Acasă Interviu „Am câștigat alegerile locale din Făgețelu, în vara anului 2016, prin sinceritate...

„Am câștigat alegerile locale din Făgețelu, în vara anului 2016, prin sinceritate și prin dorința de a face lucrări durabile pentru localitatea noastră”

449

Interviu cu Constantin Popa, primarul comunei Făgețelu

În nordul județului Olt, la granița cu județul Argeș, nu departe de limita cu județul Vâlcea, comuna Făgețelu își intră în drepturi, acolo unde încep să se afirme dealurile subcarpatice.
O așezare atipică, de o frumusețe aparte. Peisaje pe care alții, dacă ar putea, le-ar cumpăra să le aibă la ei în țară. La noi, o populație îmbătrânită, o lume în așteptare. Tinerii, care nu sunt în străinătate, vin doar de sărbători, de la Pitești, București sau Slatina, pe acasă. Cei în vârstă, resemnați…
Chiar și așa, Făgețelu încearcă să revină în rândul acelor așezări unde viața de zi cu zi să iasă din monotonie. Nimic despre vulpea care tocmai a fost găsită într-o casă părăsită, cu șapte căței, mai puțin despre de ce s-a ajuns aici, într-un interviu cu Constantin Popa, primarul de azi al comunei Făgețelu. Un om care se încăpățânează să creadă că trebuie să se întâmple ceva care să-i aducă pe oameni, înapoi, acasă…

– În 2016 ați câștigat încrederea oamenilor din Făgețelu. Cum ați reușit să-i convingeți pe cetățeni să vă acorde votul de încredere?
– Am câștigat alegerile locale din Făgețelu, în vara anului 2016, prin sinceritate și prin dorința de a face lucrări durabile pentru localitatea noastră. Proiectele mele au fost acceptate de cetățeni și împreună am pornit la drum cu cele mai bune intenții. În primul rând, avem un sat – Chilii, pe care va trebui să-l punem la punct în ceea ce privește alimentarea cu apă. În urmă cu câțiva ani s-au inundat puțurile din zonă, iar oamenii au tot dreptul să ceară revenirea la normalitate. Așadar, în ceea ce mă privește am dat drumul atât la proiectare, cât și la licitație. Mai departe, avem niște proiecte prin O.U.G. 28, pentru modernizarea unor drumuri prin asfaltare – 2,7 kilometri pe strada Telejmani și alți 1,2 kilometri pe strada Lefteranu. În plus, prin GAL avem și alte proiecte importante pentru localitatea noastră, așteptăm să vedem ce finanțare vom primi, după care vom demara lucrările.

– Ați parcurs o iarnă grea, cu temperaturi foarte scăzute. Au fost mari costurile specifice de întreținere a localității?
– Având un buldo-excavator propriu, întreținerea drumurilor, în sezonul rece, s-a realizat cu fonduri destul de mici. Totul s-a făcut la timp, nu au fost probleme, iar cetățenii și cei care au tranzitat comuna noastră au fost foarte mulțumiți. De asemenea, nici la școli n-au fost probleme, fiind aprovizionate din timp cu toate cele necesare în perioada respectivă. Ne așteptam ca iarna să ningă, deci, atunci când te pregătești din timp, lucrurile se rezolvă mai ușor.

– Se tot vorbește, în zonă, despre o rețea de canalizare pentru mai multe comune. Dumneavoastră ce ne puteți spune, domnule primar?
– Într-adevăr, este un alt proiect important pe agenda noastră, fapt pentru care, în acest sens, ne dorim o colaborare cu vencinii noștri din Spineni, astfel încât să nu mai fie probleme. Știm că nu va fi ușor, dar este datoria noastră să ne dăm interesul astfel încât să facem tot ce se poate pentru localitățile noastre. Și în această privință așteptăm aprobări pentru obținerea fondurilor necesare și dacă vom reuși.. vedem ce va urma! Este un proiect la care trebuie să lucrăm mai multe localități. Relieful specific nu permite obținerea unor costuri bune, în special, la stațiile de pompare și repompare, dacă ne asumăm singuri această investiție.

– Cum lucrați cu actualul Consiliu Local Făgețelu?
– Nu vreau să comentez foarte mult pe această temă, dar sunt convins că ar putea fi o atmosferă mult mai bună în această privință. Avem trei consilieri PSD, mai avem la ALDE încă doi, dar vrea să înțeleagă toată lumea că suntem o echipă și împreună ne punem în slujba cetățeanului. Din păcate, mai sunt și contre, apar ambiții nefondate, iar asta nu este bine…

– V-a afectat bruma de acum câteva săptămâni?
– Am avut și noi probleme destul de mari cu bruma, au fost afectate viile, pomii fructiferi, dar nu avem ce face și căutăm să mergem mai departe cu ce ne-a mai rămas. Totuși, dacă guvernul va decide să ofere ceva ajutoare pentru cei afectați, ar fi, cu adevărat, nemaipomenit!

