Gândurile unui om cât o viaţă. Ion Anuţa

    347

     

    Iubitor de neam, de aproape, Ion Anuţa îşi aşterne din nou rânduri din suflet pe hârtia poeziei româneşti. Acesta vine cu o poezie ca o lecţie de viaţă, într-un stil simbolist, scris în mod patriotic. Poezia pe care acum Ion Anuţa ne-o dăruieşte se intitulează atât de complex şi, în acelaşi timp, atât de concis: „Resemnare şi păcat”. Dar, din viaţă, aflăm că resemnarea este un păcat…

    RESEMNARE ȘI PĂCAT

    I.
    Încerc demult să deslușesc
    Și explicații nu găsesc,
    Și nu-nțeleg de ce-i așa,
    Și dacă se va mai schimba
    Vreodată-n țara mea ceva!
    Și ce păcat că nu-i așa!

    II.
    Și cât de mult a îndurat,
    Acest popor geu încercat,
    Robit de ruși, după război,
    Ce biruri s-au plătit de noi
    Și cât de repede-am uitat,
    Dar nu e drept, și ce păcat!

    III.
    Un sfert de secol a trecut,
    Dar n-a venit ce s-a crezut,
    Ba chiar mai mult, s-a’ndepărtat
    De noi un trai mai bun visat.
    Dar nu-l avem! Și ce păcat!

    IV.
    În plină iarnă, prin zăpadă,
    Câți tineri s-au jertfit pe stradă,
    Cât sânge-a curs la baricadă!
    Și pentru ce au mers la moarte?
    Ca să rămână mai departe,
    Tot clica lor de comuniști,
    De demagogi, de activiști,
    O țară-ntreag-au devastat
    De zeci de ani! Și ce păcat!

    V.
    Și dacă cei aleși de noi
    În sânge-au gene de strigoi
    Și devastează ne’ncetat
    Avutul țării, ce păcat!
    Ca-i suportăm de-atâta vreme
    lar țara de durere geme.

    VI.
    Justiția, acum, se pare,
    Ca e un fel de șezătoare
    La care vin în limuzine,
    De când îi vezi, să crezi, nu-ți vine
    Că-s guvernanți sau deputați,
    Cu rol în piesa de-anchetați,
    În jur cu-n roi de avocați
    Iar câte-odată cu mascați,
    Și prezentați la magistrați.

    VII.
    În piesă sunt și procurori
    Și-n sală câtiva spectatori,
    Cu reflectoare, ziariști,
    Iar „domnii” hoți, nu-s deloc triști,
    Din contră, par chiar amuzați
    Când spun că nu sunt vinovați.
    Că-i o-nscenare c-au furat
    Că nu-i nimic adevărat,
    Chiar sunt crezuți, și ce păcat!

    VIII.
    Escrocheria fiind prea mare,
    Mereu le cere amânare
    Și uite-așa, mereu se-amână,
    Din an în an, din lună-n lună
    Și cauza-i tot amânată,
    Până devine perimată.
    Se ceartă-așa unii cu alții
    Și pleac-acasă inculpații.
    Spectacol cu sfârșit caduc,
    Așa cum vin, așa se duc
    Și nimeni nu e condamnat
    Chiar de-au fur-at! Și ce păcat!

    IX.
    Când sumele-s așa de mari,
    De miliarde de dolari,
    Și-n speță-s marii demnitari,
    Se mai întâmplă, dar nu des,
    E lucru lesne de-nțeles,
    Acest escroc, de noi ales,
    La domiciliu-ncarcerat
    Ca să mai fie condamnat…
    Cu suspendare… Ce păcat!

    X.
    Și tot încerc să deslușesc
    Și explicații nu găsesc,
    Cum din al nostru buzunar
    Se cheltuiesc sume-n zadar,
    Cu procurori, cu magistrați,
    Cu SRI-ști și cu mascați,
    Ca să stârpim hoții de țară,
    Dar nimeni nu dă socoteală.
    Din sumele ce s-au furat,
    Bugetul țării, ce-a-ncasat?

    XI.
    Raspunsul ni-l dorim prin fapte,
    Cerem justiției dreptate
    Și să-ntregeasc-avutul țării
    Cu ce-au furat toți impostorii
    Și-ntreb și eu: N-ar fi păcat,
    Să le rămână ce-au furat?

    Ion Anuța
    Slatina – Olt
    20.07.2015

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here