Acasă Politic Gigel Ştirbu, tot mai aproape de PSD. La braţ cu Paul Stănescu

Gigel Ştirbu, tot mai aproape de PSD. La braţ cu Paul Stănescu

767

Duminică seara, când 100.000 de români ieşeau în stradă să protesteze împotriva abuzului de putere al celor de la guvernare, Gigel Ştirbu, deputat liberal de Olt, gest de proastă inspiraţie. Transmite pe mail un comunicat de presă în care vorbeşte despre un prioiect al său de lege, iniţiat, care vizează reducerea vârstei standard de pensionare, fără penalizare, din cauza poluării produsă de platforma industrială Slatina. Proiectul e plagiat după un altul asemănător, lansat acum câţiva ani. În comunicatul cu proiectul, Ştirbu îi mulţumeşte lui Paul Stănescu, preşedintele PSD Olt, cel care a semnat alături de el această iniţiativă. Acesta din urmă este, pe lângă preşedinte al PSD Olt şi vicepreşedinte la nivel naţional al PSD, unul dintre apropiaţii lui Liviu Dragnea. Interesant ar fi ce o avea de zis pe această temă preşedintele PNL, doamna Raluca Turcan. Strada împotriva PSD-ului, Ştirbu, la braţ cu ei.

La Parlamentul României a fost înaintat un proiect legislativ interesant despre Legea sistemului unitar de pensii publice. Senatorul Paul Stănescu şi deputatul Gigel Ştirbu sunt iniţiatorii unui proiect legislativ de modificare şi completare a alin. (5) al art. 65 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, şi anume, iniţiatorii propun ca şi perssoanele din Slatina – nu numai din Baia Mare, Copşa Mică, Zlatna, Tîrgu Mureş şi de pe o rază de 8 km în jurul acestor localităţi – să beneficieze de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani. Motivul: este o compensaţie a faptului că persoanele din Slatina sunt supuse în mod continuu unei poluări din prelucrarea cu minereuri neferoase de pe platforma industrială.

Propunerea legislativă, iniţiată de cei doi parlamentari olteni, urmăreşte completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, astfel încât şi cetăţenii din municipiul Slatina, din judeţul Olt, să poată beneficia de pensionare anticipată, ca şi compensaţie a faptului că sunt supuşi în mod continuu şi permanent unei poluări din prelucrarea cu minereuri neferoase de pe platforma industrială a localităţii. Iniţiatorii consideră just, ca excepţie de la regulă, ca persoanele care locuiesc în zone cu poluare permanentă să poată să se pensioneze cu doi ani mai devreme, întrucât le este afectată atât sănătatea, cât şi calitatea vieţii. În prezent, de această posibilitate de pensionare anticipată beneficiază, în condiţiile Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, ca o formă de protecţie socială, cetăţenii din Baia Mare, Copşa Mică, Zlatna şi Tîrgu Mureş, întrucât aceştia sunt afectaţi de extracţia şi prelucrarea minereurilor neferoase cu conţinut de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, pulbere metalică, emisii de amoniac şi derivate. Cu toate că cetăţenii din Slatina sunt afectaţi de o formă de poluare permanentă cu diverse metale provenite din prelucrarea minereurilor (pulberi de cocs, gudroane, hidrocarburi, fluor, dioxid de sulf, dioxid de azot, monoxid de carbon etc.) de către’ unităţile de pe platforma industrială Slatina, S.C. ALRO S.A., S.C. ELECTROCARBON S.A., S.C. ALPROM S.A., aceştia nu beneficiază de o formă de protecţie socială similară cu cea a locuitorilor din Baia Mare, Copşa Mică, Zlatna sau Târgu Mureş. Această situaţie este injustă şi, în consecinţă, trebuie remediată prin completarea legii privind sistemul unitar de pensii publice, astfel încât şi slătinenilor să le fie asigurată, în condiţiile legii, posibilitatea pensionării anticipate.

„Prezenta expunere de motive susţine că există condiţiile necesare – şi aduce în sprijinul afirmaţiei detalii tehnice – ca persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în Slatina şi pe o rază de 8 km în jurului oraşului, să se poată pensiona anticipat cu doi ani, fără penalizare. Prin urmare, pentru a încheia situaţia discriminatorie şi injustă dintre cetăţenii din Slatina şi cei care deja beneficiază de reducerea vârstei de pensionare din cele patru oraşe ale României este necesară completarea alineatului (5) al articolului 65 din legea privind sistemul unitar de pensii publice care în prezent prevede că „persoanele care au locuit cel puţin 30 ani în zonele afectate de poluarea remanentă datorită extracţiei si prelucrării minereurilor neferoase cu conţinut de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, a pulberilor metalice, precum a emisiilor de amoniac derivate, respectiv Baia Mare, Cop,s’a Mică, Zlatna Târgu Mureş, pe o rază de 8 km în jurul acestor beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizarea prevăzut ă la alin (4).” Principalele unităţi ce contribuie la poluarea aerului în judeţul Olt aşa cum rezultă chiar din informaţiile oficiale oferite pe site-ul primăriei Slatina sunt: S.C. ALRO S.A., S.C. ELEPROCARBON S.A., S.C. ALPROM S.A. Unităţile de pe platforrna industrială Slatina evacuează in atmosferă noxe precum: pulberi de cocs, gudroane, hidrocarburi, fluor, dioxid de sulf, dioxid de azot, monoxid de carbon, etc.”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.