– Ce alte așteptări mai aveți de la Guvernul Grindeanu?
– În primul rând, să-și ducă la bun-sfârșit programul de guvernare asumat în campanie. Sunt lucruri foarte bune acolo, se văd și rezultatele după aproape șase luni, dar mai e mult de muncă și așteptările sunt mari. Una peste alta, eu am încredere în cei ce ne conduc și sper că ne vom așeza pe drumul bun, iar România va reuși să se ridice la standardele cerute în Uniunea Europeană.

– Ce se întâmplă cu patrimoniul lăsat de meșterul popular Nicolae Nica?
– Anul acesta, ʾnea Nica ar fi făcut o sută de ani. A fost un om deosebit și a realizat lucrări cum rar se vor mai face. Despre administrarea patrimoniul lăsat vă pot spune mai multe cei de la Slatina, de la Cultură. În ceea ce ne privește, vă pot spune că noi avem grijă de întreținere, iar la muzeul din Făgețelu este un custode care, în fiecare zi, până la ora 16, și îi poate primi pe cei interesați să viziteze.

– Ce le spuneți celor care vor să lucreze acasă, la Făgețelu? Cum stați în privința locurilor de muncă pe plan local?
– Din păcate, foarte multe locuri de muncă nu sunt în clipa de față. Se lucrează în agricultură, pomicultură, dar e mai greu având în vedere amplasarea comunei Făgețelu. Căutăm soluții, încercăm să atragem investitori, dar nu întotdeauna este atât de simplu pe cât ne dorim. Mai mult, tineretul a dispărut ușor, ușor, iar lucrul acesta se vede și este regretabil…

– Se mai poate face ceva prin legi sau acte normative, date de cei de la centru, încât să redevină atractiv statul la țară?
– Repet: doar cu investitori dispuși să lucreze aici s-ar putea schimba câte ceva. Chiar și așa, e foarte greu, având în vedere că Făgețelu este mai aproape de Pitești, de care ne despart 30 de kilometri, decât de Slatina care este la peste 50 de kilometri.

– În zona dumneavoastră, culturile oamenilor sunt afectate de cerbi, de mistreți… Ce se poate face pentru îmbunătățirea situației?
– Sunt probleme foarte mari cu aceste anumale care distrug recoltele și fac inutilă munca oamenilor la câmp. Sunt cetățeni care se plâng destul de des, care au fost nevoiți să înlocuiască porumbul, persoane care din asta trăiesc și pentru care orice cost suplimentar înseamnă foarte mult. Nu mai vorbim de vârsta înaintată a acestora și de timpul pierdut la câmp care îi afectează foarte mult. Și iarăși aduc în discuție tineretul care, mutat la oraș, nu mai vine la țară să dea o mână de ajutor celor în vârstă cărora le este din ce în ce mai greu să iasă până la poartă ca să-și cumpere o pâine.

– Dumneavoastră ați reușit în privat…
– Până să intru în politică, am activat în morărit și panificație. Mai exact, am început cu pământul, apoi cu morăritul cu brutăria și așa mai departe. Din păcate, copiii nu au dorit să urmeze această cale.. Ce-i drept, nu mai există desfacere, populația este din ce în ce mai redusă numeric, iar puterea economică este foarte scăzută. Spre exemplu, altfel este la Poiana Lacului, unde lucrurile stau mult mai bine…

– Și la ei de ce se poate? Care ar fi avantajul acestora?
– În primul rând, datorită petrolului. Este cu totul și cu totul altceva, iar lucrul acesta contează foarte mult. Au mână de lucru, au locurile de muncă aproape, se fac bani frumoși pe care, ulterior, îi pot investi. Iar pentru cei ce cunosc, lucrul acesta se poate observa în dezvoltarea din ultimii ani a zonelor Poiana Lacului și Vedea.

– Dumneavoastră ce părere aveți despre proiectul OLT-ROMANAȚI? Cum vi se pare ideea aceasta?
– Personal nu am nimic împotriva acestui proiect. Cu toate astea, oamenii vor fi cei care vor avea ultimul cuvânt, în cazul în care va avea loc un referendum, așa cum s-a vorbit. Oricum, noi, după cei bătrâni, țineam de regiunea Argeș, cu Topana, Raionul Vedea și tot așa. În orice caz, vom vedea ce va mai fi. Așteptăm lămuriri suplimentare privind data de organizare a referendumului, iar oamenii nu ar trebui să aibă, ulterior aprobării acestuia, costuri sumplimentare pentru preschimbarea documentelor de identitate…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.