„Despre noul ministru al Dezvoltării vă pot spune că este un om politic care posedă două calităţi destul de rar întâlnite la politicienii de astăzi: acţiunea şi discreţia”

Interviu cu IOANA ANDREEA DOGEANU, scriitor, vicepreședinte PES activist și membru TSD Olt

         Trăim într-o societate unde cea mai profundă criză este cea a valorilor, iar cea mai gravă este criza valorilor resurselor umane. Societatea se deprofesionalizează pe zi ce trece și, din păcate, apar tot mai mulți oameni cu îndoieli grave vizavi de competențele lor…
Până la urmă, în societatea politică nu avem de unde alege. Prin urmare, oamenii îi votează pe cei nu tocmai potriviți, iar rezultatele se văd în ceea ce înseamnă procesul de decizie și actul de guvernare. Tinerii se simt din ce în ce mai puțin atrași, iar cei care vin sunt ponderali oportuniști…
Împotriva acestei stări sumbre, unii dintre noi pot și știu să facă mai mult! Un astfel de tânăr, pe care Ziarul de Olt pariază, este olteanca noastră: Ioana Andreea Dogeanu. O tânără care are la ea, nativ, cultură politică, bună creștere, educație și ambiție cât a muta munții din loc.
Interviul de față nu e unul spectaculos, ci este unul extraordinar. Căci, Ioana răspunde singură, fără să aibă nevoie de consilier de imagine, de departamente de comunicare. Pentru că știe și poate mai mult decât mulți dintre cei ajunși astăzi pe creasta valului, beneficiari de conjuncturi…

– Cu ce proiecte se poate lăuda Ioana Andreea Dogeanu în ultima perioadă?
– Nu cred că se pune problema de „laudă”, indiferent de ce şi de câte lucruri reuşesec să realizez. Pentru mine este mai important cum ajungi să îşi atingi ţelurile, iar din acest punct de vedere pot spune că mă mândresc pentru că în toate proiectele şi activităţile am fost dedicată şi implicată, iar dacă vreodată eforturile mele au fost apreciate au fost datorită voinţei şi a muncii depuse până atunci.

– Se le luăm pe rând! Îți place să scrii…
– Pe plan literar? Pot spune că lucrurile merg într-o direcţie din ce în ce mai bună, după ce în luna iulie a anului în curs am avut onoarea să particip în calitate de co-autoare a unei antologii de poezie intitulată „Călătorii lirice”, alături de alte două tinere speranţe ale liricii româneşti, Denisa Aricescu-Bucurică şi Dănuţ Belu, sub coordonarea Florinei Dinu şi a Ancăi Spiridon.

După acest moment în luna septembrie s-a desfăşurat binecunoscutul festival de umor ce a fost găzduit la Slatina, unde am avut deosebita plăcere să-l întâlnesc personal în cadrul unei lansări de carte, unde au participat mai mulţi autori, pe unul dintre cei mai mari oameni de cultură din România şi un desăvârşit umorist şi dramaturg, Cornel Udrea, cel care în 2016 mi-a scris prefaţa volumului meu de debut „Dreptul de a iubi”. Am avut de asemenea ocazia să-l cunosc şi pe George Roca, „cavalerul poeziei” după cum a fost numit la un moment dat, dar şi unul dintre cei mai importanţi scriitori din diasporă, un important vector al culturii noastre. Ambii m-au încurajat să continui activitatea literară, iar George Roca chiar mi-a publicat o serie de poeme pe site-ul confluente.org, site care reuneşte scriitori români din toate colţurile lumii. Aceşti oameni de cultură au fost prezenţi la invitaţia domnului George Smarandache, care nu a fost doar directorul festivalului fără de care acesta nu ar mai fi avut acelaşi succes, ci şi un important susţinător şi promotor al culturii pe plan local. La începutul acestei luni, am participat şi la o lansare de carte a poetului Daniel Ioniţă, unde au fost prezenţi Alex Ştefănescu, Lucian Vasilescu, Mircea Petean, Manuela Hărăbor şi Nicu Alifantis, cu care am schimbat câteva idei şi ale căror cuvinte de încurajare m-au făcut să cred că nu trebuie să-mi abandonez această pasiune a scrisului, iar în acest sens proiectele în plină desfăşurare.

– Despre proiectele politice?
– Momentan, nu cred că proiectele mele îşi au un echivalent în sfera politică, poate că nu se pretează oamenilor vremii sau… pur şi simplu, poate nu a venit „vremea mea”.

