Clasa de iconografie – pictură, din cadrul Școlii Populare de Arte și Meserii – Slatina, Olt
„Lumea nu îi vede pe Sfinți, după cum orbul nu vede lumina” (Mitropolitul Moscovei Filaret Drozdov). Sigur că această vedere este diferită de cea lumească obișnuită, ci de fapt este o vedere cu referire la veșnicie, la cele veșnice. Ceea ce ne scapă spiritual, vederii obișnuite, Biserica ne arată, în reprezentarea – imaginea iconografică. Pentru asta, arta bisericească, de-a lungul timpului, și-a dezvoltat imaginea sa artistică făcându-ne astfel trimitere prin imagine la simbolismul lumii nevăzute, iar prin forme, culori și linii, ne trimite la ceea ce Sfinții Părinți ne spun în cuvinte…
Astfel, prin icoană putem vedea nu numai o lucrare artistică, dar mai ales un adevăr unic, stabilit pentru totdeauna, și care nu poate fi schimbat. Deci, putem spune că icoana, atât prin formele de construcție ale imaginii însăși, statornice și pline de tărie, este și un mijloc de exprimare, un adevărat simbol al veșniciei, o cale spre Adevărul cel mai înalt, iar suprafața lemnului pe care este reprezentată este abordată de către iconar cu mare strictețe.
Iconarul, prin culori și linii, crează imaginea respectivă, imagine căreia reușește să-i dea o expresie monumentală.
Tehnic vorbind, el folosește ca și culoare pentru icoană tempera cu emulsie de ou, desăvârșită ca tehnică pentru realizarea unei icoane, culoare care a fost răspândită ca tehnică în Bizanț, dar și în Renaștere, undeva în sec. XIII-XV, până la apariția uleiului.
Pe de o parte, prin folosirea acestei culori de tempera, se poate reda o imagine plană, păstrându-se expresivitatea liniilor, fiind o condiție pentru crearea imaginii iconografice, iar pe de altă parte tonul pe care culoarea de tempera îl dă fiind foarte puternic, dar și ușor transparent.
Însemnătatea pictării unei icoane este deosebită și prin metodele, culorile, suprafețele utilizate. Iconarul, în procesul realizării unei icoane, trebuie să realizeze o armonie a petelor de culoare, din punct de vedere artistic, creând chiar o adevărată simfonie a culorilor, simțită chiar și de simplul privitor, fie și străin de cele religioase.
Deci, ca o concluzie, putem spune că icoana poate avea atât valoare artistică, de operă de artă, dar și valoare spirituală, care ne face nouă oamenilor legătura cu lumea cerească – dumnezeiască.
Profesor,
HARY ALEXANDRU BUNGIU
P.S.
Cei interesați, sunt așteptați să se înscrie la clasa de iconografie-pictură, din cadrul Școlii Populare de Arte și Meserii Slatina!
