea banii europeni. De ce?
– „Pecunia non olet!” este o expresie romană folosită de către împăratul Vespasian, semnificând faptul că „banii nu au miros”. Sigur, expresia se referea răspunsul pe care Vespasian i l-a dat fiului său, Titus, care găsea desgustătoare ideea unei taxe pentru colectarea materiei din toaletele publice. Concluzia este că valoarea banului nu este dată de originile sale, ci mai degrabă de utilitatea pe care i-o găsești. Pentru mulți este surpinzător că ne apropiem de sfârșitul ciclului financiar 2014-2020 și avem un grad de absorbție a fondurilor europene de aproximativ 15% și că nu avem timp să cheltuim banii rămași până la finalul acestuia. Însă de ce ar fi surpinzător când la capitolul resursă umană calificată ori specialiști în întocmire de proiecte și accesare de fonduri europene, administrația publică locală și centrală stă foarte slab, preferând să externalizeze acest serviciu diverselor firme private, în loc să investească în pregătirea continuă a funcționarilor care să se ocupe de această problemă. Vă întreb câți specialiști pe accesare de fonduri europene regăsim în Primăria Municipiului Slatina? Nu am zis Corabia, Scornicești, Balș. Oameni pregătiți, nu doar cu „studii pe hârtie”. Alte impedimente ar fi co-finanțarea care reprezintă o condiție pentru anumite programe de finanțare europeană și care de cele mai multe ori în România e motivată de lipsa banilor, dar și eșecul conducerii tradus prin calitatea scăzută a managementului public.
– Liviu Dragnea – dușmanul poporului. Cum s-a ajuns aici?
– În ultima perioadă, Liviu Dragnea, nu a mai fost dușmanul poporului. S-a schimbat puțin perspectiva, din câte am văzut, a ajuns chiar dușmanul propriilor aliați. Strașnic episod! Cine spunea că în politică nu există prietenii, doar prieteni politici, parcă anticipa ce avea să se întâmple într-o toamnă călduroasă a anului 2018. Așa este în anumite industrii, până la a ajunge „stăpâni”, unii se prefac sau pozează în servitori până când… Dar până când?! Ei, dar până când o viață amară și un trai nefericit? (vă întreb)… Până când semnăm o scrisoare cu mic cu mare… „să vedem, să vedem… ce-o să iasă”- vorba cântecului. (râde)
– Firea, Dăncilă, Plumb, Olguța, Cătăniciu, Andronescu… Alege una singură, folosind valorile morale ale unei societăți normale!
– Pardon, ce anume să folosesc? Valorile morale indicate de o societate normală? Din păcate cea mai mare parte din timp mi-am petrecut-o în această societate, altă societate normală nu cunosc îndeaproape, poate doar pe cele expuse în articolele de specialitate referitoare la „cum ar trebui să fie o societate” și „ce înseamnă normalitatea” ori în emisiunile și documentarele făcute în străinătate. De pildă, ne putem uita la Singapore și la modul în care e gândit sistemul lor educațional sau mai bine putem visa în continuare! Cu toate acestea, nu mă regăsesc printre cei care își jignesc țara ori de câte ori pleacă într-o vacanță în străinătate sau când vor să pozeze în eroi și mari „patrioți” pe conturile personale de Facebook. Țara aceasta nu are nicio vină, ci noi, oamenii, care nu realizăm că „omul sfințește locul” și o țară reflectă calitatea populației, de la cei care o secătuiesc de resurse, până la cei care o blamează și ar vinde-o oricând pentru că: „Trăim în țara care nu face, nu apreciază, nu valorifică, nu cinstește, nu, nu…” Fostul președinte american John F. Kennedy ne sugera ca: „la sfârștiul unei zile nu te întreba ce a făcut țara pentru tine, ci întreabă-te ce ai făcut tu pentru țară!
– Te vezi vreodată făcând politică fără compromisuri?
– O altfel de politică nu am cunoscut până acum, decât pe cea fără compromisuri, nici nu mi-am dorit să mă angrenez în alta! Singurul compromis pe care l-aș face ar fi dedicarea timpului unei cauze în care aș crede cu tărie, iar dacă scena politică îmi va oferi oportunitatea în a găsi o astfel de perspectivă, atunci m-aș dedica cu siguranță. Însă, compromis cuantificat în renunțarea la principii, la valori, la demnitate, la ceea ce sunt și cum m-am format, ar însemna să îmi anulez existența singura!
– Îți sună bine viitorul lui Ioana Andreea Dogeanu într-un scenariu de genul: angajată la coorporatiști, doi copii pe bancheta din spate a mașinii, dimineața în trafic, paharul de hârtie cu cafea, lângă schimbător, rate direct la dezvoltator și visul unui concediu de vară, la mare, cu economiile de peste an? Sau… cum te vezi tu peste 5, 10 ani?
– Încă din adolescență și mai apoi ca studentă am știut că trebuie să muncesc mai mult decât ar trebui să o facă un tânăr în mod normal și să îmi dedic timpul studiului și pregătirii dacă vreau ca mai târziu să îmi fie bine și să culeg roadele muncii mele. De fiecare dată am căutat să fac ceva în plus care să mă ajute și să îmi aducă un atu. În orice domeniu trebuie să găsești în permanență o cale prin a te delimita, prin a ieși din mulțime. Consider că cele mai bune căi sunt dorința de cunoaștere, munca și ambiția. În 5 ani mă văd cu câțiva pași mai aproape de succes, pe care-l înțeleg ca o îmbinare între ceea ce trebuie făcut și ceea ce-mi place să fac, iar în 10 ani mă văd făcând doar ce-mi place. Am credință și oricâte obstacole voi întâmpina, știu că trebuie să-mi ascult vocea interioară și să nu mă opresc din a merge, chiar și cu pași mărunți uneori, în fond, fiecare are ritmul său. Nu este important cât de repede ajungi, ci cum și unde vrei să ajungi, destinația finală!