– Cum vede un tânăr ca tine ultimele dispute din PSD?
– Încearcă să nu le vadă (râde). Aş putea folosi o „dialectica hegeliană”, căci tot vorbim de social-democraţie, sigur nu vă aşteptaţi ca partizanii partidului să o cunoască sau să o înţeleagă. Nici nu trebuie, dar pentru mine are o logică. De ce? Pentru că este ca şi cum aţi întreba un stat mic şi lipsit de „putere” economică, politică, militară şi care poate nu prezintă nici o variantă plauzibilă pentru un posibil aliat, cum comentează sau cum se situează faţă de conflictul unor mari puteri ca SUA şi Rusia spre exemplu pentru împărţirea sferelor de influenţă. Simplu: nu se poziţionează de nicio parte a baricadei, şi chiar dacă s-ar poziţiona nu are un impact semnificativ asupra ecuaţiei, dar nici nu este Elveţia, pentru că, totuşi, ia parte în mod consimţit la jocul politic, şi nu doar prin aderenţă.

– Când ei se ceartă pe funcţii de ce se uită de interesul românilor?
– Nu știu dacă e chiar așa, dar interesul românilor ar trebui să stea în programele prevăzute de platforma program şi pe care actualul Cabinet de Miniştri s-a angajat să-l materializeze, pentru că politica nu este doar o lume a ideilor, a utopiilor, ci mai cu seama este o lume în care ideile schiţate pe hârtie ar trebui să-şi găsească proiecţia şi la nivelul realităţii sociale – asta este ceea ce numesc eu o guvernare eficientă şi sustenabilă care să conducă spre o ascensiune pe toate planurile, spre un progres firesc pe care orice societate europeană ar trebui să-l urmărească. Faptul că există tensiuni între oamenii care se află la nivelul instituţiilor de conducere ale statului nu este un lucru atipic pentru politică, cu atât mai puţin pentru cea din România, pentru că aceasta reuneşte oameni care au interese diferite şi au şi presiunea reprezentării intereselor cetăţenilor care i-au votat şi datorită cărora au obţinut mandatul, astfel disputele sunt inevitabile.. Importat este cum sunt ele gestionate şi care este rezultatul lor. Normal ar fi ca în urma unor ample discuţii şi chiar a unor „polemici” dacă situaţia o cere, decizia în ceea ce priveşte o anumită politică publică să fie cea mai bună dintre variantele posibile sau cum se spune să alegi intotdeauna „răul” cel mai mic.

– Crezi că va putea fi aplicat ad-litteram actualul program de guvernare?
– Sunt o fire realistă în ceea ce priveşte acest aspect al politicii, de aceea nu pot să nu iau în calcul şi situaţiile mai puţin dorite, de aceea privesc problema în termenii de „risc”, „costuri” şi „sacrificii”. Spun risc când mă refer că s-ar putea ca toate punctele să fie bifate, dar că vor exista costuri în altele, înregistrate fie prin creşterea indicelui de inflaţie şi în cel mai rău caz printr-o eventuală confirmare a ciclicităţii crizelor economice. Când spun de sacrificii mă refer la faptul că anumite proiecte ar putea fi debifate de pe listă tocmai pentru a reuşi să le facă realizabile pe altele. Se cheamă şi compromis, dar ce e politica dacă nu, prin excelenţă, o artă a compromisului continuu?

– Prea puţini tineri în structurile guvernamentale din România, asta în timp ce Austria e pe cale să aibă un cancelar de 31 de ani?
– Cred că la ora actuală procentul tinerilor atât în Parlament, cât şi în organismele Guvernului, este unul îmbucurător. De foarte multe ori nu numărul reprezentanţilor dintr-o anumită categorie socială este important, cât mai degrabă influenţa şi modul în care reuşesc să-şi impună ideile şi proiectele. Putem avea şi prezenţă de 70% – tineri în insituţiile şi organismele de conducere ale statului şi să fie consideraţi o minoritate pentru că punctul lor de vedere nu contează foarte mult sau nu are o pondere foarte mare în luarea deciziilor, ori ei nu beneficiază de o autonomie din punct de vedere al exprimării opiniilor, sau putem avea un procent de 30% – tineri, dar ei să constituie o majoritate prin ecoul şi impunerea lor la nivel decizional. Eu nu privesc termenii de majoritate şi minoritate din punct de vedere numeric, ci încerc să adopt o perspectivă mai profundă, mai analitică, mai aproape de domeniul pe care-l studiez. Dar vă propun un exerciţiu de imaginaţie: Victor Negrescu (32 de ani) – în postura de viitor prim-ministru al României!, Credeţi că e realizabil acest lucru? Eu cred că da, pentru că are toate atuurile necesare până în acest punct, de la o carieră pe plan european, la un portofoliu de Ministru al Afacerilor Europene, până la o activitate academică foarte fructuoasă. Aşa că de ce nu? Se poate şi la noi!

