Interviu cu EUGENIA STOENICĂ, candidatul social-democrat la funcţia de primar al oraşului Drăgăneşti-Olt
Ofertă inedită din partea Partidului Social Democrat pentru Primăria Drăgăneşti-Olt. EUGENIA STOENICĂ, un profesionist recunoscut în consecinţă de întreaga comunitate, omul implicat în proiectele de dezvoltare ale comunităţii, cel care ştie suficientă administraţie locală pentru a nu avea nevoie, după ce va fi ales primar, de… perioadă de acomodare. O candidatură ce arată că oraşul este, prin voinţa majorităţii alegătorilor, aşa cum va fi exprimată la sfârşit de septembrie 2020, pe mâini bune! Un interviu în premieră, cu Eugenia Stoenică, omul care garantează că la Drăgăneşti-Olt administraţia locală va fi la înălţime…
– Pentru prima dată în paginile Ziarului de Olt… Cine este Eugenia Stoenică?
– Sunt un om care, în urmă cu 36 de ani, a terminat o facultate şi a pornit cu gânduri mari să-şi facă o viaţă mai bună şi să întoarcă societăţii priceperea şi rodul muncii sale. Sunt originară din Amara – Ialomiţa, iar după absolvirea Facultăţii de Cibernetică, în 1984, am fost repartizată în oraşul Drăgăneşti-Olt. Am lucrat o perioadă la Fabrica de Zahăr, care, ulterior, s-a desfiinţat, iar din 1990, împreună cu soţul meu, care a fost ofiţer de marină la pescuit oceanic, în Tulcea, ne-am deschis prima consignaţie din oraş, transformată în timp într-un magazin mixt, la care se mai adaugă un bar, pe care, din anul 2000 le-am închis, soţul axându-se pe agricultură, iar eu am ajuns, prin concurs, din septembrie 1998 la Primăria din Drăgăneşti-Olt.
– În acel an, 1984, după repartiţia de la facultate, nu v-aţi gândit să refuzaţi oraşul Drăgăneşti-Olt?
– Sinceră să fiu, nu m-am gândit foarte mult la lucrul acesta. E drept că intenţia mea a fost să iau o repartiţie la un centru de calcul, aveam şi ceva cunoştinţe pe atunci care au scos mai multe posturi din care puteam să-mi aleg ceva aproape de Bucureşti, la Fundulea. Ei, bine, având o medie foarte bună, nu am insistat crezând că din toate acele posturi voi prinde şi eu unul, fără să-mi fac buletin de… Fundulea, astfel încât să am prioritate. Surprinzător, pe listă au apărut mult mai puţine locuri care au fost ocupate de cei care erau din Bucureşti, căsătoriţi şi cu prioritate maximă faţă de toţi ceilalţi. Cu toate astea, nu-mi pare rău şi mă simt foarte bine aici, în oraşul nostru, în Drăgăneşti-Olt. Drumul destinului. Viaţa te duce acolo unde este nevoie de tine.
– Spuneaţi că, în anul 1998, aţi intrat pentru prima oară în primărie. Cum a fost contactul cu o lume total diferită faţă de cea în care activaserăţi?
– Totul era diferit. Tot ce ţinea de societăţile comerciale, de contabilitate, de administraţie publică şi organizare… Au fost lucruri noi, pe care a trebuit să le învăţ şi am făcut-o. Pas cu pas! De atunci au trecut 22 de ani, perioadă în care am învăţat continuu, m-am perfecţionat şi vreau să cred că n-am făcut-o rău.
– Ce înseamnă „acasă” pentru Eugenia Stoenică?
– Sunt căsătorită, am un băiat şi o fată care se află acum în Bucureşti, sunt doi copii cuminţi, copii buni care au învăţat cât au putut de mult, astfel încât să îşi atingă, singuri, obiectivele propuse. În prezent, copiii lucrează împreună şi se descurcă destul de bine. Aşadar, pot spune că sunt norocoasă, am o familie frumoasă şi beneficiez de liniştea necesară pentru a reuşi să mă ocup de proiectele pe care mi le-am propus la noi, în Drăgăneşti!
