Acasă Actualitate Fiți țărani!

Fiți țărani!

498
Dragii mei,

Nici nu vă puteți imagina cât de greu îmi este să vă scriu, dar cumva imaginea din ochii mei nu trebuie să treacă pe lângă sufletele dumneavoastră!
Mă aflu într-o curte de țară (bătătură, cum se mai spune pe la mine), cu două case făcute din paiantă (chirpici) dar atât de curate și frumos văruite în interior și cu toate becurile aprinse. În curte sunt zeci de oameni, femeile într-o parte, mai aproape de odaie și bărbații rezemați de gard vorbesc și în același timp „păzesc”.
Nu, nu vine niciun hoț să fure ceva, pentru că dimineață, tot cu casa plină, moartea a „furat” un suflet dintre ei și acum vorbesc despre ale lor, extrem de liniștiți, așteptând parcă, cumva fără pic de frică și bătătura lor să se umple de oameni.
Avea 90 de ani tușa Lisăndrina (Alexandra), nu avea școală, pentru că mama ei și a celorlalți 5 frați a plecat de tânără la Domnul și cum ea era cea mai mare a trebuit să îi crească pe toți, 3 fete și doi băieți. Astăzi, lângă ea mai sunt doar două surori cărora nu li se mai usucă ochii de la plâns și restul fraților o așteptă acolo sus lângă Dumnezeu.
Oricât de tristă pare imaginea aceasta, eu scriu acum pentru că sunt extrem de uimit de lejeritatea cu care omul simplu, de țară acceptă moartea.
Dimineață, parcă așteptându-și rândul, la preotul care a venit să slujească trupul neînsuflețit s-au spovedit și împărtășit o duzină se femei și s-au liniștit pentru că acum sunt „pregătite”. Nu spun ele pentru ce sunt pregătite dar eu unul le văd senine în fața morții și trag o concluzie: omul simplu la port, trai și gândire este pregătit de întâlnirea cu Dumnezeu. Eu?! Eu sunt terifiat! Se moare atât de repede și de ușor! Parcă nu am făcut nimic. Nici nu știu unde s-a dus aproape 30% din viața mea și acum sunt în postura de a privi liniștea pe care o dă simplitatea omului de la țară.
Am spus că nu avea școală, da, dar avea o licență în făcut curat, un master în gătit și clar un doctorat în înțelepciune. Avea o a doua facultate în crescut frați și surori absolvită la doar 13 ani, alt master în împletit părul și încă un doctorat în viața de familie.
Acum stau și mă gândesc cine este cel simplu? Cel mai școlit dintre mine și ea? Cel mai aproape de Dumnezeu?
Icoana aceea în lemn cu „șervet” apretat deasupra patului și crucea mare făcută dimineața, seara, înainte de masă și la orice pas au deschis porțile Raiului pentru ea. La mine? Clar sunt zăvoare mari puse!
Dragii mei,

Anul acesta, Biserica l-a dedicat satului românesc, iar după imaginea care s-a așternut în seara aceasta înaintea ochilor mei, cred că satul, acela condus de primari care nu fac nimic pentru el, plin de nevoințe, de sărăcie, de boli ne învață o nouă lecție, aceea a curajului și a simplității.
Haideți să nu ne mai dăm de la oraș, că avem baie în casă și aer condiționat că pe lumea cealaltă nu le luăm după noi. Mai bine să căutăm simplitatea bunicilor și a părinților în interiorul nostru, să fim țărani și să ne regăsim curajul de a sta drepți înaintea morții ca drepți să fim pomeniți și în Împărăția lui Dumnezeu Amin!

Asist. Univ. Drd. Teolog Alin Bolboașă Șofaru, Universitatea din București, Departamentul pentru pregătirea personalului didactic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here