«Într-un stat de drept şi într-o lume capitalistă, cum ne dorim să facem în România, nimic nu se poate obţine de pomană, tot aşa cum nimeni nu trebuie să muncească pe degeaba!»
– Aţi început cu o temă politică. Aşa cum ştiţi, de regulă, evit să am discuţii politice, dar având în vedere că sunt şi prim-vicepreşedinte al PNL Olt, vă pot răspunde şi îmi asum acest lucru… Dacă nu credeam în victoria lui Klaus Iohannis, nu mă puteam implica în această campanie. În general, în politică, dar mai ales în administraţie, dacă nu crezi în ceea ce faci, n-ai nici o şansă să realizezi şi nu ai şanse să îi convingi pe cei din jurul tău că este bine să facă ceea ce tu doreşti. Am crezut foarte tare în posibila victorie a preşedintelui Klaus Iohannis, cu toate că au fost şi momente în care am văzut reţinerea şi reticenţa care era şi mă gândeam că este posibil să lucrăm degeaba… Se pare însă că bunul Dumnezeu a ţinut cu poporul român şi s-a impus cel care a fost mai bun.
– Dacă mă întrebaţi de ce n-am plecat „ca şi ei”, vă spuneam să-i întrebaţi personal de ce au făcut-o, pentru că eu nu ştiu şi nici nu mă interesează. Întrebându-mă însă de ce nu „m-am sacrificat”, ei bine, nu am făcut-o dintr-un simplu motiv: mă regăsesc în politica liberală. Nu mă consider un politician desăvârşit, nici n-am să fiu vreodată, nu mi-am dorit lucrul ăsta, dar vreau să fac administraţie în comuna Osica de Sus şi cred că în mare parte am reuşit să fac lucrul acesta. Aşa am gândit mereu, aşa gândesc şi astăzi şi nu vreau să mă schimb dintr-un motiv anume…
– Eu nu spun că nu sunt categorii de oameni care să aibă nevoie de o susţinere. Doar că, de aici şi până la a încuraja nemunca este o mare diferenţă. Prima obligaţie a statului este aceea de a crea locuri de muncă, de a da posibilitatea oamenilor să muncească. Desigur, lucrul acesta se poate face nu forţând oamenii să muncească, ci dându-le condiţiile necesare s-o facă. Dar atunci când le creezi locuri de muncă şi nu vor să muncească, îmi pare rău, trebuie învăţaţi să muncească! Noi trebuie să înţelegem însă că într-un stat de drept şi într-o lume capitalistă, cum ne dorim să facem în România, nimic nu se poate obţine de pomană, tot aşa cum nimeni nu trebuie să muncească pe degeaba! Aşadar, din punctul meu de vedere, condiţia numărul unu sunt locurile de muncă, condiţia numărul doi – cei care suntem angajaţi sub diverse forme sau în diverse locuri de muncă să ne facem datoria acolo, iar mai apoi să primim recompensa pe măsura muncii noastre. Acea remuneraţie care să ne ajute să trăim, să ducem o viaţă decentă. Revenind însă la întrebarea dumneavoastră: „de ce nu sunt de acord cu statul social?”, ei bine, nu sunt, pentru că statul social nu face nimic altceva decât să consume din munca celor care într-adevăr produc şi susţine o categorie de oameni care, deşi ar putea să muncească, refuză să o facă.
– Personal, nu cunosc asemenea încercări. Am mai auzit pe ici, pe colo, dar nu vreau să comentez. Au fost însă colegi, nu le dau nume, de care am fost surprins atunci când au luat această decizie. Nu mă aşteptam la aşa ceva din partea lor, dar sunt colegi care, tot pe oportunism au intrat şi-n PNL atunci când au făcut-o. Alţii, sau cel puţin unul, n-au avut de ales, având în vedere presiunile care s-au făcut asupra lor. Referitor la revenirea lor, din câte ştiu eu, preşedintele George Ştirbu, în biroul judeţean, a stabilit ca cei care au plecat de bună-voie şi nesiliţi de nimeni să nu mai poată reveni în partid.