«Sunt o femeie ambiţioasă, motivată şi hotărâtă să schimbe în bine faţa unui oraş frumos aşa cum este Drăgăneşti!»
– Referitor la proiecte, cum aţi reacţionat în momentul în care aţi fost ofertată de cei din Partidul Social Democrat pentru a fi candidatul lor la funcţia de primar al oraşului Drăgăneşti-Olt?
– În primul rând, am cerut un timp de analiză şi, bineînţeles, m-am sfătuit şi cu familia mea. Soţul, care a mai făcut politică, ştia destul de bine ce înseamnă lucrul acesta, dar nu mi-a zis nimic la început, fiecare gândind în felul său, mai apoi luând decizia finală. Au urmat şi alte discuţii cu cei din PSD, am aşteptat să aflăm şi data alegerilor, după care am acceptat oferta. Sunt pregătită de răutăţile care există, au fost şi vor mai fi, dar mergem mai departe. Sunt o femeie ambiţioasă, motivată şi hotărâtă să schimbe în bine faţa unui oraş frumos aşa cum este Drăgăneşti!
– Ce înseamnă pentru dumneavoastră această provocare şi ce vreţi să faceţi în cazul în care veţi câştiga alegerile locale şi veţi deveni prima femeie primar din istoria Drăgăneştiului?
– În primul rând, voi continua proiectele începute deja, proiecte importante la care am lucrat împreună cu funcţionarii din primărie. Sunt şapte proiecte depuse pe fonduri europene, cinci dintre ele fiind deja semnate. Spre exemplu, avem un proiect de reabilitare a parcului orăşenesc, dar şi reabilitarea Grădiniţei „Dumbrava Minunată” şi a Grădiniţiei cu program prelungit sau a Căminului de Copii, aşa cum este cunoscut la noi, la Drăgăneşti. Desigur, când spunem reabilitare, ne referim la tot, incluzând lucrările de interior, termoizolare, compartimentări, asigurarea spaţiilor pentru cabinetele medicale, grupuri sanitare şi toate cele necesare. Mai departe, un alt proiect constă în schimbarea destinaţiei punctului termic dezafectat din centrul oraşului, din faţa policlinicii, în biblioteca pe care dorim s-o mutăm de lângă Casa de Cultură, urmând ca în locul sălii de bibliotecă de acolo să facem un Centru pentru Tineret, cu sală de spectacole, cinematograf şi sală de evenimente. În plus, în acelaşi proiect intră şi reabilitarea Clubului Elevilor, aflat astăzi în subordinea clubului de la Caracal. Personal, mi-aş dori ca acest Club să-l prindem în finanţare prin bugetul local, adăugând şi alte clase. Cândva, aici aveam şi aeromodelism, carturi, muzică, iar copii învăţau ceva folositor, ocupându-şi timpul liber în mod util şi sigur pentru viitor. În cadrul aceluiaşi proiect, este inclusă şi reabilitarea drumului public: Strada Educaţiei, din oraşul Drăgăneşti-Olt (din Strada Cpt. Drăgănescu, prin spatele blocului B până la intersecţia cu Strada N. Titulescu), pe o lungime de 177 m şi o suprafaţă de 2109 m.p. Se realizează modernizarea părţii carosabile, execuţia trotuarelor, a dispozitivelor pentru preluarea apelor pluviale (guri de scurgere), spaţii de parcare şi semnalizarea verticală şi orizontală a acestei străzi.
– Ce alte proiecte mai sunt şi ce ne puteţi spune despre fiecare în parte?
– Un alt proiect important, la care ţin foarte mult, este cel axat pe reabilitarea Şcolii Comani şi a Grădiniţei Comani, cu termoizolare, dotare, recompartimentare, cabinete medicale, grupuri sanitare, centrale, calculatoare şi video-proiectoare. Orice investiţie în educaţie, făcută astăzi, este un credit în traiul de mai bine al generaţiei de mâine.
– Reabilitarea termică a blocurilor din Drăgăneşti-Olt. Un vis frumos, aşteptat de cei ce locuiesc aici. Ce ne puteţi spune?
