Acasă Interviu Interviu cu Ioana Gherghiţa, preşedinte PNL Corabia

Interviu cu Ioana Gherghiţa, preşedinte PNL Corabia

841

„Corabia este, in cel mai bun caz, un oras doar pe jumatate. Avem drumuri asfaltate pe jumatate, insa platite la pret intreg . Avem apa si canal doar pe jumatate. Salubrizarea este facuta si ea, in cel mai bun caz, doar pe jumatate, cu lopata”

Pe malul Dunării, în Corabia pesedistă se construieşte liberalismul autentic. Sarcina renaşterii dreptei din oraşul cu istorie milenară şi-o asumă, în cadrul marii familii liberale, un tânăr antreprenor: Ioana Gherghiţa.

Curajul acesteia reprezintă o pildă pentru aceia dintre noi care astăzi, de pe margine, spun că e nevoie de altceva, dar nu acţionează deloc în sensul recâştigării demnităţii civice. Parcurgeţi cu încredere dialogul reporterului de serviciu, purtat dezinvolt, atât pe teme de interes naţional, cât şi pe subiecte locale, cu Ioana Gherghiţa. Un om adept declarat al lucrului bine făcut… 

– Invariabil. Nici nu se poate altfel. Alegerile din 16 noiembrie au fost câştigate de Klaus Iohannis sau pierdute de Victor Ponta?

– Fără nici o îndoială, alegerile au fost câştigate de Klaus Iohannis. Nu poate nimeni afirma că indiferent cine ar fi candidat din partea ACL ar fi câştigat doar pe un vot negativ impotriva lui Victor Ponta. Klaus Iohannis a avut în timpul campaniei – ţinuta serioasă , care a trezit în români speranţa că mai poate exista şi alt tip de politician. Într-adevăr, comportamentul arogant al lui Victor Ponta şi PSD la adresa românilor, atât din ţara cât şi din diaspora, a adus puncte importante candidatului nostru.

– Aţi crezut în proiectul politic al lui Klaus Iohannis. Pe ce v-aţi bazat?

– Am crezut şi cred în continuare în proiectul politic al lui Klaus Iohannis, proiect pentru care ne-am bătut şi în care ne punem mari speranţe. Este pentru prima oară când un candidat propune un proiect politic care bate dincolo de limitele mandatului la care aspiră. Modul cum sunt tratate obiectivele politice mă determina să cred ca suntem pe drumul cel bun , spre România lucrului bine facut, România statului de drept, a separaţiei puterilor şi a domniei legii.

– Cand ar trebui să plece Victor Ponta din executiv şi cui să lase locul?

– Victor Ponta s-a decredibilizat atât în faţa electoratului cât şi în faţa partenerilor externi ai României. Deci, un guvern condus de Victor Ponta nu mai reprezintă decât un vehicul de supravieţuire politică a acestuia. Sigur, Ponta, trebuie să părăsească imediat executivul fără a mima alianţe cu partide inexistente de genul PLR. Personal nu cred într-o cosmetizare a unui Guvern PSD.

– Alegerile anticipate sunt o soluţie pentru reformarea actualei clase politice?

– Alegerile anticipate sunt o soluţie pentru reformarea clasei politice, un Parlament mai mic, mai reprezentativ şi mai eficient în serviciul public. În acest moment în parlament există o majoritate PSD, formată cu ajutorul migratorilor politici ceea ce nu reprezintă votul cetăţenilor. Iar în localităţile în care primarii aleşi au migrat în urma celebrei ordonanţe 55/2014, oamenii sunt bulversaţi ne mai ştiind când primarul le spune adevărul: înainte sau după ordonanţă. Peste tot în democraţiile europene, alegerile anticipate ţin de normalitatea şi firescul procesului democratic, pot duce la o clarificare pe scena politică, la o reintrare în normalitate.

– Corabia liberală e o iluzie care se confruntă cu încrederea arătată de cetăţeni stângii de la Dunăre. Ce trebuie făcut pentru a transforma iluzia în certitudine?

– Corabia liberală este mai degrabă un obiectiv, nu o iluzie şi avem ambiţia de a atinge acest obiectiv. Încrederea arătată de cetăţenii stângii este mai degrabă o iluzie. Oamenii nu votează cu PSD din convingere, ci sub imperiul fricii induse de către activiştii de stânga. S-a creat o presiune, oameni sunt ameninţaţi că rămân fără slujbe, bugetarii sunt scoşi în timpul programului de lucru la manifestări politice, până şi angajaţii primăriei, funcţionarii publici, sunt obligaţi în timpul campaniei să facă liste cu susţinatori PSD. Vă trebui să stăm mai mult de vorbă cu oamenii şi să le explicăm că nu Primăria în sine creează locuri de muncă, ci investitorii care îşi pun la bătaie priceperea de a genera şi a susţine locurile de muncă create, că administraţia locală trebuie să lucreze în interesul cetăţeanului.

– Care sunt principalele probleme ale Corabiei, la sfârşit de 2014, şi unde actuala administraţie a promis dar nu a rezolvat nimic?

– În general, cerintele oameniilor sunt mai simple decat vad cei din administratie. Sigur, sunt bune toate proiectele demarate pe fonduri europene, însa privind prea de sus, se uită tocmai nevoile simple şi imediate: oamenii vor curîţenie, nu vor să fie incolţiţi de haite de câini în faţa primăriei, vor drumuri pe care să poată circula şi atunci când plouă, vor să aibă iluminat public şi fără intervenţii pe la diferite birouri pentru a fi montat un bec pe un stalp. În acest moment, Corabia este, în cel mai bun caz, un oraş doar pe jumatate. Avem drumuri asfaltate pe jumătate, însa plătite la preţ întreg. Avem apă şi canal doar pe jumatate. Salubrizarea este facută şi ea, în cel mai bun caz, doar pe jumatate, cu lopata. Lucrurile nu mai pot continua aşa.

