Acasă Actualitate Găneasa. TIR bulgar, răsturnat de pe pasarelă

Găneasa. TIR bulgar, răsturnat de pe pasarelă

207

Doi bărbaţi de origine bulgară, unul de 45 de ani şi altul de 39 de ani, au fost răniţi în urma unui accident în care a fost implicat TIR-ul în care se aflau. Autotrenul s-a răsturnat la pasarele de la intrarea în comuna Găneasa, pe drumul Craiova-Slatina – E574.

„În accident a fost implicat un autocamion, înmatriculat în Bulgaria, încărcat cu articole de încălțăminte, în care se aflau doi bărbați (șofer și pasager).
La sosirea echipajelor, autocamionul a fost găsit în afara carosabilului, răsturnat pe o parte, iar pasagerul a fost găsit încarcerat.
Pentru extragerea pacientului, pompierii au îndepărtat mai multe elemente de caroserie, accesul către victimă fiind îngreunat de poziția în care se afla TIR-ul și materialele aflate în cabina acestuia.
Pacientul, în vârstă de, cetățean bulgar, a fost conștient pe tot parcursul intervenției și prezenta traumatism cranio-cerebral, traumatism cranio-facial, fractură deschisă la glezna stângă, suspiciune de fractură la antebrațul drept si excoriații la membrele inferioare.
Șoferul autocamionului, în vârstă de 39 ani, cetățean bulgar, prezenta traumatism cranio-facial și excoriații la nivelul piciorului drept. Ambele victime au fost transportate la UPU Slatina”, spun pompierii.

Pe acelaşi drum european, la ieşirea din comuna doljeană Pieleşti, un alt TIR s-a răsturnat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here