– Vin cu veşti bune şi îi anunţ pe locuitorii oraşului nostru că recent a fost semnat contractul de finanţare pentru proiectul privind anveloparea termică a unui număr de zece blocuri din Drăgăneşti-Olt. Am avut două proiecte depuse, unul a fost semnat, ne bucură lucrul acesta şi totodată ne motivează să mergem mai departe! Tot aici aş vrea să adaug şi reabilitarea Liceului Tehnologic din Drăgăneşti, proiect pe care îl vom semna vineri, 31 iulie a.c.. Uitasem, însă, să vă răspund la o întrebare anterioară: ţin să amintesc şi de proiectul privind reabilitarea iluminatului public din oraş, cu lămpi de tip LED şi costuri mai mici la bugetul local, bani care, evident, se vor duce pe alte activităţi necesare şi aşteptate de ceţenii din Drăgăneşti-Olt. Economisim într-o parte, investim în alta!
– Mai departe, vă întreb de alte proiecte pe care le aveţi în gând şi pe care le-aţi dori implementate din postura de primar al oraşului Drăgăneşti-Olt. Care ar fi acestea?
– Vreau să schimbăm aspectul oraşului, iar pentru lucrul acesta vom continua cu reabilitarea termică a blocurilor. Nu ne oprim la primele zece, tot aşa cum vom pune la punct şi străzile din Drăgăneşti. Aici vreau asfaltare, vreau trotuare, podeţe… Mai vreau un cămin pentru persoanele vârstnice şi vreau să ne autorizăm în servicii pentru îngrijirea la domiciliu a acestor persoane. Sunt mulţi vârstnici singuri, care au nevoie de sprijin, iar noi avem datoria să le fim aproape! De asemenea, avem tineri care au lucrat pe afară, care au muncit din greu, au strâns un ban, se întorc în ţară, dar nu ştiu în ce să investească. De aceea, vreau să le oferim perspective, să-i învăţăm cum să devină antreprenori. Să-şi scrie o cerere de finanţare, să facă un proiect pe care ulterior să îl depună, iar mai apoi să aibă propria lor afacere. Şi două locuri de muncă dacă au, pentru cel în cauză şi partenerul de lângă el, şi tot e un câştig. Asta înseamnă o administraţie participativă. Să nu te mulţumeşti doar să încasezi impozite şi taxe, să devii un partener al comunităţii…
– Ce ne spuneţi despre extinderea reţelei de gaze naturale?
– Gazele naturale sunt în implementare, este un obiectiv primordial pentru mine, fapt pentru care voi continua cu acest proiect şi de acum încolo. Dar, nu rămânem doar aici. Vom depune un proiect şi pentru amenajarea unui bazin de înot. Avem cadastru făcut pentru locaţie, vom depune la C.N.I şi sperăm să obţinem finanţarea necesară. Sunt cetăţeni care îşi duc copiii la Slatina, pentru înot, şi nu puţini sunt cei care au renunţat din cauza costului destul de mare, a transportului şi a timpului ce îi presează. E păcat şi cred că suntem datori să facem noi tot ce putem pentru a-i ajuta, aici, la Drăgăneşti. Pe cei din oraş, dar şi pe cei din zonele apropiate.
«Am 22 de ani în primăria din Drăgăneşti-Olt, ştiu, pot şi vreau să fac treabă bună pentru oraşul meu!»
– Că tot aminteaţi de tineri. Ce alte proiecte mai pot fi realizate în interesul lor?