– Dacă stăm să analizăm lucrurile din punct de vedere politic, este ceva firesc. Atât timp cât, la nivel naţional, oameni de prim rang ai celor două partide politice au stabilit, dar, mai ales, au constatat că este posibil acest lucru, nu văd de ce n-am fi făcut-o şi la nivel local. În ceea ce mă priveşte, am acceptat această formulă de reunire, mulţi dintre noi am mai fost împreună şi în anul 2004, atunci când am intrat în politică, iar lucrul acesta a fost posibil şi acum. Trebuie să reţineţi, însă, că vor mai fi nişte reminiscenţe, pentru că este normal ca orice rană să se vindece puţin mai greu. Totul depinde aici de voinţa fiecaruia. Spre exemplu, într-un tratament medical veţi observa că medicul spune că cel puţin 60 sau 70% din vindecare este asigurată de convingere şi de voinţa fiecăruia. Dacă îţi propui să te faci bine, atunci, cu siguranţă, bine te faci, dacă nu…
– De bunăvoie, cu siguranţă, nu vor pleca. Este firesc să fie aşa, să nu renunţe la guvernare, atât timp cât fiecare partid nu-şi doreşte altceva decât să ajungă la guvernare. Că după aceea unii mai uită din ceea ce au promis, că fac şi altceva, asta este cu totul o altă problemă. Revenind la întrebarea dumneavoastră, PSD-ul a fost autorizat să rămână la guvernare doar de o alianţă, iar lumea ştie că alianţa aceasta a dispărut demult. Aşadar, acele voturi nu mai pot fi în număr de cinci milioane, aşa cum domnul Ponta spunea. Din punctul meu de vedere, ieşirea de la guvernare va fi anul acesta, cel mai târziu în luna mai sau luna iunie.
– Este pentru prima dată în cei unsprezece ani de când sunt în politică şi în administrarea acestei comune, când veniturile din bugetul local sunt incluse în bugetul naţional. A fost o hotărâre, spun eu, foarte bine gândită de actualul guvern, în sensul că au spus clar că se alocă o sumă minimă de un milion cinci sute lei pentru fiecare comună, pentru a putea să ne desfăşurăm activitatea. Numai că, această formă de construire a bugetului nu a fost aprofundată. Sunt comune care au o mie două sute de locuitori şi nu oferă nici un fel de serviciu de utilitate: apă, canal etc. şi sunt oraşe care au vreo două mii cinci sute de locuitori şi au primit o sumă dublă. Până aici, însă, s-a mai întâmplat ceva: la bugetul pe 2013 au fost scăzute din alocările bugetare sumele încasate de către comune, şi nu creanţele, sumele neîncasate, aşa cum se făcea până acum. Şi era normal înainte. Spre exemplu, aveai o încasare de 90%, iar diferenţa de 10% intra în creanţe şi erai obligat să ţi le încasezi. Ori, acum au fost scăzute sumele încasate, ceea ce însemnă că primarii care au cerut populaţiei să-şi plătească datoriile faţă de statul român au procedat greşit. Sigur, este obligaţia fiecăruia dintre noi, cea cetăţean, să ne plătim impozitele şi taxele pe teren, pe proprietăţi. Că nu încasăm, este în dezavantajul nostru, ca administratori, pentru că nu avem suficienţi bani, aşa cum ne-am dori. Cu toate astea, la noi, în Osica, s-au încasat aceste taxe în proporţie de 97%, iar lucrul acesta ne-a permis să avem excedent bugetar pentru susţinerea anumitor proiecte pe fonduri europene.
– Am început un proiect de canalizare pe Ordonanţa 28 a Guvernului. Din păcate, n-am reuşit să obţinem decât un miliard lei vechi şi am mai pus noi încă un miliard ca să plătim o parte din proiectare. În rest, stăm cu proiectul în implementare. Anul trecut, şi o regret, e prima dată când se întâmplă, nu am primit nici măcar un leu de la Consiliul Judeţean Olt pentru această lucrare.
