Acasă Actualitate Parteneriat între ISU Olt, Garda de Mediu Olt şi APIA Olt

Parteneriat între ISU Olt, Garda de Mediu Olt şi APIA Olt

323

Reprezentanţii ISU Olt – lt. col. Alin Petrişan şi purtătorul de cuvânt al instituţiei, Alin Băsăşteanu. APIA Olt – Corina Grecea şi Gărzii de Mediu Olt – Aura Mandache, au susţinut o conferinţă de presă, care a avut ca temă principală măsurile privind arderea vegetaţiilor de pe mirişti.

“Arderea miriştilor este dăunătoare mediului deoarece determină poluarea aerului prin fumul rezultat , sărăceşte solul de materie organică iar microfauna solului este distrusă. Un alt efect negativ al arderilor îl reprezintă evaporarea apei din stratul superior al solului. De asemenea, prin crăpăturile rezultate se va pierde şi apa din adâncime. Resturile vegetale trebuie valorificate, putând constitui o resursă care să contribuie la fertilizarea solului cu nutrienți și nu eliminate prin incendierea acestora. Arderea resturilor vegetale conduce la afectarea calității solului și a aerului înconjurător, la punerea în pericol a vieților omenești, a bunurilor materiale și nu în ultimul rând contribuie la emisiile de gaze cu efect de seră și la producerea de disconfort populației. Între Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Garda Națională de Mediu și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență există un Protocol de colaborare privind acțiunile de monitorizare a modului de respectare de către fermieri a bunelor condiții agricole și de mediu referitoare la arderea miriștilor și a resturilor vegetale pe terenul arabil și la arderea pajiștilor permanente”, a spus Aura Mandache.

De asemenea, ISU Olt a prezentat o serie de măsuri, care trebuie respectate de cetăţeni:
– arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură excepțională în cazuri de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici, conform standardelor privind bunele condiții agricole și de mediu ale terenurilor.
– arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale se poate executa numai cu acordul autorităților competente pentru protecția mediului și după informarea serviciilor voluntare pentru situații de urgență, cu respectarea reglementărilor privind utilizarea focului deschis conform Ordinului ministrului internelor și reformei administrative și al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 605/579/2008, precum și a Ordinului ministrului administrației și internelor nr. 163/2007 – art. 97.
– în condiţiile în care este necesară arderea miriștilor pentru combaterea dăunătorilor și au fost obţinute aprobările prevăzute de legislaţia în vigoare, arderea vegetației uscate se face cu respectarea următoarelor măsuri: condiţii meteorologice fără vânt; parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâşii arate; izolarea zonei de ardere faţă de căile de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate; desfăşurarea arderii numai pe timp de zi; asigurarea, până la finalizarea arderii, a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii; asigurarea, pentru suprafeţe de ardere mai mici de 5 ha, a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare; asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.