„Din punctul meu de vedere, profilul candidatului independent pentru alegerile de anul viitor va fi unul de succes!”
Tânăr intelectual, om cu toate legile la zi, cele ale statului şi ale omeniei, Horia Răduinea a acceptat să vorbească liber despre o Românie aşa cum mulţi nu o văd sau nu vor să o vadă. Acesta a vorbit liber despre cele mai recente evenimente de pe scena politică românească, dar şi despre zbuciumata istorie a ultimilor 26 de ani de democraţie naţională şi locală. O democraţie prost înţeleasă, o democraţie greu de decodificat şi de aplicat, atât timp cât poporul român nu mai are repere morale şi este în curs de pierdere a identităţii naţionale. Acesta mai face şi o scurtă analiză a candidaţlori propuşi de partidele din locale la Primăria Slatinei. O radiografie completă a partidelor politice, a oamenilor care le compun şi a României noastre, doar în interviul de faţă.
– Ce ar trebui să învețe clasa politică din România după mișcările de stradă de după tragedia din Colectiv?
– Clasa politică românească ar trebui să manifeste mai multă emoție, să se reașeze pe o structură reală, într-o simbioză cu electoratul, pentru că orice „establishment” politic este reflecția comunității, a societății în care trăim. Mai trebuie să-și găsească alte repere valorice, alte fundamente, pentru că că o democrație de cumetrie – vezi Iliescu și Frontul Salvării Naționale din ’90, ce au încercat să implementeze și ce a ieșit – s-a dovedit a fi falimentară. România nu mai poate arăta ca „Decameronul” lui Boccaccio, unde diverși indivizi crează structurile oligarhice, pentru cunoscuți, pentru membrii de partid care ajung în diverse funcții cheie, în diverse magistraturi ale statului român, fără să aibă vreo tangență cu ceea ce înseamnă spirit civic și care vor, cu tot dinadinsul, să-și apropie anumite interese financiare. Practic, statul român a devenit o structură mafiotă care la un moment dat a sucombat.
– Ce șanse ar avea la alegerile locale din vara anului 2016 profilul candidatului independent, al omului care luptă împotriva sistemului de stânga și a celui de dreapta?
– Așa cum spuneam, această luptă s-a radicalizat. Nu există o delimitare clară între stânga și dreapta modernă, între stânga și dreapta post-decembristă din românia. Ambele au reprezentat în această perioadă de peste 25 de ani anumite sisteme închise, optuze, anumite sisteme care au dus la o înavuțire a unei categorii de oameni. Din punctul meu de vedere, profilul candidatului independent pentru alegerile de anul viitor va fi unul de succes! Iar motivul ar fi că România, încet, încet, începe să se trezească la viață, generațiile se schimbă, se crează o stare de emoție, de empatie în rândul indivizilor, al celor care trăiesc într-un sistem comunitar, cu aceste structuri care s-au dovedit a fi inapte, impotente în gestionarea statului de drept, iar așa nu se mai poate!
– Alegerea primarilor din două tururi electorale este o inițiativă de lege care poate prinde contur. Cine câștigă și cine pierde de pe urma ei?
– În mod categoric, alegerea primarilor din două tururi de scrutin conferă mai multă legitimitate celui ales. Este vorba de mai multă reprezentativitate pe o plajă electorală lărgită. În mod clar, odată ce zarurile vor fi aruncate, în opinia mea, vor avea de pierdut acele structuri de partid monolit, tot acel mecanism infernal, care încearcă să corupă tot ceea ce înseamnă elector.
– „Oltul puternic!” Un slogan de campanie cu un succes foarte mare în 2012. Se vede, cu trecerea timpului, că s-a ales praful de el. Cine trebuie să deconteze acest eșec?
– Referindu-ne la momentul de grație 2012, este exact ca-n sfărâmarea idolilor cu ciocanul, a lui Nietzsche. S-a dovedit a fi un slogan de suet, falimentar, fără niciun reper în realitățile economico-siciale ale acestui județ. Fără doar și poate, cei în cauză vor trebui să deconteze eșecul și minciunile pentru că astăzi s-a ajuns la ziua scadenței și lumea s-a săturat de toate aceste minciuni și vorbe spuse în vânt.
– Mă uit la co-președintele PNL Olt, la deputatul Gigel Sorinel Știrbu și nu îl văd ca adversar al PSD-ului. Pe seama cui pot să pun asta?
– Pe seama propriei persoane. Domnul deputat încearcă o întreagă butaforie, crează decoruri de mucava prin care să distragă atenția electoratului. Mulți îl suspectează – vocea străzii – de partipriuri cu PSD-ul, de bătutul palmei pe sub masă, și să nu uităm că acest domn deputat a ieșit parlamentar, în două rânduri, cu ajutorul PSD-ului, structura PNL-ului de la Olt fiind, din păcate, una firavă, ceea ce este tragic, pentru tot ceea ce înseamnă o istorie încărcată a unui partid…
– Poate matematica PSD-ului și mașina de vot a aceluiași partid să-l pună pe Emil Moț primar?
– Rămâne de văzut! Vă spuneam, însă, că România se schimbă, iar pe acest eșicher, al unei Românii moderne, apar indivizi care vor să-și facă vocea auzită, care vor să dovedească anvergura personalității lor, indivizi care au rădăcini adânci în ceea ce înseamnă emoție populară. Spre exemplu, într-o seară de noiembrie, rece, ca în sonetele lui Macedonski, și eu am participat la un marș de protest împotriva clasei politice actuală, dintr-un spirit de frondă cu tragedia petrecută în Clubul Colectiv din Capitală.