– Nu cred, şi asta pentru că au fost destui primari şi din partea cealaltă, care, deşi aveau creanţe, n-au reuşit să primească bani. E drept, fondurile sunt limitate şi sunt foarte mulţi primari care au investiţii în derulare, ce trebuie susţinute. Şi, atunci, pe cine să susţii mai-nainte? În nici un caz, nu aş fi fost eu acela pentru că nu aveam vechimea necesară.
– Obligatoriu, va trebui să terminăm lucrarea la Căminul Culural Osica, aflată în derulare, parţial, cu fonduri europene, prin Grupul de Acţiune Locală „Plaiurile Olteţului”, acolo unde noi avem o cofinanţare substanţială: 130 de mii de euro de la Uniunea Europeană şi aproape 150 de mii de euro din cadrul comunităţii. Iar lucrarea aceasta, conform contractului de lucrări, trebuie finalizată în mai-iunie anul în curs. Mai departe, îmi doresc să continuăm lucrările la canalizare şi va mai trebui să achităm o parte din lucrările de la campus. Totuşi, în satul Greci, din cauza canalizării pe care am construit-o, oamenii se racordează de fiecare dată, iar drumurile pietruite s-au deteriorat foarte mult, drumurile asfaltate neavând nici o problemă. Pe drumurile afectate trebuie să facem pietruire. Evident, că mi-aş dori să continuăm cu asfaltarea, în zonele unde s-au terminat racordurile la canalizare, racordurile la apă ale cetăţenilor. Şi, nu în ultimul rând, mi-aş dori să finalizăm asfaltarea în târgul săptămânal.
– Sfârşitul anului 2014 a adus nişte locuri de muncă în Osica de Sus. Nu foarte multe, vreo 30 de locuri de muncă, la unităţile de construcţii, care lucrează pe raza localităţii. Acum depinde de cetăţenii respectivi dacă se vor menţine în această societate. Ştiţi, este un proverb: «Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă în traistă». Dacă vor reuşi să se ridice la nevoile societăţii şi să fie şi ei mulţumiţi de bani pe care îi primesc, cu siguranţă, vor rămâne angajaţi.
– Primul lucru pe care l-am făcut a fost reorganizarea târgului. Apoi, am reuşit să asigurăm siguranţa, prin participarea jandarmeriei, poliţiei, în supraveghere. În altă ordine de idei, consiliul local a fost de acord că nu cu taxe şi impozite mari vom reuşi să atragem oamenii să vină la noi la târg, ci, dimpotrivă. Mergem pe principiul cazanului de ţuică: să curgă permanent, decât să curgă o dată şi să nu ne alegem cu nimic. Prin investiţiile pe care le-am făcut, am asigurat iluminat, avem platforme asfaltate şi betonate, avem apă curentă, am refăcut grupurile sanitare cu cabine ecologice, avem camere video de supraveghere. Astfel, acestea îi pot convinge pe comercianţii de la Osica de Sus că pot face afaceri corecte şi au o bază de desfacere. Pe de altă parte, cetăţenii să vină şi să cumpere tot ce le trebuie. Producătorii sunt respectaţi la noi. Cei din Osica de Sus nu plătesc nimic – intrare sau taxe. Comericianţii, însă, plătesc ca toţi ceilalţi. Dar şi producătorii din comunele învecinate au o taxă modică: un leu, dacă intră cu căruţa în târg, indiferent de câte produse ar avea. Orice om care intră să îşi ia ce are nevoie din târg nu plăteşte taxă de intrare, cum se mai vehicula. În acest fel, se realizează un comerţ direct între producător şi comerciant. Au fost amenajate condiţii excepţionale pentru vinderea produselor lactate, ca să nu fie vândute pe jos sau în condiţii de praf. Sunt multe lucruri pe care le-am făcut şi le vom face. Aşa că… fiţi cu ochii pe noi!