Acasă Actualitate ITM. Controale – iulie 2019

ITM. Controale – iulie 2019

153
        În luna iulie 2019, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt au efectuat un număr de 202 controale specifice, atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și în domeniul securității și sănătății în muncă.

Domeniile de activitate verificate din punct de vedere al respectării legislației specifice au fost: construcțiile, comerțul cu amănuntul, transportul rutier de mărfuri și persoane și agricultură.
În funcție de gravitatea deficiențelor constatate, inspectorii de muncă au aplicat sancțiuni contravenționale, constând în amenzi și avertismente, dispunându-se totodată măsuri de remediere.
În urma controalelor efectuate, s-au identificat 225 deficiențe pentru care s-au dispus măsuri de remediere, fiind aplicate 119 sancțiuni, din care 110 avertismente și 6 amenzi în valoare totală de 97.000 lei.
În luna iulie 2019, inspectorii de muncă au identificat 3 persoane care desfășurau muncă nedeclarată, celor 3 agenți ecomonici care le foloseau le-au fost aplicate amenzi în valoare de 60.000 lei.
De asemenea, în cursul lunii trecute, un număr de 15 lucrători au fost implicați în evenimente de muncă, rezultând 13 persoane cu incapacitate temporara de muncă și 2 persoane accidentate mortal.

Cele mai frecvente deficiențe au fost:

– neplata lunară a drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de muncă;
– neacordarea repausului saptămânal și a concediului de odihnă;
– netransmiterea la termen, în Registrul General de Evidență a Salariaților, a contractelor individuale de muncă și a modificărilor acestora;
– neacordarea și neverificarea folosirii echipamentului individual de protecție;
– neefectuarea controlului medical periodic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here