Interviu cu DĂNUȚ GUȘATU, primarul comunei CEZIENI
Mișcarea de rezistență prin cultură, pe care o face primarul Dănuț Gușatu de la Cezieni este un fenomen. Unul din puținele fenomene culturale autentice. Și asta se întâmplă într-o țară unde importurile masive de… obiecte tradiționale din China au luat cu asalt teritoriul românesc, devenind chiar… tradiții.
An de an, la Cezieni, pe 25 iunie are loc Sărbătoarea Iilor. Un eveniment dedicat cămășii românești autentice, cea care a răzbit prin urgie atâtea secole, dar acum stă să cadă sub greutatea neputinței. Dacă, de obicei, reporterul de serviciu, atunci când are în față un primar, îi adresează întrebări legate de evoluția comunității respective, pe piloni legați de infrastructură, educație, și foarte puțin despre cultură, dialogul purtat cu Dănuț Gușatu, primarul de la Cezieni, începe în sens invers: de la rezistența prin cultură, spre ceea ce un edil face pentru cei care l-au învestit cu încredere…
– Cezieniul a devenit un punct de atracție prin Sărbătoarea Iilor. Orice lucru bun trebuie să aibă un început…
– Sărbătoarea iilor are o istorie foarte frumoasă. A început prin anii 1920, atunci când principesa Brîncoveanu premia cele mai frumoase ii cusute de femeile din sat, marți după Paști, la horă, alături de fruntea satului. Citind înscrierile unui învățător al satului – Petrică (Trică) Cioponea, am aflat mai multe amănunte despre reînvierea iilor în perioada respectivă. Mai mult, în monografia localității avem câștigătorii din anii 1928, ceea ce ne bucură foarte mult și ne reamintește de ceea ce a fost cândva…
– Se mai păstrează ii din timpul acela?
– Se păstrează, iar eu, personal, aveam o ie cusută de stră-străbunica mea, ie pe care, în clipa de față, o păstrează sora mea. Desigur, fiind fata din casă, avea tot dreptul să o ia și să o poarte cu mare drag.
„Domnu’ primar, mă premiați dumneavoastră acum și m-a mai premiat principesa Brîncoveanu în 1942, când aveam 16 ani!”
– Vorbeați de principesa Brîncoveanu. Cât adevăr, cât legendă?
– Prin 2002-2003 am premiat o bătrână, iar asta nu am să uit niciodată. Pentru că, în momentul în care aceasta s-a urcat pe scenă mi-a zis așa: „Domnu’ primar, mă premiați dumneavoastră acum și m-a mai premiat principesa Brîncoveanu în 1942, când aveam 16 ani!” Am trăit o emoție extraordinară, iar amintirea aceasta îmi va rămâne întipărită pentru totdeauna, cu atât mai mult cu cât i-am oferit bătrânei și un premiu special, având o fotografie în Căminul Cultural din Cezieni.
– A avut continuitate această sărbătoare la Cezieni?
– Din păcate, după anii ̍40, după război și după dispariția boierilor din zonă, sărbătoarea a fost întreruptă, dar reluată de inginerul Tudor Dănacu în 1974, timp de 16 ediții, până la finele anului 1989. A fost întreruptă a doua oară din 1990 până în 2000, atunci când am venit la conducerea Primăriei Cezieni. Acum, pe 25 iunie 2017, la Cezieni, ne pregătim pentru a XXXIII-a ediție a Sărbătorii Iilor, un eveniment unic pe care ne bucurăm să-l avem, an de an, în comuna noastră. Desigur, aici nu am contabilizat ce a făcut principesa Brîncoveanu în perioada respectivă. Nu știu dacă se știe, dar soțul principesei – prințul Brîncoveanu – a fost căsătorit cu prințesa – fata lui Dumitru Cezianu, iar fata lor, născută și crescută aici, a venit acum câțiva ani din Franța, în vizită la Cezieni. A fost încântată să vadă că ideea mamei a fost păstrată, oferind și premii speciale, într-o atmosferă foarte frumoasă la vremea respectivă. Avea 76 de ani, iar atunci când a plecat de la noi a spus că s-a simțit extraordinar de bine acasă, dorindu-și să revină. Din păcate, la scurt timp a murit, nemaifiind posibilă această variantă. Au nepoți în Franța, doi dintre ei profesori universitari, pe care i-am și văzut într-o emisiune în care se vorbea despre copiii moșierilor ce au fost alungați la vremea respectivă din țară. În baza legilor s-au putut întoarce să-și ceară dreptul, dar un gest de omenie făcut de urmașii Brîncovenilor este acela că fostul conac în care astăzi se află Centrul pentru Persoanele cu Handicap din Cezieni, în subordinea Direcției pentru Protecția Copilului, în administrarea Consiliului Județean Olt, a fost lăsat efectiv pentru destinația în care se află astăzi. Desigur, CJ a fost de acord să punem o placă informativă pe care să fie menționat că acea clădire a aparținut familiei Brîncoveanu-Cezianu.