– Nu este vorba de interesul lor, ci este vorba de binele în avantajul tuturor. Sunt lucruri normale. Sunt lucruri pe care un primar trebuie şi are obligaţia să le facă pentru cei ce îl aleg. Am 22 de ani în primăria din Drăgăneşti-Olt, ştiu, pot şi vreau să fac treabă bună pentru oraşul meu! Revenind, însă, la întrebarea dumneavoastră, vă spun şi îi anunţ pe tineri că vom reabilita şi cele două stadioane, cel din Comani şi cel vechi, din Drăgăneşti, dorind să facem o bază sportivă modernă, tot aşa cum mai avem o suprafaţă de teren pe care în decursul timpului au fost aruncate şi depozitate deşeuri, moloz şi tot felul de gunoaie, pentru care insistăm să o transformăm într-un mic parc industrial. Se poate face o fabricuţă de confecţii, se mai poate găsi un investitor pentru o altă investiţie. Aş mai vrea o fabrică de ambalaje, o fabrică de procesare legume şi fructe. Toate astea ar însemna locuri de muncă şi ar schimba enorm faţa oraşului nostru şi viaţa oamenilor de aici. Repet: ştiu ce trebuie, vreau şi pot face asta! Drăgăneştiul trebuie să-şi câştige independenţa din punct de vedere al ofertei pentru resursa umană.
– Aţi uitat… sau nu vreţi să amintiţi în această discuţie despre necesitatea noului sediu administrativ care a rămas veşnic în lucru?
– Nu am uitat, dar vedeţi dumneavoastră, deşi este nevoie de acest sediu, de o primărie nouă, modernă, am încercat să le pun şi eu într-o ordine a priorităţilor. Astăzi, din păcate, suntem împărţiţi în mai multe clădiri din oraş şi ne este greu să lucrăm aşa, atât nouă, cât şi cetăţenilor care vin cu anumite probleme şi pe care suntem nevoiţi să-i trimitem în alte locuri. Am expus şi această problemă, este în atenţia noastră, la fel cum ne dorim să modernizăm şi piaţa din Drăgăneşti-Olt pentru care nu s-a făcut nimic de peste 30 de ani încoace. Vedem ce va fi, le includem în programul pentru investiţii în continuare, aşa cum este primăria, sperăm să obţinem fondurile necesare şi să putem da drumul la treabă. Dar, până la o nouă primărie, haideţi să terminăm ce v-am propus mai devreme!
– Aţi vorbit de şcoli, biblioteci, cămin cultural. Mai aveţi şi altceva în plan?
– Sunt multe, destul de multe de făcut. Asta nu mă sperie, dar îmi pare rău că au lipsit până acum. Şi, da, mai am şi altele în plan. Spre exemplu, aş vrea să reabilităm şi să repunem în circuit turistic Muzeul din Drăgăneşti, unicat în România, o zonă superbă pe care merită şi trebuie s-o valorificăm aşa cum trebuie. Din păcate, ori de câte ori s-a încercat lucrul acesta, fiind acolo şi clădiri monumente-istorice, s-a stat pe loc din cauza avizelor şi autorizaţiilor necesare. Cei pe care i-am contactat au cam dat bir cu fugiţii şi s-a întârziat destul de mult. Sigur că dacă îl redăm circuitului turistic asta ar însemna să acoperim şi transportul şi restul serviciilor necesare. Omul vine, vizitează, bea o cafeluţă, serveşte o gustare, se relaxează şi vrea să facă şi altceva… Aşadar, trebuie să-i ajutăm pe antreprenori să facă acolo o mică pensiune care să fie capabilă să ofere toate aceste servicii de care am amintit. Se poate! Trebuie doar să muncim mai mult, să credem în noi şi niciodată să nu ne dăm bătuţi! În cele din urmă, rezultatele vor fi spectaculoase. V-am spus cele de mai sus pentru a înţelege că administraţia locală, în viziunea mea, nu trebuie să se rezume doar la proiecte şablon. Ea trebuie să deschidă oportunităţi, iar oamenii să acţioneze singuri!
– Ce mesaj le transmiteţi cetăţenilor din Drăgăneşti-Olt la finalul acestei discuţii?
– Să-şi iubească necondiţionat oraşul! Să înţeleagă că ei pot să schimbe, din bine în mai bine, această comunitate! Să cearnă promisiunile electorale care le vor fi făcute în perioada următoare şi să aleagă conştient! Cetăţenilor le spun să nu experimenteze proiecte eşuate, să voteze în septembrie cu sufletul, din dragoste pentru oraşul Drăgăneşti-Olt!