Interviu cu Ioana Andreea Dogeanu, studentă la Științe Politice – București
Ziarul de Olt continuă demersul de a demonstra cititorilor săi că există viață politică și dincolo de acea mână de lideri locali care-și rotește degetele de la un ciclu electoral la altul. Oameni cu opinii, oameni care au ceva de spus, sunt mult mai mulți. Un astfel de reper este și tânăra Ioana Andreea Dogeanu, studentă la Științe Politice în București, acolo pe unde ar fi trebuit să treacă cei care astăzi se consideră lideri de drept. Cei care se consideră indispensabili și uită că tocmai cimitirele sunt pline de oameni indispensabili…
Posesoare a unui vocabular bine ancorat în ceea ce se numește… cultura generală, Ioana Andreea Dogeanu e un nume în care trebuie investit. Atenție, răbdare și încredere! Un interviu bun de citit, ca un manifest împotriva unei toamne ce a venit prea repede…
– De ce un bărbat limitat, dintotdeauna a fost preferat în locul unei femei super inteligente?
– Nu stiu dacă există oameni limitați. Sunt o feministă convinsă, dar nu una extremistă, nu exacerbez acest sentiment de apartenență la acest curent foarte în „voga” – ce-i drept – în ultima perioadă, dar înțeles de multe ori eronat. De aceea, cu atat mai mult, nu cred că există bărbați limitați, ci doar bărbați care refuză să gândească sau își îngusteză singuri orizontul. Aceeași teorie se aplică și în cazul femeilor. Femeile „super inteligente” știu ce pot, au încredere în propriile forțe, chiar dacă nu țin întotdeauna să arăte acest lucru, ele își cunosc limitele, dar mai ales niciodată nu se vor da înlături de la un duel al minților, având ca adversar un bărbat. Poate doar în societatea românească, cea care a fost și se pare că încă este una prin definiție „patriarhală” ținând cont de faptul că încă ne mai punem întrebări de genul acestora, femeia trebuie să fie în ipostaza de casnică, de „umbră” a bărbatului, bineînțeles, de unde concluzia de multe ori ilogică și plină de un misoginism scrupulos că aceasta îi este inferioară bărbatului.
– Și, totuși…
– Bine bine, înțeleg că la nivel ideatic trăim încă într-o societate rudimentară, având astfel de idei, dar să nu uitam că în spatele unui bărbat de succes se află o femeie de două ori mai inteligentă decât acesta. Un exemplu relativ recent din politica romanească este cel al soților Antonescu. Câți dintre români știau, la vremea când domnul Crin Antonescu se pregătea pentru alegerile prezidențiale, că soția domniei sale, Adina Valean, era europarlamentar? Dacă este să ne deplasăm cu exemplele mai departe, depășind granițele și mergând ușor-ușor către politica internațională, avem exemplul cuplului Barack și Michelle Obama, a cărei replică oferită într-un interviu mi-a atras în mod deosebit atenția: „N-ai nevoie de un băiat atât de prost încât să nu ştie că eşti deşteaptă, domnişoară! Vreau să le încurajez pe toate femeile, tinere sau mai puţin tinere, să-şi înalţe propriii piloni de sprijin. Nu vei avea succes atârnând de alţi oameni care te trag în jos. La vârsta asta nu există băiat destul de drăguţ sau interesant încât să te împiedice să-ţi termini şcoala. Dacă eu m-aş fi îngrijorat când eram de vârsta ta despre cine mă place sau cine crede că sunt drăguţă, nu aş fi ajuns să fiu măritată cu preşedintele Statelor Unite”. Acestea sunt două dintre exemplele care ne pun pe gânduri și ne fac să vedem că, de multe ori, femeile pot fi mai bune. Depinde de ele dacă vor sau nu să iasă în față…
«Momentan nu văd pe scena politică romanească nici o prezeță feminină care să contureze portretul candidatei la fotoliul prezidențial»
– Ce ar trebui să se întample cu românii să voteze o femeie președinte?
