Acasă Actualitate ZĂNGĂNIT DE ARME

ZĂNGĂNIT DE ARME

337
 
 
Coincidență sau nu, cu CENTENARUL VERDUN (FEBRUARIE 1916), termenul „RĂZBOI” este vehiculat tot mai mult în ultima vreme. El a fost și este rostit de personalități politice, culturale și religioase, în contextul unor episoade ce ar „anunța” Al Treilea Război Mondial. Întrebarea este: Cum va arăta acesta, dacă se va desfășura ca un ansamblu de acțiuni militare distrugătoare sau… ALTFEL?!
 
Analizând PERICOLUL se poate constata că anul 2016 ar putea reprezenta, după Al II-lea Război Mondial, cel de-al treilea moment amenințător pentru pacea lumii. Acum, în 2016, EUROPA încetează a mai fi „dirijorul păcii”, fiind prinsă în cleștele unor amenințări majore ce vin din RĂSĂRIT și SUD, și de presiuni din APUS.
Din păcate, în acest joc periculos, al unui posibil conflict major, ROMÂNIA este tot mai mult „planificată” și „jucată” pe tabla manevrelor belicoase.
Ce ironie a istoriei? Da, o ironie, căci primul moment periculos pentru pacea lumii, din 1962, a fost „anihilat” tocmai de ROMÂNIA. În acel an, pe fondul crizei cubaneze, guvernul român a informat departamentul de stat al SUA și distanțarea ROMÂNIEI de URSS, în acea cauză, a dus la înlăturarea celui mai grav pericol de după 1945 pentru pacea lumii.
Poziția ROMÂNIEI avea să fie apreciată ulterior în termeni majori, atunci când în 1963 presedintele SUA – J.F. KENNEDY, într-un discurs ținut în BERLINUL OCCIDENTAL lăuda poziția și contribuția țării noastre, iar în 1967 ROMÂNIA, în calitate de deținătoare a PREȘEDINȚIEI celei de-a XXII-a SESIUNI A ADUNĂRII GENERALE O.N.U. sublinia nevoia de PACE ÎN LUME.
 
AZI, în 2016, în conformitate cu noile programe militare ale timpului viitor s-a decis ca începând cu anul fiscal 2017, în țara noastră, alături de „DEVESELU” să fie adusă o brigadă de blindate gata de luptă prin alocări bugetare de la Pentagon. În acest context, mulți specialiști apreciază că ROMÂNIA va fi înscrisă pe lista țintelor posibile, dar încă în așteptare.
Chiar dacă AZI amenințarea directă, de te miri unde, vizează în principal capitalele CRUCIATE, nu este exclusă posiblitatea ca extensia conflictului din EST – Ucraina și MAREA NEAGRĂ, pe de o parte, iar pe de altă parte, prelungirea conflictuală pe RUTA BALCANICĂ să determine ca ROMÂNIA și implicit EUROPA să devină extrem de „INTERESANTE”.
Pe de altă parte, chiar dacă acum pare greu de imaginat, un „război al civilizațiilor” pe motive religioase, conflictele și atentatele teroriste pot să „detoneze” spațiul european aprinzând un conflict, ca atâtea altele în istoria regiunii noastre. Pe acest scenariu absolut posibil, s-ar produce un dramatic dezechilibru de securitate, începând din țările de pe RUTA BALCANICĂ, cu consecințe grave și pentru ROMÂNIA.
Tocmai de aceea, țara noastră ar fi supusă unei crescânde presiuni migratorii, însoțită de trafic de persoane, arme și droguri cu „obiective multiple”.
 
Pentru că așa pare a fi „posibilitatea viitorului”, liderii lumii ar trebui să conștientizeze rapid acest lucru, să se așeze liniștiți la „MASA NEGOCIERILOR” pornind de la sloganul „Fiecare pământean are un loc liniștit sub SOARE” și să comemoreze centenarul PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL, cu ONOARE și PACE în LUME!
Profesor,
ION PĂTRAȘCU
SLATINA – Olt

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here