«Românii vor să-şi aleagă un preşedinte de stânga, iar cel care va fi desemnat să fie candidatul stângii unite, susţinut de UNPR, va şi câştiga aceste alegeri»
România este o ţară agitată. În lipsa fotbalului, românii au devenit, în ultimul timp, specialişti în telejustiţie. La televizor se fac antepronunţări, se iau în discuţie dosare, iar cultura juridică a poporului este, cu siguranţă, una peste media europeană.
E aproape vacanţă, iar la capăt de stagiune parlamentară se trage linie asupra unui ciclu legislativ extrem de agitat. De pe această poziţie, senatorul Ion Toma, preşedintele Organizaţiei Judeţene Olt a UNPR, a acceptat să răspundă la o serie de întrebări scaose din tiparul obişnuit folosit de un reporter atunci când în faţa sa se află un reprezentant de seamă al spaţiului politic…
– Ne-am asumat să fim parteneri într-o echipă formată din conservatori şi social-democraţi. A fost o decizie care s-a luat greu. Nu a fost o lipsă de asumare a candidaturii independente. E destul de complicat să găseşti cu exactitate procentele ce reprezintă contribuţia noastră. În altă ordine de idei, se poate spune că noi am reuşit să aducem acea stare de linişte, de stabilitate, cea care, rezumată în cifre, pentru că asta aţi vrut să întrebaţi, înseamnă că stânga din România a obţinut jumătate din mandatele cuvenite acestei ţări. Un scor ce arată cum stăm din perspectiva alegerilor prezidenţiale din toamna acestui an.
– Nu e timpul unor pronosticuri. Se pot face estimări aici: după zece ani de putere a dreptei în România, alternanţa e necesară pentru toată lumea! Românii vor să-şi aleagă un preşedinte de stânga, iar cel care va fi desemnat să fie candidatul stângii unite, susţinut de UNPR, va şi câştiga aceste alegeri. Dezbinarea naţiunii, împărţirea unui popor în două, pe criterii profesionale, etnice, au reprezentat momente de stagnare. E greu să spui cine sunt cei buni, cine sunt cei răi. E dăunător să-i împarţi pe români în buni sau mai puţini buni, pentru că ei fraternizează cu o cauză sau cu un alt proiect public. Avem de ales între stabilitate, ca şi garanţie a reformării statului, şi între schimbările care se fac de multe ori, atunci când dreapta e la putere, doar pentru a înlocui nişte oameni din funcţii publice…
– Aici nu e vorba de sentimentele personale ale unui senator care crede că ruperea USL-ului a fost bună sau a fost rea. Până la urmă, proiectul politic, asumat iniţial şi de liberali, îşi continuă existenţa. Principalii piloni ai echipei guvernamentale, echipă învestită în 2012, sunt pe poziţii: Victor Ponta – prim-ministru, Liviu Dragnea – vicepremier, Gabriel Oprea – vicepremier şi ministru de Interne. În rest, nuanţele aproape că nu mai contează. Ceea ce contează cu adevărat sunt rezultatele guvernării, cele pe care românii trebuie să le simtă la nivelul coşului zilnic…
– Fără a fi părtinitor, ieşind din zona politică pe care o reprezint, cred că România se află pe un drum bun. Mediul economic este sănătos, principiile concurenţiale menţin plus-valoarea în zona aşteptată. Acest lucru conduce la creşterea încasărilor la bugetul de stat. Nu este o ştire senzaţională pe care televiziunile să o prezinte cap de afiş, în deschiderea jurnalului de ştiri, dar creşterea veniturilor la bugetul de stat este dovada clară că lumea se mişcă. Indicatorii economici arată o scădere a şomajului, iar astăzi agricultura României intră în competiţie. Uitaţi-vă la creşterea preţului la hectarul de pământ, pentru a înţelege că şi aici intervine plus-valoarea. E drept, rezultatele nu se încadrează în valori spectaculoase, dar ele sunt şi nu pot fi ascunse.
– Cu siguranţă, lucrurile stau întocmai. Populaţia are tot dreptul să ceară din partea celor care fac politici publice, dezvoltarea infrastructurii. Apartenenţa la familia europeană impune o modernizare accelerată a tuturor comunităţilor. Nu poţi moderniza un sat fără să ai în calcul şi aceste elemente, fără ca ele să fie cele principale, de fapt. Pentru asta, alocaţiile bugetare interne sunt insuficiente. E nevoie de fonduri europene, iar ele vor trebui atrase în ritm accelerat în perioada 2014-2020. Altfel, sursele şi resursele provenite din încasări interne nu vor acoperi nevoia îndreptăţită a celor care vor să aibă şi la sat condiţii de oraş.
– Şi mai mult decât atât. Voi spune în continuare ceea ce susţin de multă vreme: O alocaţie egală de fonduri pentru susţinerea dezvoltării generale a provinciilor istorice nu e cel mai bun concept. Transilvania are un avans dat de nişte factori aparte. Zona capitalei, la rândul ei, aparţine unui alt mecanism de dezvoltare. Am propus şi voi susţine mai departe, în cadrul Uniunii Naţionale pentru Progresul României, principiul echilibrării sănătoase. Moldova şi Oltenia au nevoie de un plan de dezvoltare care să se încadreze în conceptul naţional, dar care să ţină seama de particularităţi. Aici cred că e vorba, în primul rând, de infrastructură, de dezvoltarea accelerată a acesteia. Fără aşa ceva nu se pot atrage investitori, ceea ce, finalmente, afectează piaţa muncii. Statul e obligat să intervină pentru stimularea creării de locuri de muncă! Repet: pentru stimularea şi nu pentru crearea efectivă a acestora în cadrul aparatului bugetar. De-abia de aici încolo putem vorbi de un stat performant.
– Un răspuns simplu ar fi: da! E nevoie, totuşi, aici, de o nuanţă. Cineva care câştigă un proces, spune cu siguranţă că justiţia este independentă. Cineva care pierde un proces nu va rosti acest lucru. E o nuanţă de interpretare. O justiţie cu adevărat independentă este cea în care, şi cel care pierde, să recunoască faptul că a fost judecat corect. Altfel, cred că în România se face prea multă justiţie la televizor, iar acest exces, ca oricare altul, dăunează actului de justiţie. Pune o presiune deloc necesară asupra celor care împart dreptatea.
– Imaginea asta de care se „bucură” parlamentul nu este provocată de activitatea actualului legislativ. Ea vine din mandatele anterioare şi, până la urmă, se înscrie în normalitate. Parlamentarii fac legi, iar legea, printr-o definiţie largă, este un instrument de constrângere, pârghie a statului de drept. E ca şi cum un şcolar de gimnaziu, la sfârşitul orei de curs, îi cere profesorului să-i mai adauge ceva în dreptul temelor pentru acasă. Nu cred că există aşa ceva. Când se vorbeşte despre ineficienţă ar trebui analizată şi statistica internă a celor două camere. Când se analizează corupţia, aşa-zisa corupţie din parlament, merită invocat şi procentul dat de aceasta, raportat la cel întâlnit la nivelul altor structuri parlamentare europene. Nu e nici mai mult, nici mai puţin…