– Colegiul 7 Corabia este sub dominaţia autoritară a PSD-ului. Ce-i de făcut pentru echilibrarea balanţei politice în zonă?

– Ordonanţa 55/2014 a reuşit în 45 de zile să facă ceea ce PSD nu reuşise in ani de zile şi anume dintr-un colegiu cu reale şanse de majoritate liberala să schimbe voinţa electoratului, prin plecarea majoritatii primarilor PNL şi PDL la partidul ce promitea miliarde , de parcă bugetul nu este al ţării ci al PSD-lui. În localităţile unde foştii noştri primari au migrat, uneori cu intreaga organizaţie locală, am identificat oameni dispuşi să se implice în campania lui Klaus Iohannis şi apoi în consolidarea PNL în zona. Rezultatul obţinut pe Colegiul 7 (locul 2 pe judeţ) ne îndreptaţeşte să credem că suntem pe drumul cel bun.

– Care e modelul dumneavoastră în politica românească?

– Modelul meu în politica românescă este politica lucrului bine facut, apărarea valorilor, principiilor, a statului de drept. Vă mărturisesc că domnul Klaus Iohannis este un model pentru mine.

– În 2016 corăbienii pot vota un primar liberal? Cum îi convingeţi?

– Da, în 2016, am toată convingerea că în Corabia, va fi ales un primar liberal. Rezultatul obtinut în Corabia la ultimele alegeri arată că oamenii încep să-şi pună semne de întrebare despre administraţia PSD şi să gasească răspunsul tocmai în ideile liberalilor. Au venit alături de noi mulţi tineri, care dau tonul unei altfel de percepţii a liberalismului. Avem o echipa închegată, o echipă de oameni bine pregătiţi şi realizaţi profesional, o echipă de tineri care împreuna vor putea să fructifice oportunitaţile acestui oraş, să dezvolte comunitatea noastră, nu să-şi urmaresacă propria bunăstare.

– Vă e dor de Crin Antonescu? Dar de liberalul Călin Popescu Tăriceanu?

– Atît domnul Crin Antonescu cât şi domnul Tăriceanu au luat decizii strict personale. Însă dacă domnul Crin Antonescu a respectat deciziile luate în partid, domnul Tăriceanu a ales o cale greu de înţeles de catre un liberal: să lupte împotriva partidului pe care l-a condus ani de zile .Totusi, imi este dor de oamenii care au fost.

– Compromisul este un mod de a fi al politicii. Ce compromisuri nu aţi face pentru a obţine ţinta propusă?

– Un om politic poate face compromisuri, dar ele trebuie să fie transparente şi spuse public.

– Prin 2008, un oarecare Doru Claudian Frunzulică promitea pod peste Dunăre, la Corabia. Au corăbienii suficientă memorie pentru a-i taxa pe cei care i-au minţit la drumul mare?

– A venit, a promis, a plecat. El s-a ales cu imunitate, cu mai mulţi bani şi satisfacerea propriilor interese. Corabia a ramas neschimbată. De la episodul cu podul peste Dunăre de acum patru ani, Doru Frunzulică a ajuns europarlamentar PSD de pe locul 13, în primăvara acestui an, însă de data asta nu mai era din Corabia, ci se născuse la Caracal. Personajul a fost şi este unul controversat a cărui legătură cu Oltul şi interesele oltenilor pe care îi reprezenta este zero! Vom convinge corăbieni să taxeze mincinoşii , iar în viitor vrem să ne reprezinte oameni cărora le pasă cu adevărat de corăbieni. Fapte şi nu vorbe.

– În campanie, pesediştii olteni spuneau că Iohannis preşedinte va scoate Oltul de pe harta României. Dumneavoastră, personal, vă temeţi de acest lucru?

– A fost unul dintre sloganurile otrăvite folosite în campania murdară a PSD, inventat de mintea bolnavă a celui responsabil cu zvonistica în PSD. Să nu uităm de cei 25 de ani în care Oltul a fost roşu. Un vot în judeţul Olt, valorează cât patru în Ardeal. Nu, nu mă tem deloc, chiar cred că în Olt se va investii în următorii ani.

– Cum colaboraţi, la Corabia, cu membrii pedelişti din echipa noului PNL?

– Încă înaintea demarării campaniei pentru prezidenţiale, ne-am întâlnit cu colegii de la PDL. Am închegat o echipă pentru campanie, am participat zilnic, atât în oraş, cât şi în colegiu, la toate activităţiile de campanie. Pot spune că în acest moment suntem o echipă în noul PNL.

– Ce le spuneţi corăbienilor în preajma sărbătorilor, la sfârşit de an 2014?

– Corăbienilor ţin, în primul rând, să le multumesc pentru încrederea acordată, ieşind în număr mare la votul care ne-a dat preşedintele României. Fiind în preajma Sfintelor Sărbatori de Crăciun şi a Anului Nou, le transmit tuturor corăbienilor cele mai calde urări de sănătate, noroc, împliniri şi multe bucurii alături de toţi cei apropiţi, un An Nou mai bun, mai linistit şi mai generos!

La mulţi ani! Sărbători fericite!

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.