În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, iluminismul se manifestă cu putere și cu „adresă” în TRANSILVANIA, în sensul că avem de-a face cu un adevărat „declanșator” pentru deșteptarea națională…
În acest cadru istoric „se impune” în masa românilor, în conștiița lor, noțiunea de „EGALITATE NATURALĂ” civilă dintre indivizi pe care încep s-o extindă la relațiile dintre popoare și acceptă, cu vigoare, „mitul” contractului social care stă la baza societății ca o garanție a drepturilor pentru TOȚI – modalitate prin care se submina nedreapta UNIO TRIUM NAȚIONUM (maghiari, sași, secui…)
Așa a început să se zdruncine sistemul CELOR TREI NAȚIUNI PRIVILEGIATE ca total inechitabil, dăunător și dureros față de populația românească majoritară.
Iluminiștii români-transilvăneni au desfășurat o uimitoare activitate prin opere originale, adaptări și traduceri pentru a răspândi „înlăuntru” populației idei și teorii despre ROMÂNISM și pentru a înlătura ignoranța și superstițiile.
Întrei ei, CLEIN, ȘINCAI și MAIOR au scris primele ISTORII moderne, științifice, pornind de la TEORIA CONTINUITĂȚII DACO-ROMANE, teorie ce va constitui baza propriilor cereri precum și a celor formulate de generațiile următoare cu privire la drepturile românilor pe pământul strămoșesc – TRANSILVANIA.
Ei au demonstrat că ROMÂNII sunt descendenți direcți și exclusivi daco- romani, accentuând cu intenție asupra elementului roman, așezați de TRAIANUS în TRANSILVANIA, după victoria din 106 și că ei au viețuit veșnic-continuu pe acest pământ.
EI, ROMÂNII, erau aici în TRANSILVANIA și i-au „întâmpinat” pe noii veniți de mai târziu, în cursul evului mediu, maghiarii, sașii și secuii, cu multe secole mai târziu.
Iluminiștii români au demonstrat pentru prima oară, cu putere, că LIMBA ROMÂNĂ este o LIMBĂ LATINĂ, chiar dacă, în timp s-au adunat adaosuri de slavă, greacă și turcă. Ei au întocmit adevărate proiecte pentru a propaga cunoștințe utile de ROMÂNISM în popor, pentru un progres cultural general spre a-i conștientiza pe ROMÂNII MAJORITARI, acordând atenție deosebită răspândirii științei de carte. În paralel s-au preocupat de problemele EDUCAȚIEI în speranța că acesta va ajuta poporul românesc să înțeleagă mai clar necesitatea logică de a se emancipa de sub dominația străină.
Ca urmare, la noi, în TRANSILVANIA s-a conturat cu putere NAȚIONALISMUL ROMÂNESC ca notă distinctiv-dominantă a ILUMINISMULUI ROMÂNESC ce a dat naștere SENTIMENTULUI NAȚIONAL PATRIOTIC ROMÂNESC, ce s-a dezvoltat în fiecare român și l-au trăit cu intensitate în lupta pentru UNIREA CEA MARE cu PATRIA MAMĂ din 1918.
Iluminiștii au crezut cu tărie în valoarea educativă a ISTORIEI fiind convinși că faptele eroice ale strămoșilor îi vor stimula pe ROMÂNI în a le întrece chiar, căci: „este un lucru odios ca românul să nu-și cunoască istoria propriului său popor, pentru că ISTORIA este învățătorul tuturor lucrurilor, atât religioase, cât și politice. Ce măreț este să fii născut român!”
ISTORIA a fost argumentul aspirațiilor românilor ca descendenți direcți din DACI și ROMANI și drept consecință cei mai vechi locuitori ai TRANSILVANIEI.
De fapt, tocmai asta a constituit DOCTRINA ce va sta la baza PROGRAMULUI NAȚIONAL ROMÂNESC finalizat cu MAREA UNIRE din 1918.
Pe aceste fundamente puternic ROMÂNEȘTI, o aprigă bătălie s-a purtat în a face cunoscută originea și specificul LIMBII ROMÂNE transformând-o într-un invincibil argument privind VEȘNICIA ROMÂNILOR, urmașii daco-romanilor, AICI, în TRANSILVANIA.
Treptat-treptat, ROMÂNII devin tot mai limpezi și conștienți asupra drepturilor lor istorice și necesitatea restaurării lor depline. Astfel, ROMÂNII și-au „lărgit” conștiința moștenirii și demnității lor naționale, și prin activitatea intensă a ILUMINIȘTILOR TRANSILVĂNENI de cultivare a limbii și istoriei s-au fundamentat sentimentele de ROMÂNISM și NEVOIA ISTORICĂ de UNIRE A TUTUROR ROMÂNILOR.
În secolul al XIX-lea, principiile naționale sunt tot mai răspândite de intelectualii români în rândul populației, astfel că ideologia asupra unei națiuni ROMÂNE UNITE și PUTERNICE pe vatra vechilor daci devine DOMINANTA TIMPULUI.
MĂREȚIA lui IANUARIE 1859 a dat imbold să aștepte cu încredere prilejul, momentul, evenimentul înfăptuirii depline. Acesta s-a ivit și statuat pe vecie după prăbușirea AUSTRO-UNGARIEI, la sfârșitul Primului Război Mondial, la 1 DECEMBRIE 1918, când MAREA UNIRE a însemnat încorporarea întregii inteligențe românești, dârzenia OSTAȘULUI ROMÂN și spiritul de jertfă al NEAMULUI ROMÂNESC.
NOI, CEI DE AZI, la CENTENARUL REÎNTREGIRII suntem datori cu RECUNOȘTINȚĂ, RECULEGERE și LUARE AMINTE.
