Acasă Actualitate Scorniceşti. Proiecte implementate. Pas cu pas

Scorniceşti. Proiecte implementate. Pas cu pas

69

Administraţia locală de la Scorniceşti a încheiat prima săptămână a lunii octombrie cu încă un proiect important, benefic pentru două dintre localitățile componente ale orașului Scornicești.
Este vorba despre startul lucrărilor privind amenajarea a două fântâni publice, cu apă potabilă, ce urmează a fi amplasate în vecinătatea școlilor din Negreni și, respectiv, Bircii.
„Țin, pe această cale, să mulțumesc firmei Premium Porc Negreni pentru sprijinul oferit odată cu acordarea prin sponsorizare a unei sume însemnate de bani necesari efectuării acestor lucrări.
Pas cu pas, mergem mai departe și vă asigur că astfel de obiective vor mai fi implementate în Scornicești, având ca scop final dezvoltarea treptată și mult-așteptată a orașului nostru”, spune primarul Scorniceştiului, Daniel Tudor.

Insfrastructură modernă
De asemenea, în urma lucrărilor de pregătire a infrastructurii drumurilor de pe strada Linia Dealului, Agronomului, Osicii și Câmpului, s-a început asfaltarea propriu-zisă a acestor străzi componente ale Scorniceştiului
„Sunt lucrări de care aveam nevoie și vă asigur că în perioada următoare vor mai urma și altele la fel de importante pentru tot ceea ce înseamnă Scornicești.
În acest sens, tot de astăzi au demarat etapele de pregătire a infrastructurii în vederea asfaltării în Jitaru, lucrări care vor fi supravegheate atât de mine, cât și de consilierul local Valerică Albăstroiu, cel care a insistat și s-a luptat cu toate forțele pentru impelemntarea acestui proiect, și vă asigur că nu e singurul.
Nu în ultimul rând, țin să vă mai informez că tot în prima parte a acestei zile am dat startul la reabilitarea aleii care face legătura dintre strada Păcii și bulevardul Muncii – limită cu Școala «Nicolae Coculescu» din Scornicești.
Toate acestea, adăugate la cele care au fost și cele ce vor mai fi, mă bucură și în același timp mă motivează, dovedind că am alături de mine o echipă puternică și competentă care a înțeles că împreună, prin stăruință, răbdare și înțelegere putem schimba în bine orașul Scornicești și viața celor ce s-au născut și locuiesc în el.”, spune edilul-şef al oraşului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.