– Să ne uităm spre partea dreaptă: șansele lui Marius Bălașa, mai mult impus decât susținut de copreședintele Gigel Sorinel Știrbu, care sunt?
– Șansele unui candidat impus, fie el Marius Bălașa, fie un alt nume, mi se par că sunt din start anulate, tocmai prin acest act al impunerii. Atât timp cât în interiorul unei organizații nu există un proces electoral echitabil, democratic, de alegere a candidatului, încercându-se o formă plebiscitară de a alege între mai mulți candidați, șansele sunt minime și tind spre zero.
– Mai departe: Andrei Iordache, Gabriel Dima Buliteanu, Victor Iacobescu, oameni cu intenții de a candida la Primăria Slatina. Ce pot obține ei atunci când se va trage linie, după primul tur din iunie 2016?
– Fără îndoială, aceste potențiale nume de candidați enumerate de dumneavoastră, cu intenții de a candida la Primăria Slatina au un punct comun: au dorința de a face lucrurile să pară altfel, într-o lumină cu totul nouă. Mai departe, prin prisma formației lor intelectuale, prin prisma backgroundului pe care îl au, pentru că au făcut ceva în viața lor și au demonstrat în diverse ocazii, cei nominalizați pot fi, oricând, gata să ocupe funcția de primar al Slatinei.
– Îl putem include aici și pe secretarul de stat, Emil Albotă?
– Cu siguranță, da. Emil Elbotă este un om aparte, cu personalitate puternică și se încadrează în această tipologie, dar cu un singur amendament: să se poată detașa, cu ușurință, de partidul din care face parte, de această structură anacronică a UNPR-ului, o struțo-cămilă creată cu ajutorul fostului președinte al României, Traian Băsescu. Vorbim despre o formațiune care vrea să iasă în față și să epateze cu o lozincă tot mai des folosită: Interesul Național. Dar interesul național înseamnă cu totul altceva…
– Cine și cu ce mijloace de comunicare îl pot convinge pe cetățeanul Horia Răduinea să-i susțină pentru o cauză de utilitate publică pentru localele de la anul?
– Dumneavoastră ați vehiculat aceste nume. Sunt bune și merită să fie susținute. Plaja este, însă, mult mai mare și pot să apară oricând surprize. Iar ca mijloace de comunicare îi sfătuiesc pe acești aspiranți să se adreseze în spațiul public intens, cu un program pracmatic, bine articulat și să spună lucrurilor pe nume. Trebuie să facem o deosebire, după 25 de ani, între o promisiune rațională, a unui candidat la o funcție publică, și o retorică găunoasă, o întreagă manifestare de forță demagogică, ceea ce încearcă să facă în clipa de față partidul stat. Ei, bine, acest partid a tins să devină partid stat sub conducerea lui Victor Ponta, dar a eșuat pentru a nu știu câta oară.
– Dacă ar fi să căutăm un responsabil pentru faptul că după 25 de ani Oltul este județul cu cei mai mulți bolnavi de tbc, cu cele mai multe wc-uri în fundul curții și cu cea mai proastă rețea de drumuri, cui i-am putea pune în spate această stare deplorabilă de la sfârșit de an 2015?
– Cred că singurii vinovați suntem noi. Noi, ca și comunitate. Am moștenit bube ale trecutului, pentru că am rămas închistați și optuzi la tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru, nu am sancționat când am avut dreptul constituțional toate aceste manifestări totalitariste ale structurii de partid-stat, iar ceea ce se întâmplă în Olt nu este sintomatic doar în acest județ, ci în toată zona de sud a României, unde, se pare, politica se face de aceleași găști mafiote. A rămas un sud subdezvoltat, ocolit de toate marile proiecte investiționale, iar toți acești politicieni post-decembriști s-au dovedit a fi triști, incapabili și inutili, oameni care au urmărit și și-au dorit în fiecare zi să ne arate nouă, celor ce populăm aceste zone, că suntem slabi și la cheremul lor.
– Cum îl va judeca istoria Oltului, cea scrisă fără patimi, pe cel care a fost omul public Darius Bogdan Vâlcov?
– Este o întrebare angoasantă. Darius Vâlcov a apărut într-un moment similar acestuia, iar darius Vâlcov a reușit se unul singur să învingă o infernală mașinărie de vot a PSD-ului. Iar acea mașinărie din 2004 este aidoma mașinăriei din 2015, dovadă că în Partidul Social Democrat vântul schimbării nu bate niciodată, iar dumnealor nu au încă o viziune a ceea ce înseamnă un adevărat partid reformat. Revenind însă la Darius Vâlcov, ca și edil, ca și președinte de partid, ca și senator sau ministru, a reușit să miște lucrurile într-un anumit sens. Ceea ce, însă, s-a întâmplat cu el ca om, este trist, iar mie îmi pare rău, cu toate că-l știu destul de bine și am fost un disident la acea vreme față de politica de partid afișată de cel în cauză. Dar, una peste alta, îmi pare rău că s-a înconjurat de pulifrici și a cendat tentației mușcând din acel fruct otrăvit numit mutarea la PSD…
O activitate simplă (desfășurată acasă, pe calculator) îți poate îmbunătăți venitul lunar cu până la 300 euro. Fii curajos, încearcă și tu! Nu este necesară experiența. Instruirea se face gratuit, prin email. Pentru mai multe detalii trimite un mesaj cu textul INFO la adresa de email: nicufarcas@gmail.com