– Despre familia Cezianu ce ne puteți spune?
– În altă ordine, boierii din familia Cezianu au fost boieri de pământ, boieri de țară care au locuit doar aici. Au ajutat și îndrăgit populația, iar populația i-a îndrăgit pe ei, fapt pentru care, în momentul în care a venit aici fata principesei Brîncoveanu a fost primită ca o adevărată prințesă. În ceea ce mă privește, nu-mi imaginam că după atâția ani este posibil așa ceva, să văd că oamenii în vârstă se apleacă să le sărute mâinile și picioarele.
„Aș vrea să se știe că la prima sărbătoare am început cu 20 de ii, iar anul trecut în 2016 au fost 500, dintre care 100 cusute în acel an”
– Ce pregătiți pentru sărbătoarea de anul acesta?
– Anul acesta, înainte de toate, sperăm să avem posibilitatea materială pentru a premia toate iile participante la spectacol. Se cos tot mai multe ii, unele mai frumoase ca altele, din diverse zone ale țării, dar noi premiem, în principal, iile de Cezieni, iile de Romanați care respectă tradiția locală. Totuși, începând de anul trecut, pentru că a luat o amploare deosebită coaserea iilor de stradă, am făcut o secție specială și pentru ii de stradă. Una peste alta, de autentic nu se atinge nimeni. Iar noi avem și specialiști cum este doamna Rada Ilie – președinte al juriului din ̍74 încoace. Altfel, aș vrea să se știe că la prima sărbătoare am început cu 20 de ii, iar anul trecut în 2016 au fost 500, dintre care 100 cusute în acel an.
– Cum deosebim o ie autentică de o.. chinezărie?
– Prin anii ’70, după cum se știe, se purta tot mai mult nailonul. Astfel, până și iile începuseră să se facă din nailon. Și atunci, inginerul Dănacu a avut inițiativa să reînvie Sărbătoarea Iilor, tocmai pentru a combate acest fenomen care se întâmpla. Apelând la specialiștii de la Slatina, aceștia au interzis să se mai coase cu nailon, în condițiile în care avem pânză topită din bătrâni, pânâ acum câțiva ani. Inginerul Dănacu povestea că, numărul de ii purtat la sărbătoare, era foarte mic, vreo 10 ii. Apoi, oamenii au reînceput să capete încredere în sărbătoarea noastră de suflet și ajungem, astăzi, la a XXXIII-a ediție. Și nu contabilizăm edițiile din perioada interbelică. E un fenomen pentru noi, pentru că vine foarte multă lume. Suntem o localitate cu 1.500 de locuitori și la sărbătoare ajaungem pe la 3.000 de persoane. Vin oameni de la Ploiești, de la Tîrgu-Jiu, de la Mureș, special pentru sărbătoarea noastră.
– V-ați gândit vreodată că ia locului, ia de Cezieni, trebuie să facă parte din patrimoniul acestei țări?
– Nu știu dacă ideea înaintașilor mei a fost aceasta, dar s-a plecat de la un lucru asemănător, formându-se o mișcare de rezistență prin obiceiul locului, prin port și tradiții locale. Și, cum-necum, la Cezieni au existat oameni, începând cu principesa Brîncoveanu, continuând cu inginerul Tudor Dănacu, care au reușit să ducă mai departe această tradiție a poporului nostru. Iar rezistența noastră e dată de tradițiile pe care le ducem mai departe, acolo unde intră și călușul, și dansurile populare și toate celelalte…
– Ce are special ia de Cezieni?
– Ia de Cezieni se deosebește de restul iilor prin croială, iar asta o face specială și unică. Este cusută cu altiță – partea care se coase în partea superioară a mânecii. Motivele populare sunt stilizate, nu sunt flori, care se regăsesc în zona Moldovei. Și culorile sunt specifice pentru zona noastră, roșu, în special. În multe case din Cezieni se fac ii, șase, șapte pe ani, pentru că au prins gustul de a face. Și ăsta e un lucru bun. Materialul pentru ie este undeva la 70, 80 de lei, dacă o dă cu 200 de lei, îi mai rămân 100 și ceva de lei și nu o face în două zile, ci în luni de muncă. Dacă vreți să acceptați, profitul efectiv al cuiva care realizează un astfel de obiect este nesemnificativ. Totul se face, și mă repet, manual, cu acul care împunge de sute de mii de ori într-o bucată de pânză…
