Acasă Interviu «Liberalilor şi celor ce cred în noi le spun că, în cel...

«Liberalilor şi celor ce cred în noi le spun că, în cel mai scurt timp, va veni şi ziua în care ne vom putea demonstra adevărata valoare şi putere prin care vom readuce ţara pe drumul corect către modernizare!»

826

Interviu cu DANIEL TUDOR, viceprimarul oraşului SCORNICEŞTI, judeţul Olt

Într-un judeţ dominat de roşul pesedist, există câteva puncte de rezistenţă, unde oamenii gândesc şi altfel. Un astfel de reper este Scorniceştiul. Aici, cam la tot ce a însemnat scrutin electoral, cu importanţă locală, stânga a câştigat doar experienţă. Victoria în alegeri a aparţinut dreptei liberale…

În actuala echipă a liberalilor de la Scorniceşti, pe poziţia de viceprimar al oraşului de pe Plapcea, dar şi din postura de prim-vicepreşedinte al PNL Olt, se află Daniel Tudor. Un om al locului, un tânăr cu o existenţă ancorată în realitate, cunoscător al societăţii româneşti, aşa cum este ea, o spunea, în afara interviului care urmează, că preferă să ia pulsul direct de la oameni, cei cu care relaţionează în fiecare zi.
Ştie că mentalităţile se schimbă greu. Are argumente ale lucrului bine făcut, înţelegând că oamenii se schimbă doar dacă le poţi demonstra ceea ce ei văd mai bine. Daniel Tudor este un produs politic al lui Costel Moisescu, preşedintele de până în octombrie 2017, al Organizaţiei Judeţene Olt a PNL, plecat pe nedrept şi tragic într-o lume în care e mult mai multă linişte decât zbaterea noastră din fiecare zi. În numele acestuia, al prieteniei de care şi acum este mândru, consideră că destinul său politic e blocat în jurul cauzei liberale. Una, ce-n 2014, în pofida valului, demonstrând că se poate, îl da preşedinte al României pe Klaus Iohannis…

– În ultimii ani, aţi mers şi aţi vorbit foarte des cu oameni din diferite categorii sociale. Cum îi simţiţi pe aceştia vizavi de ceea ce se întâmplă în mediul economic, dar mai ales în viaţa de zi cu zi, în care au loc tot felul de revoluţii şi reforme care se vor a fi în favoarea fiecăruia dintre noi?
– Oamenii sunt din ce în ce mai neîncrezători şi foarte speriaţi de tot ceea ce se întâmplă în ţara noastră, aşteptând o schimbare care, din păcate, întârzie să apară. Într-adevăr, în ceea ce mă priveşte, stau foarte mult printre oameni şi le cunosc majoritatea problemelor şi toate nemulţumirile pe care le au. Spre exemplu, foarte mulţi mi-au spus că degeaba le-au crescut salariile, dacă odată cu ele au explodat şi preţurile… Aşadar, în ciuda mult lăudatelor creşteri salariale, nivelul de cumpărare a rămas acelaşi, iar în unele cazuri e chiar mai mic decât în anii trecuţi. De aceea, este normal ca oamenii să nu mai creadă în minciunile şi promisiunbile făcute de cei ce sunt astăzi la guvernare. Mai mult, aceştia se tem că vor veni şi alte măsuri mai drastice şi antipopulare, mulţi dintre ei chiar se aşteaptă şi la tăieri salariale, iar lucrul acesta le dă o stare continuă de nelinişte şi nervozitate, făcându-i să îşi dorească din ce în ce mai mult schimbarea.

«Măsurile proaste şi deciziile grăbite luate de PSD şi ALDE mă întristează foarte mult, ştiind că ele lovesc în cetăţenii acestei ţări»

– Este un lux să fii de dreapta într-o mare de stânga?
– În acest moment, mergând pe greşelile făcute de cei de la putere, pot spune că avem un oarecare avantaj, cu toate că măsurile proaste şi deciziile grăbite luate de PSD şi ALDE mă întristează foarte mult, ştiind că ele lovesc în cetăţenii acestei ţări. Este păcat şi regretabil că se întâmplă aşa ceva, dar nu avem ce face şi trebuie să înţelegem că lucrurile nu pot rămâne aşa la nesfârşit!

– Cum vedeţi dumneavoastră PNL-ul de astăzi, din perspectiva alegerilor europarlamentare şi mai apoi în anul de foc 2020, când vom vota şi la locale şi la parlamentare?
– Până la alegerile europarlamentare mai avem aproximativ un an de zile, iar eu văd din ce în ce mai des o schimbare, asta şi datorită faptului că oamenii vor ieşi într-un număr mult mai mare la vot, cu dorinţa de a scăpa de alianţa care le face atâta rău în ziua de azi. Prin urmare, Partidul Naţional Liberal va avea, cu siguranţă, un câştig de cauză la viitoarele alegeri de care aţi amintit…

