„A-i mulțumi, în aceeași măsură, pe toți cetățenii unui stat, este cea mai mare provocare a celor care se află la guvernare.”

Interviu cu IOANA ANDREEA DOGEANU,  membru PES Activists România

      Ioana Andreea Dogeanu este o tânără de perspectivă, un om cu viziuni moderniste, un om care este atent la toate mişcările de pe scena politică românească şi internaţională. Politica este, pe lângă hobby, şi terenul de lucru al tinerei studente la SNSPA, acolo unde se află pepiniera adevăraţilor politicieni.
Nu ştie să fie părtinitoare, ci analizează cu sânge rece realităţile, cărora încearcă să le găsească soluţii. Este membru al PES Activists România, iar, din această postură, se implică în diverse proiecte de succes. Despre România de azi şi cea de mâine, despre politică şi viaţă, în rândurile care urmează, cu Ioana Andreea Dogeanu.

– Te simți mândră, ca membru PES, reprezentată de doamna încurcă limba română, Viorica Dăncilă?
– Calitatea de membru PES Activists România este una care mă onorează, personal. Pot afirma cu tărie că este structura social-democrată elitistă din România, ci nu doar prin membrii care o alcătuiesc, ci și prin obiectivele, dezbaterile și preocupările pe care această aripă a social-democrației le-a înregistrat. Nu degeaba se spune că uneori lucrurile sunt făcute „după chipul și asemănarea oamenilor”. Referitor la doamna Viorica Dăncilă, dincolo de ce spun X și Y, să nu uităm că ne-a arătat că se poate și ca o femeie să conducă un Guvern, astfel societatea, clasa politică a devenit mult mai deschisă în ceea ce privește această idee, în privința reprezentării de gen este un pas mare, spun eu, în ceea ce privește calitatea guvernării nu am nimic de spus, pentru că nu pot emite critici, păreri asupra a ceva care în contingent nu există sau există doar pe hârtie și în vaga noastră amintire despre cum a fost și ar putea fi.

– Cu Liviu Dragnea, candidat la președinție, are PSD-ul șanse să intre în turul 2?
– Îmi pare atât de rău ca în zilele noastre nu există un pamfletar care să se apropie măcar pe jumatatea stilului lui Caragiale, dar totuși privind la alegerile prezidențiale din anul 2019, presimt că cetățeni „turmentați” vor exista, îi și văd cum se întreabă unii pe alții nedumeriți și amețiți de licoarea lui Bachus, ori de vreun „zaibăr” din Oltenia sau chiar suferind de beția puterii, în funcție de zonele din care provin și de „entersul” care-i modelează: „Noi cu cine votăm?”. Acum ce pot spune… dacă o fi directivă „de la centru”, ne putem abate? Și uite așa îmi vine să-l parafrazez iar pe Caragiale, care prin stimabilul său personaj Cațavencu din „O scrisoare pierdută” expunea parcă vorbind despre același personaj din zilele noastre: „Nu zic, are ideile, opiniile lui, iar eu respect ideile, numai să fie sincere, şi el e sincer, n-ai ce zice, respect la orice opiniune! Dar să-ţi vie stimabilul cu idei învechite, cu opiniuni ruginite, şi să te sperie mereu cu Europa, cu zguduiri, cu teorii subversive… asta nu mai merge… Astfel de opiniuni nu le respect, să-mi dea voie să-i spui.”

– De ce fac partidele, atunci când sunt la putere, alergie la meritocrație?
– Să ne reamintim faptul că trăim într-o societate democratică, ci nu în una meritocratică, putem spune din păcate sau din fericire, în funcție de „nevoi și posibilități” și de ipostazele în care ne aflăm fiecare. Și ca orice regim, cel democratic nu este perfect, dar putem afirma indubitabil că este cel mai bun dintre toate. Iar democrația este caracterizată în primul rând de pluripartidism, modul în care aleg partidele să-și gestioneze bucătăria internă și în care iau parte la jocul politic, nu mai revine democrației, ci actorilor care le alcătuiesc. Democrația creează cadrul propice pentru a fi reprezentat, a alege și a fi ales a-ți exprima liber opiniile. Problema care trebuie formulată este de tipul uneia retorice: „Câtă democrației există în interiorul partidelor din România?” Și de aici fiecare poate judeca cu propria minte.

– Cunoști vreun proiect major, îndeplinit pentru binele românilor de actuala guvernare?
– „Binele general”, „bunăstarea” sau conceptul de „welfare state” este un concept care din păcate în societățile moderne își găsește „concretizarea” doar la nivel ideatic, fiind chiar o utopie demnă mai mult de domeniul teoriilor care definesc diverse doctrine, printre acestea aflându-se și cea social-democrată. „Binele românilor” nu poate fi binele tuturor românilor, niciodată nu vei putea mulțumi 100% un popor, se va găsi sigur cineva care să ridice probleme, mai ales când vorbim de măsuri politice sau de politici publice. Întotdeauna ceea ce le va crea unora avantaje, îi va dezavantaja pe alții. A-i mulțumi, în aceeași măsură, pe toți cetățenii unui stat, este cea mai mare provocare a celor care se află la guvernare. dar și a politologiei care încearcă să elaboreze teorii și planuri care să aibă ca scop final obținerea bunăstării generale. Prin proiect major înțeleg un proiect care să se adreseze tuturor românilor, ori deocamdată proiectele politice sunt făcute pentru a răspunde necesităților și nevoilor din anumite domenii sau pentru o anumită categorie de cetățeni.

