„Pictura este frumoasă. Ea presupune atenție și, mai ales, răbdare, iar cel care își pune semnătura într-o biserică își pune acolo și o bucățică însemnată din sufletul lui”
interviu cu pictorul bisericesc – HARI Alexandru Bungiu
Într-o lume dominată de oamenii care știu să țipe mai tare, de cei cu mâna mai lungă și mai puternică, atunci când aruncă, pe casele altora, piatra răzbunării, oamenii normali, cuprinși de frumos, sunt, din ce în ce mai greu de văzut. Iar asta nu se întâmplă de astăzi, și e de mult, din vremea când mijloacele de comunicare erau mult mai puține, iar receptorii surselor nu se îndoiau atât de mult de cuvântul scris, văzut, rostit în eter…
Într-o pledoarie pentru omul normal și frumos, în același timp, Ziarul de Olt continuă să găsească și să expună oameni normali, pe cei ce reprezintă așteptarea unei națiuni care ar trebui, într-o bună zi, să iasă din tunel și să intre în normalitate.
Hari Alexandru Bungiu este acea încărcătură sufletească, acel om care, dacă mâine ar veni din nou potopul ar trebui să fie urcat pe Arcă, în ideea că dacă omenirea ar porni de la zero ar avea de unde să-și aleagă valorile umane, adevărate, pentru reconstrucție…
Înzestrat cu har, acesta nu-l risipește și lasă darul său moștenire generațiilor viitoare, prin picturile zidite în icoane ale Bisericii Ortodoxe Române…
– Ce ne puteți spune despre Hari Alexandru Bungiu?
– Hari este un tânăr născut și domiciliat în Slatina, are 39 de ani și este autorizat în pictură bisericiească. De asemenea, în prezent se ocupă și de clasa de iconografie din cadrul Școlii Populare de Arte și Meserii din municipiul reședință de județ…
– Cand s-a gandit întâia oară Hari Alexandru Bungiu că ar putea să picteze icoane și sfinți în biserici?
– Ideea mi-a venit prin anul 1992, atunci când, după ce am urmat o serie de cursuri la Școala Populară de Arte și Meserii, mi-am descoperit talentul spre acest gen de pictură. Modul în care puteam să reproduc după anumite modele, felul în care prindea contur desenul meu, m-au îndemnat să merg pe calea aceasta, spre a picta icoane și sfinți în biserici…
– Există un șablon care determină pictura într-o biserică ortodoxă?
– Eu nu aș spune că este vorba despre un anumit șablon, ci, mai degrabă, pictorul de biserici ar trebui să respecte anumite canoane, anumite reguli care sunt stabilite de Sfântul Sinod, de Patriarhia Română, legate, mai cu seamă, de așezarea sfinților într-o ordine anume, respectând, desigur, stilul bizantin ce caracterizează biserica noastră ortodoxă.
– Cât rămâne din sufletul pictorului în privirea mântuitorului răstignit, tocmai pictat într-o biserică?
– În general, în pictură, și mai cu seamă în cea bisericească, dacă nu pui suflet în ceea ce faci, dacă te duci cu gândul mai mult spre partea materială, este posibil să nu realizezi o operă de artă, așa cum ți-ai propus. Acest lucru se reflectă în lucrarea respectivă, iar rezultatul nu este, întotdeauna, cel așteptat de autor. Personal, mă leagă sentimente puternice, mai ales atunci când redau scene ce țin de viața mântuitorului, cum sunt: Nașterea Domnului, răstignirea, punerea în mormânt sau Învierea, foarte importante în iconografia noastră. În altă ordine de idei, stând foarte mult în biserici, având și un program destul de încărcat, ce ține de dimineața și până noaptea, nu de puține ori s-a întâmplat să fiu asemănat cu un preot..
– Și-a asumat Hari Alexandru Bungiu vreodată pictura intergală a unei biserici?
– Sigur că da! De altfel, în fiecare biserică există și o pisanie în care pictorul se semnează. Desigur că o lucrare se realizează mult mai bine într-o formulă de echipă, iar totul se face etapizat. Mai exact, există partea decorativă, de care se ocupă cineva, partea de icoane, de sfinți, de care se poate ocupa altcineva… Pictura este frumoasă. Ea presupune atenție și, mai ales, răbdare, iar cel care își pune semnătura într-o biserică își pune acolo și o bucățică însemnată din sufletul lui.
