Acasă Cultură O scrisoare… pierdută!

O scrisoare… pierdută!

442
DISTRIBUIȚI

Având în vedere apăsarea ultimelor zile asupra sufletului meu am scris o scrisoare care are ca destinatar pe Dumnezeu, adresa Împărăția Cerurilor, nr 1, cod poștal Semnul Sfintei Cruci.
(București, 5 septembrie 2017)

« Dragă Doamne,
Mulțumesc frumos pentru că în ultimele zile ai fost lângă mine și m-ai luat în brațe în majoritatea timpului, mai ales când veștile proaste mă loveau una câte una.
La finele lunii august am fost alături de profesorii de română care și-au susținut gradul didactic II și urmărindu-i în sală, împreună cu îndrumătorul meu de doctorat, dl Prof. Univ. Dr. Negreț Ion, l-am auzit spunând un lucru care m-a făcut să mă gândesc până acum, când m-am hotărât să îți scriu această scrisoare:
”Este o treime formată în societate din PREOT, PROFESOR ȘI MEDIC, toți trei ajutând la mântuire, la apropiere de Dumnezeu, primul ocupându-se de suflet, al doilea de minte și al treilea de trup”.
A fost cel mai frumos lucru pe care l-am auzit în ultimul timp…
Atât de bine îi stă profesorului acolo și așa misiune importantă i-ai dat, anume de mântuitor al minții, de luminător, de far ce ghidează copiii care încearcă să ajungă de pe marea cunoștințelor predate, la limanul nevoilor societății și al propriei vieți, încât acum, gândindu-mă la comparație, lăcrimez.
Dar de ce, Doamne, trebuie profesorul să pătimească atât în sistem? De ce preotul nu își mai găsește locul în societate fiind blamat și chiar alungat și de ce medicii buni își dau demisia pentru că au șefi incompetenți? Este adevărat că nu am vrut să fiu profesor și că dintr-o pură întâmplare am ajuns să predau la liceu când aveam vârsta de 23 de ani, proaspăt licențiat, dar nu credeam că o să ajung să slujesc catedra așa cum îmi doresc să slujesc Altarul Tău. Pășești altfel când mergi ca profesor spre clasă, te porți altfel când mergi pe stradă și zâmbești mereu înconjurat de tineri care așteaptă ca împreună cu tine să dezvolte propriile idei. Este o infuzie de tinerețe când te plimbi printr-o școală, cu toate neajunsurile ei și mai ales o infuzie de putere pentru a doua zi.
Dar, atât de greu îi este unui profesor cu un salariu de nimic, terminat jumătate pe hârtii care stau în dulap degeaba, îngreunând procesul educațional. Este atât de greu ca tânăr să vrei să rămâi profesor când în fiecare toamnă ești purtat în altă școală ajungând asemenea mie, să crezi că ai rămas fără puterea fizică și psihică de a zâmbi unor alți copii, unei alte cancelarii și de a reîncepe proiecte care să miște ceva în sufletele pe care preotul o să Ți le aducă iar medicul o să le îngrijească în trupurile lor.
Știu că nu ai nici cea mai mică vină și că tot acest sistem este construit cu imperfecțiuni pentru că aparține oamenilor și nu Ție, dar îmi este foarte greu! Și dacă accept, că trebuie alte suflete să Te înțeleagă pe Tine, pornind dintr-un suflet și nu din manual, tot îmi este foarte greu.
Aș avea mare nevoie de ajutorul tău la acest nou început pentru că sincer, Doamne, am obosit! Vreau ca anul acesta să ai Tu grijă să nu se mai prăbușească un acoperiș peste copiii, sau că profesorii nu vor muri de foame și mai ales că toți elevii vor primi un minim de ajutor în acest proces educațional! Aaa.. și manuale la timp! Să îi faci Tu pe copiii să înțeleagă că nu profesorul, cu examene luate, grade didactice și doritor de schimbare vrea să plece din școala lor, ci alții îl obligă să plece. Oricum ești singurul căruia îi pasă, restul dau vina unii pe alții și așteaptă să murdărească și școala, așa cum au făcut cu Biserica.
Ai grijă Tu, Doamne, de școală anul acesta că toți au părăsit-o și dă-ne profesorilor purtați dintr-o școală în alta puterea de a schimba suflete și de a demonstra că se poate și altfel…

Al tău purtat, spre Slava numelui Tău, cu smerenie,
Alin »

     profesor teolog drd.
ALIN BOLBOAȘĂ ȘOFARU

LĂSAȚI UN MESAJ