Acasă Actualitate Ion Anuţa – „Cugeări” de pe „Golgota românilor”

Ion Anuţa – „Cugeări” de pe „Golgota românilor”

131

Două cărţi, două teme, care au în comun ţara şi trăirile poetului Ion Anuţa, care, la venerabila vârstă de 81 de ani, îmbogăţeşte peisajul publicistic de la Olt cu două noi volume esenţiale în bibliografia unui iubitor de poezie. Două cărţi lansate în aceeaşi zi, două titluri, ambele dedicate Centenarului Marii Uniri. Poetul Anuţa ne prezintă trăirile, întâmplările majore ale ţării în care a fost născut şi trăieşte, prin prisma celor 81 de ani din cei 100 ai României moderne. Suntem săraci în evenimente majore dedicat Centenarului, titlul unui eveniment folosit mai mult la nivel declarativ, dar lansarea celor două volume reprezintă un eveniment publicistic major, deoarece ne ajută să ne documentăm cu privire la anii prin care poetul Anuţa a trecut şi a adunat poveşti. Poveşti construite din momente grele şi frumoase. Cărţile prezintă sentimentele lăuntrice şi radiografia societăţii de azi. Dacă plecăm de la prispa casei copilăriei poetului, în volumul „Cugetări”, ajungem în faţa Executivului, în volumul „Golgota românilor”, acolo unde românii îşi exprimă nemulţumirea faţă de clasa politică.

Joi, 8 noiembrie, la Biblioteca Judeţeană „Ion Minulescu” din Slatina, a avut loc lansarea volumelor de poezii: „Cugeări” şi „Golgota românilor”, în prezenţa unui public interesat de lucrările poetului Anuţa, care se află la cea de-a doua lansare. Evenimentul a debutat cu intonarea imnului României şi cel al Uniunii Europene. S-a recitat poezie, s-a dezbătut şi s-au strâns şi mai bine prieteniile între cei invitaţi. Ion Anuţa nu se va opri aici. Vor mai exista surprize, însă toate la timpul lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here