– Salariile la medici au crescut cu 100%. Calitatea serviciilor a crescut cu același procent?
– Sistemul sanitar din România a ridicat dintotdeauna probleme, iar discuția este una foarte amplă și complexă. Poate și prin faptul că este un domeniu sensibil de care depinde sănătatea și uneori chiar viața cetățenilor. Reformele sunt binevenite în orice arie, dar în contextul în care acestea sunt făcute într-un mod echilibrat și ținând seama mai ales de nevoile pacienților, precum și ale medicilor și personalului auxiliar. Cred că interesul pacientului ar trebui să primeze atunci când se elaborează și se dorește a fi implementate anumite politici publice care să vizeze sistemul medical românesc. Totuși, soarta pacientului stă în mâinile mediciilor, a asistenților și a altui tip de personal medical, iar guvernanții ar trebui să țină seama de acest lucru atunci când se apucă să „taie în carne vie” și să ia măsuri extreme care să-i dezvantajeze pe unii mai mult decât pe alții, uneori discriminarea pozitivă sau măsurile afirmative nu sunt o soluție pentru orice tip de problemă. Poate că un principiu de tip meritocratic ar salva impasul, fiecare să primească în funcție de munca depusă, de studii și de pregătirea pe care o deține. Ultimele grile de salarizare și nemulțumirile ridicate de sindicatele care prezintă vocea angajaților din sistemul medical, mă fac să nu pot să trec cu vederea și să închid ochii spunând că totul este bine.

– Nu e prea mult un singur Florin Iordache pentru justiția din România?
– Aș vrea să vă rog să imi adresați o „altă întrebare”, dar ar suna pe bună dreptate clișeic, desuet și plictisitor să fac acest lucru. O să încerc să vă răspund ușor eufeministic în acest caz: există un Florin Iordache pe toate palierele societății românești, un rău necesar de care nu ne putem lipsi. Poate vi se pare ciudat ceea ce spun acum, dar neavând exemple de acest fel nu vom ști cum să ne ferim de ele și să ne protejăm de virusul care se răspândește în societate cu o velocitate fantastică. Sigur, depinde de modul și de lumina în care ne sunt prezentate anumite personaje și de capacitatea noastră de a cerne și discerne lucrurile. Cu toate acestea, domnul Florin Iordache a căpătat un grad de notorietate foarte mare într-un timp foarte scurt și fără prea mari investiții, poate fi din punctul acesta de vedere un model inspirațional pentru mulți (râde).

– Dă-mi exemplul unui ministru performant și faptele sale de glorie din actualul guvern!
– Victor Negrescu este unul dintre miniștrii tineri din actuala guvernare și este printre puținii care își merită pe deplin locul în Guvern. O arată atât activitatea sa de-a lungul timpului, cât și studiile și implicarea academică pe care le dovedește, ceea ce duce la completarea și încununarea carierei sale politice. Nu cred ca putem să le numim fapte de glorie, decența și modestia care-l caracterizează și pe care le afișează Victor Negrescu ar intra în incompatibilitate cu acest termen, totuși trebuie amintit faptul că fiind ministrul delegat pentru Afaceri Europene, acesta a fost printre cei care a conștientizat faptul că România va fi suspusă unui examen mai degrabă dificil, decât ușor, și anume cel al preluării Președinției rotative a Consiliului UE din 2019. Victor Negrescu alături de cei care-i compun cabientul și de membrii PES Activists România se implică activ în ceea ce privește informarea cetățenilor asupra Președinției Consiliului UE, a conștientizării importanței și rolului pe care țara noastră îl joacă, dar mai ales al pregătirii din punct de vedere civic și instituțional pentru anul 2019. România în 2019 va avea o responsabilitate, Primul Ministru al României va deveni Președintele Consiliului UE pentru 6 luni, iar modul în care își va duce la capăt atribuțiile va cântări în ochii celor de la Bruxelles, dar mai ales în ochii celorlalte state membre UE. Având în vedere activitatea fructuoasă pe care Victor Negrescu a înregistrat-o din postura de europarlamentar în Parlamentul European, cred că a fost și este cel mai potrivit pentru a conduce portofoliul care i-a fost înmânat și a gestiona poziția României pe plan european.

– Unde se vede Ioana Andreea Dogeanu peste cinci ani?
– Întrebarea pe care o primesc din ce în ce mai des (râde), încerc să o privesc cu detașare și lipsită de emoții, pentru că în sinea mea cunosc răspunsul, însă nu vreau să-l împart cu nimeni pentru un moment, îmi rezerv dreptul de a fi egoistă în acest sens. Am învățat că uneori e mult mai bine să fii rezervat pentru că nu poți fi sigur de nimic într-un domeniu în care depinzi în mod voluntar sau involuntar de oameni, de decizii și de rezultate, un domeniu în care a îți face treaba nu este suficient și nu își garantează întotdeauna succesul, trebuie mai degrabă să îți faci loc decât să crezi că locul tău e undeva acolo într-un colțișor. În momentul de față scena politică se situează pe nisipuri mișcătoare, iar schimbările nu vor înceta să apară, până acum m-am ghidat după un principiu personal și simplu: am plecat de acasă ca să ajung cineva! Așa că în timp ce unii (se fac că) fac politică, eu prefer să scriu istorie.