– Se câștigă bine din așa ceva?
– Din punct de vedere material, ca în multe alte domenii, există loc de mai bine și există destule probleme. Desigur, încercăm să echilibrăm lucrurile, astfel încât să nu ajungem în situația de a face rabat de la materialele de bună calitate.
– Seamănă picturile tale cu cele de acum 500 de ani?
– Este adevărat că acum cinci, sașe sute de ani erau pictori mai puțin școliți, iar dacă discutăm strict din punct de vedere al desenului, sfinții nu erau redați chiar atât de bine din punct de vedere anatomic. Pe de altă parte, în ceea ce privește asemănarea și trăsăturile, dacă, spre exemplu, Sfântul Dimitrie este reprezentat cu început de mustață, așa îl regăsim și în zilele noastre.
-Chiar, de ce e inegalabil și irepetabil, albastrul de Voroneț?
– Albastrul de Voroneț este inegalabil pentru că rețetele vechi după care au fost concepute culorile și anumiți pigmenți erau făcute mai mult pe cale naturală. Din punctul meu de vedere, asta face ca acea nuanță să nu mai poată fi repetată, făcând-o, așa cum ați spus și dumneavoastră, inegalabilă, atât ca pigment, cât și cromatic.
– Ce mai știți de prima dumneavoastră pictură?
– A trecut ceva de atunci și, foarte probabil, prima pictură realizată de mine necesită o primă restaurare. Sigur, depinde și cum a fost întreținută, dar sunt convins că e nevoie de câteva retușuri, dacă luăm în calcul faptul că ea a fost realizată prin anul 1993, în satul Mierlești – comuna Perieți.
– V-ați vedea vreodată cu pensula în mână, pictând iconografia Catedralei Mântuirii Neamului?
– Dacă stau să mă gândesc bine, cred că majoritatea colegilor și-ar dori să participe, măcar cu un mic fragment, la Catedrala Mântuirii Neamului. Din câte știm, la ora aceasta nu s-a finalizat construcția în sine, dar sunt convins că se va merge pe mai multe echipe atunci când se va trece la partea de pictură. Este o temă interesantă, este de discutat acest aspect, dar se va ține cont de ce va spune Preafericitul la timpul respectiv. Se poate face o lucrare de mozaic sau o lucrare în tehnica fresco, sunt foarte scumpe, dar vom vedea ce va mai fi la timpul potrivit.
– Nu am văzut niciun sfânt zâmbind. Nu e prea multă sobrietate în interiorul bisericii ortodoxe?
– E drept că, din punct de vedere al culorilor, în zilele noastre se abordează o linie mai veselă, dar în ceea ce privește expresia sfinților, nicidecum nu putem să redăm un sfânt grăsuț, bucălat, râzând sau roșu în obraz, atât timp cât ei au dus o viață curată, ascetă, închinată lui Hristos. Desigur, asta se reflectă și în chipul sfinților, iar în momentul în care un credincios îl privește, trebuie să simtă, într-un fel, atât o stare de protecție, cât și de ascultare în fața lui Dumnezeu. Numai așa se poate crea o atmosferă de rugăciune…
– Cât credeți că rezistă picturile făcute de Hari Alexandru Bungiu?
– O pictură bine făcută, respectând întocmai toate etapele tehnice, poate să reziste chiar și o sută de ani. Repet: doar dacă se ține seama de felul în care ele sunt concepute și mai apoi păstrate…
– Dacă mâine ați auzi pe cineva că vrea să facă așa ceva, l-ați încuraja sau i-ați recomanda să facă altceva?
– Ar fi extraordinar să se întâmple lucrul acesta, iar eu l-aș încuraja și l-aș susține cât aș putea de mult.
– Ce sfaturi i-ați da?
– În afară de talentul său, un pictor bisericesc are o seamă de rugăciuni, înainte și după terminarea lucrului, fapt pentru care, pe cel care ar vrea să facă lucrul acesta l-aș îndemna să ducă o viață cât mai aproape de Dumnezeu și de biserică în general…