– Crezi că Paul Stănescu va fi un bun ministru al Dezvoltării Reginale?
– Deocamdată, domnul preşedinte Paul Stănescu abia a preluat acest portofoliu. Despre noul ministru al Dezvoltării vă pot spune că este un om politic care posedă două calităţi destul de rar întâlnite la politicienii de astăzi: acţiunea şi discreţia. Este omul faptelor, preferă să fie cât mai reticent în oferirea unor declaraţii şi promisiuni gratuite, pentru că a înţeles că acestea genereză obligaţie în plus, obligaţie pe care oricum o are, pentru că având conducerea unui asemenea minister este o responsabilitate foarte mare care atârnă pe umerii oricui s-ar afla acolo, dar a mai înţeles şi faptul că jocul politic este unul care stă pe nisipuri mişcătoare şi că tot ce astăzi pare previzibil, mâine poate lua o turnură fabuloasă. Apreciere şi recunoaştere a precursorului său, Sevil Shhaideh, pe care a ţinut să o arăte şi să o exprime în mod public în momentul în care a fost propus, spune foarte multe despre calitatea sa morală. Este printre puţinii politicieni cu care şi pentru care aş fi vrut să lucrez, lucru pe care cred că este prima dată când îl declar public, dincolo de orice mesaj ce ar putea fi perceput ca subliminal.

– Ce aşteptări are un tânăr ca tine de la actuala clasă politică?
– În ultimii ani am învăţat să nu am aşteptări în general, pentru că singurul om de la care pot să-mi permit să am aşteptări sunt eu însămi. Momentan, nu mă identific cu clasa politică şi nici nu sunt inclusă în vreun fel în proiectele acesteia, aşa că tot ce pot avea este speranţa că vor reuşi să se mobilizeze şi să coopereze în vederea obţinerii interesului cetăţenilor.

– La următoarele proteste, vor fi tot „prost informaţi”, românii care vor ieşi în stradă pentru a-şi exprima nemulţumirile faţă de actuala putere?
– Eu cred că nu e bine să ne cantonăm în nişte stereotipuri, cum ar fi acesta că românii ieşiţi în stradă au fost „prost informaţi” sau că au ieşit dintr-un anumit motiv. Nu, cel puţin în ceea ce priveşte motivele, acestea erau dintre cele mai diverse, precum şi oamenii prezenţi la protest, de la educaţie, ocupaţie şi până la idei şi convingeri. „Obiectul” care a generat tensiunea socială şi care i-a adus împreună s-a transformat într-un „obiectiv” al protestelor. Iar din punct de vedere al informării, cred că nimeni nu este obligat să o facă doar consultând o singură sursă, nici nu este de dorit acest lucru, mai ales când informaţia circulă gratuit şi cu o rapiditate impresionantă, când vrei să fii bine informat trebuie să investeşti un efort prin timp, prin analiza obiectivă şi prin cernerea infomaţiei printr-o sită foarte fină a gândirii.

– Tu, personal, îl crezi pe Liviu Dragnea atunci când spune că nu ştie al cui e TelDrum şi cine beneficiază de Lacul Belina?
– În primul rând, nu vizualizez episodul în care acesta afirmă faptul că nu cunoaşte cine este de iure proprietarul firmei TelDrum, posibil să o fi făcut şi să-l fi ratat, însă ma îndoiesc. În al doilea rând, situaţia Lacului Belina şi trecerea acestuia din administraţia statului în administraţia Consiliului Judeţean Teleorman, problema de la care înţeleg că s-a pornit toată această discuţie existentă atât în mass-media, cât şi în politică, precum şi faptul că s-a ajuns la anchetarea unor foşti miniştri şi preşedinţi de la acea vreme, a creat un haos şi o dezinformare a publicului care poate nu are neapărat cunoştinţe ce ţin de domeniul dreptului penal sau de drept administrativ. De aceea eu văd situaţia ca un litigiu de ordin administrativ între două entităţi, statul respectiv Consiliul Judeţean Teleorman, litigiu care îşi poate găsi rezolvarea în contenciosul administrativ.

– Au procedat corect Tăriceanu şi Dragnea atunci când nu au mers la învestirea miniştrilor de marţi seara?
– Depinde de motivele care i-au împiedicat să ia act de prezenţă. V-aţi gândit că poate aveau altceva mai bun de făcut decât să-şi îndeplinească atributiile, fie ele şi onorifice prin prisma funcţiilor pe care le deţin? Poate învestirea era la o oră care le îngreuna obţinerea unui „bilet de voie” pentru a fi prezenţi la manifestaţie? Sau poate un celebru personaj al lui Caragile, pe numele său Farfuridi, ar face puţină lumină spre înţelege oarecum situaţia. Liviu Dragnea către Călin Popescu Tăriceanu: „Ne ducem, dar gandește-te stimabile, că suntem membrii aceluiași partid… Cum ziceam adineaori amicului Brânzovenescu: trădare să fie (cu oarecare emoție) dacă o cer interesele partidului, dar s-o știm și noi… De aceea eu totdeauna am repetat cu strabunii noștri, cu Mihai Bravul și Ștefan cel Mare: iubesc trădarea (cu intenție), dar urăsc pe tradatori… (schimbând tonul, cu dezinvoltură) Salutare, salutare, stimabile!…” – așa că nu s-au dus!!!