Acasă Actualitate 24 de ore – patru incendii

24 de ore – patru incendii

58

Zi plină pentru pompierii din cadrul Inspectoratulului pentru Situații de Urgență „Matei Basarab” al județului Olt. Aceştia au avut de furcă cu focul în patru reprize. Ringurile de luptă au fos acoperişurile unor locuinţe din judeţ.

Pompierii au fost solicitaţi să intervină luni, 20 aprilie, în jurul orei 17.30, în comuna Vișina Veche, strada Eroilor, pentru stingerea unui incendiu puternic izbucnit la gospodăria unui bărbat.  La locul incendiului s-au deplasat pompierii de la Garda Vișina, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.De două speciale a fost nevoie pentru stingerea incendiului, iar lupta cu flăcările a durat mai bine de două ore. Printre pagume materiale şi nu numai se află: 60 de păsări care au murit, cinci anexe construite din lemn arse, trei tone de porumb, o tonă de lemne de foc, patru tone de fân, un grajd de animale, trei camere de locuit, mobilier, electronice și electrocasnice. Locuniţa aflată în imediata aprpiere a incendiului, compusă din patru camere, dar și 12 animale și 20 de păsări, a fost salvată. Cauza probabilă a incendiului ar fi focul lăsat deschis şi nesupravegheat.

Un al doilea incendiu a avut în comuna Curtişoara, satul Proaspeţi, în jurul oreai 17:45. Pompierii Detașamentul Slatina s-au deplasat la faţa locului cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Aceştia au găsit în flăcări acoperișul casei și a anexelor care se aflau în continuarea casei, pe o suprafață de peste 150 de mp și bunurile aflate în interior. Au fost mistuite de flăcări: acoperișul casei și anexelor pe circa 160 de mp, bunurile din două camere de locuit și dintr-un hol, cinci uși, tocăria din PVC de la cele trei încăperi și s-au deteriorat pereții locuinței. Cauza incendiului a fost un grătar lăsat nesupravegheat de fiul proprietarului.

Seara, în jurul orei 21.00, pompierii au avur iar de furcă cu flăcările. De data aceasta, în comuna Teslui, strada Filipești, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case. Flăcările au fost lichidate de pompierii veniţi la faţa locului, iar după o oră de luptă cu acestea, pompierii au reușit să salveze bunurile din cele trei camere de locuit ale casei. Au ars acoperișul casei pe 100 mp și podul casei, din scândură, pe circa 60 mp. Cauza probabilă a incendiului este un scurtcircuit electric produs de un conductor electric defect.

În dimineaţa zilei de 21 aprilie a.c. în jurul orei 1:00, pompierii de la Stația Scornicești au intervenit în comuna Icoana, sat Ursoaia, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la locuința unei femei. Pentru stingerea focului, s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă şi spumă. Cu un pericol avansat de propagare, flăcările au mistuit circa 50 mp din acoperişul casei femeii. După o luptă de două ore cu flăcările, pompierii au stins focul. Cauza probabilă a nefericitului eveniment a fost un scurt-circuit electric produs din cauza unui conductor electric cu defecţiune.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here