– Sunteţi pregătit pentru asediul pe care Partidul Social Democrat îl va da aici, la Scorniceşti, luând în calcul că nici acum nu s-au împăcat cu gândul că au pierdut în vara anului 2016?
– Cu siguranţă, pentru ei nu e deloc uşor, luând în calcul că s-au făcut, iată, vreo trei mandate la rând pe care ei le-au pierdut aici, la noi, la Scorniceşti. Desigur, din acest punct de vedere, eu le urez la mai mare şi îi anunţ că nu îmi este teamă de ceea ce va urma. Am de partea mea oamenii independenţi din această localitate, cetăţeni care nu depind de actuala guvernare, oameni care îşi câştigă independenţa din diferite activităţi agricole, industriale, şi nu numai… Aşadar, noi suntem mult mai independenţi în această zonă a judeţului Olt, iar rezultatele se văd din ce în ce mai des la fiecare rând de alegeri care se desfăşoară aici. În plus, vă mai pot spune că, la nivelul întregii localităţi, avem şi un număr foarte mic de asistaţi social, în jur de 15-16 dosare, iar lucrul acesta confirmă faptul că suntem o comunitate de oameni harnici şi gospodari care nu stă cu mână întinsă şi nu aşteaptă favoruri din partea nimănui.

«Strategia din campanie a pesediştilor a fost una bună, dar ceea ce a urmat a lăsat şi va lăsa urme adânci în drumul spre modernizare a României»

– Alegerile din 2016 ar mai fi fost câştigate de PSD dacă aceştia ar fi spus din timpul campaniei că principala grijă este reforma justiţiei făcută în dauna întregii ţări şi în favoarea unui grup restrâns de oameni?
– Cu siguranţă, nu! Mai mult chiar, am văzut, din ce în ce mai des, că oamenii reacţionează la fiecare intenţie a celor de la guvernare de a introduce câte o lege în sensul acesta, ceea ce spune multe. Pe de altă parte, nu pot să nu recunosc faptul că Partidul Social Democrat a avut un program de guvernare foarte bine structurat, un program care a sunat bine, dar care s-a dovedit, în cele din urmă, a fi unul mincinos şi greu de realizat. Aşadar, strategia din campanie a pesediştilor a fost una bună, dar ceea ce a urmat a lăsat şi va lăsa urme adânci în drumul spre modernizare a României.

– Cum este cu Liviu Voiculescu, preşedinte al Partidului Naţional Liberal Olt?
– În ceea ce mă priveşte, ocup funcţia de prim-vicepreşedinte în cadrul PNL Olt şi am încredere deplină în preşedinte nostru. Până acum am avut o colaborare foarte bună cu domnul Liviu Voiculescu şi sunt convins că acelaşi lucru se va-ntâmpla şi de acum încolo. Suntem tineri, ne consultăm la fiecare problemă, luăm deciziile împreună, şi ne dorim să ducem Partidul Naţional Liberal acolo unde îi este locul.

– Credeţi că are vreo şansă PNL, la Olt, din perspectiva numărului necesar de consilieri judeţeni de a impune viitorul preşedinte al Consiliului Judeţean Olt?
– Sunt realist şi nu vreau să fac afirmaţii fără acoperire… Va fi destul de greu să se întâmple lucrul acesta, cu toate că nimic nu este imposibil în ziua de azi şi lucrurile se pot schimba oricând pe scena politică din zona noastră…

«Ştiu ce echipă avem, ştiu foarte bine alături de cine lucrăm şi sunt convins că membrii PNL nu vor ceda vreodată promisiunilor intense venite din partea PSD»

– Ce le spuneţi celor care astăzi sunt membrii în PNL, dar sunt intens curtaţi de cei din PSD?
– Ştiu ce echipă avem, ştiu foarte bine alături de cine lucrăm şi sunt convins că membrii PNL nu vor ceda vreodată promisiunilor intense venite din partea PSD. Oamenii de bază ai Partidului Naţional Liberal, cei care sunt cu sufletul aici, nu vor trăda doctrina în care au crezut şi vor rămâne alături de noi şi de acum încolo. Liberalilor şi celor ce cred în noi le spun că, în cel mai scurt timp, va veni şi ziua în care ne vom putea demonstra adevărata valoare şi putere prin care vom readuce ţara pe drumul corect către modernizare! Până atunci, va trebui să rămânem aceeaşi echipă unită, pentru că doar aşa vom duce la bun-sfârşit proiectele pe care ni le-am propus.

– Cum catalogaţi dumneavoastră ieşirea de acum câteva zile a tinerilor liberali, în frunte cu preşedintele lor de la nivel central, Mara Mareş, cea care se uită fără prea mare încredere către decreţeii născuţi între anii 1966 şi 1989, spunând că: «Nu pot schimba România şi că nu sunt „funny”»?
– N-aş vrea să comentez foarte mult pe seama acestui episod. Este un punct de vedere pe care şi-l asumă, au fost nişte postări făcute, s-au oferit ulterior şi nişte explicaţii, cu toate că, personal, consider că s-a grăbit puţin…

– Ce mesaj le transmiteţi dumneavoastră locuitorilor din judeţul Olt, oamenilor de bună-credinţă care au început să vadă că ceea ce li s-a promis în faimosul program de guvernare nu este decât o serie lungă de vorbe pe o coală de hârtie?
– Oamenilor, în general, le transmit să mai aibă puţină răbdare şi, mai ales, încredere, pentru că ziua schimbării este tot mai aproape! Pe de altă parte, celor ce au votat cu PSD şi au văzut, ulterior, că au fost păcăliţi de cei în care au crezut, le spun că vor avea ocazia să se îndrepte, iar singura şansă ar fi să acordăm încredere Partidului Naţional Liberal, atât la centru, cât şi pe plan local!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.