«Nu cred că veţi auzi vreodată despre mine că spun vorbe fără acoperire sau că îmi încalc cuvântul dat»
Ion Costel Moisescu este liberal. Face asta din convingere şi nu din interes. Un om care nu face afaceri cu statul, deci, nu poate fi acuzat de ceea ce se impută de obicei politicienilor din partea locului. În prezent, ocupă locul doi pe lista PNL Olt pentru Camera Deputaţilor. Crede că din parlament poate face pentru Olt, şi nu numai, legi drepte, de care să beneficieze oameni şi nu clientele. Recunoaşte deschis că politicienii de până acum ar fi putut face mai mult, dar atât au putut ei să facă. Ştie că partidele politice poartă o parte din răspunderea stării de fapt a societăţii noastre de astăzi. Un interviu făcut fără menanjamente, întrebări din genul celor care nu se pun, dar cărora Ion Costel Moisescu le răspunde, pas cu pas, aşa cum e titlul unui proiect de succes de la sfârşitul lui decembrie 2014.
– Primăria Scorniceşti a fost câştigată de PNL cu un candidat de stânga. Compromisul în politică este o stare de a fi?
– Este o întrebare puţin tendenţioasă, la fel de bine v-aş putea întreba şi eu dacă compromisul în presă este o stare de a fi… Primăria Scorniceşti a fost câştigată de PNL cu un candidat de dreapta, simplul fapt că Ion Prioteasa a venit alături de noi demonstrează că este un om de dreapta.
– PNL Olt întârzie să propună, în spaţiul public, un proiect pentru judeţul Olt, parte a proiectului de ţară. Cum explicaţi?
– Nu întârziem, în campania electorală vom vorbi pe larg depre proiectele noastre pentru judeţul Olt.
– În zona media se vede o politică de neutralitate, de non-combat faţă de PSD Olt. E parte a strategiei politice sau rezultatul unei alianţe secrete?
– E adevărat, aşa se vede în zona media, dar nu cred că nouă ni se poate reproşa acest lucru. În toate conferinţele noastre de presă, atitudinea faţă de PSD Olt nu a fost deloc una de non-combat, dar o parte a presei evită să consemneze declaraţiile de acest gen.
– Se vede aşa din afară: după ce a câştigat nouă mii de voturi la alegerile locale, Marius Bălaşa a fost tras pe dreapta la Slatina. Există disensiuni între dumneavostră şi fostul candidat la primăria reşedinţă de judeţ?
– Marius Bălaşa nu a fost tras pe dreapta, este parte a echipei şi se va implica în campanie. Nu au existat nici un fel de disensiuni între noi.
– Cu Ioan Ciugulea – preşedinte, PNL obţinea, în urmă cu ani, un număr mai mare de primari faţă de cel obţinut în iunie 2016. Explicaţia dumneavoastră?
– Haideţi să nu uităm contextul de atunci, cu un USL pe val şi cu candidaţi pe liste comune în multe localităţi. Nu vreau să se înţeleagă că aş contesta meritele domnului Ciugulea, a fost colegul nostru şi îl respect, dar situaţia a fost mult diferită la aceste alegeri. PNL a trecut prin momente dificile, vă amintiţi Ordonanţa 55, când mulţi dintre primarii noştri au fost oarecum forţaţi să treacă la PSD, pentru că altfel nu ar mai fi primit bani pentru proiectele necesare localităţilor pe care le conduceau. Am fost nevoiţi să refacem organizaţii de la zero în unele localităţi. Poate vi se pare puţin, dar într-un judeţ în care ştiţi foarte bine cum lucrează PSD-ul, ce presiuni face şi la ce metode recurge, am reuşit să scoatem 17 primari. Înainte de alegeri mai aveam doar 8.
– Alina Gorghiu îl vede pe Dacian Cioloş prim-ministru şi după alegeri. Nu există nicio persoană competentă în PNL pentru a ocupa această funcţie?
– Nu doar Alina Gorghiu îl vede premier pe Dacian Cioloş şi după alegeri, decizia s-a luat în BPN. Nu se pune problema că nu existau persoane competente în PNL pentru această funcţie, dar Dacian Cioloş, a cărui viziune pentru România coincide cu cea a PNL, a demonstrat într-un timp foarte scurt că este premierul de care ţara noastră are nevoie.
– Există un scor electoral care poate determina, după alegeri, demisia actualei conduceri a PNL Olt?
– Vă garantez că nu se va ajunge niciodată la un asemenea scor, atât preşedintele Gigel Ştirbu cât şi doamna Siminica Mirea, prim-vicepreşedintele coordonator, nu vor avea motive să demisioneze.
– Cum vi se pare activitatea noii echipe de conducere de la Consiliul Judeţean Olt?
– Este prematur să exprim un punct de vedere pe această temă, dar constat că anumite „obiceiuri” se păstrează. Le vom discuta pe larg în următoarea perioadă.
– Mulţi români spun despre politicieni că sunt toţi la fel. Dumneavoastră vă consideraţi diferit faţă de partenerii de scenă?
– Nu mă consider, ci chiar sunt diferit. Nu cred că veţi auzi vreodată despre mine că spun vorbe fără acoperire sau că îmi încalc cuvântul dat.
– Câţi bani a făcut Costel Moisescu din afaceri cu banul public?
– Nu am făcut afaceri cu bani publici şi nici nu intenţionez. Am pornit de jos şi am muncit foarte mult pentru tot ceea ce am realizat.
– Sunt în teritoriu colegi de-ai dumneavoastră cu probleme de integritate, care ar trebui să facă un pas înapoi?
– Nu cred şi nu am cunoştinţă de aşa ceva.
– De ce un român dezamăgit de întreaga clasă politică trebuie să voteze PNL la alegerile parlamentare din decembrie?
– Pentru că se vede cu ochiul liber că, cel puţin în ultima perioadă, PNL a demonstrat că vrea să facă o altfel de politică. Fără promisiuni populiste, fără demagogie, luând în calcul realitatea aşa cum este ea acum, asta ca să mă rezum la doar câteva cuvinte.