– Ce ar trebui să se întample cu românii să voteze o femeie președinte? În primul rând, să urmărească, alegerile din SUA, să ia exemplu și lucrurile bune care se întamplă peste ocean, pentru că „americanizarea” nu este un fenomen atât de rău și nociv precum ni se prezintă la televizor. Deși sunt multe discrepanțe între sistemul electoral românesc și sistemul electoral american, iar acest lucru ridică și el o serie de probleme și îngreunează situația. Dar… americanii, ei sunt de „vină” pentru toate curentele răspândite cu atâta rapiditate în ultimul secol. Chiar și pentru promovarea femeilor în viața politică. Nu tot ceea ce se întâmplă rău în viața noastră este din vina americanilor (n.n. râde). În al doilea rând, să existe o femeie capabilă pe care unul din partidele din România să o promoveze și să o susțină pentru a candida pentru o astfel de funcție. Ar trebui să se apropie cât de cât ca și personalitate de cea a lui Hillary Clinton, iar momentan nu văd pe scena politică romanească nici o prezență feminină care să contureze portretul candidatei la fotoliul prezidențial.
– În ce se măsoară bădărănia unui mascul politician?
– În mulți centimetri în minus… Da, mulți centrimetri lipsă de bun simț, educație și respect. Politicienii sunt diferiți, fac parte din medii sociale diferite, au profesii diferite, pentru că știm cu toții că nu există politicieni de meserie. Cei mai mulți vin cu o „cultură” deja formată și bine „fundamentată”, cei mai mulți se află la vârsta la care nu le mai pot fi schimbate cu usurință percepțiile și viziunea asupra ceva, mai ales când vine vorba de definirea rolului femeii în politică. Da, din păcate, nu ar trebui să ne mințim pentru că încă există părerile preconcepute conform lui G. Călinescu că „femeia este mamă nascătoare de copii și aducătoare de zestre”, femeia de odinioară văzută în ipostaza celei care stătea acasă și avea grijă de gospodărie. Un politician adevărat nu va subestima niciodată puterea unei femei, mai ales dacă aceasta se învârte în aria vieții politice, este determinată și își dorește o carieră în acest domeniu, nu de multe ori catalogat drept „terenul masculilor”. Să nu uităm ca o femeie dă dovadă de mult mai multă empatie decât orice bărbat care s-a grăbit să o catalogheze, din „obișnuință”, sau pur și simplu din comoditate, în loc să se străduiască să îi înțeleagă cauza pentru care luptă. Politica este despre oameni, iar ca să reusești să înțelegi oamenii, trebuie să fii atent la nevoile lor, iar acest lucru este realizabil doar prin empatie.
«Refuz să cred că bărbații privesc o femeie strict din punct de vedere al instinctelor primare»
– De ce când o femeie inteligentă ține un discurs, bărbații se uită la sâni și la picioare?
– Pentru că, probabil, nu are un discurs destul de asertiv pentru a le capta atenția, iar în acest fel publicul încearcă să își îndrepte atenția spre ce i se pare mai „interesant”. Refuz să cred că bărbații privesc o femeie strict din punct de vedere al instinctelor primare. Până la urmă și bărbații se plictisesc de aceeași „imagine”, oricât de frumoasă ar fi. Bărbații iau de multe ori ceea ce le oferă o fermeie, așa că depinde de ceea ce le oferă acea femeie. Eu cred că nimic nu face mai sexy decât inteligența unei femei într-o ținută vestimentară sobră adaptată conjuncturii în care se află, alături de o atitudine pe măsură, toate acestea condimentate de o eleganță de la discurs, ținută și până la gesturi. Eleganța și diplomația este cheia: de la modul în care își ridică din când în când privirea pentru a stabili un contact vizual absolut necesar cu auditorul, până la tonul și inflexiunile în vorbire. Toate aceste reguli, cu siguranță, vor atrage atenția ascultătorilor, iar dacă fizic este la fel de impecabilă pe cât este în discurs, acesta nu poate fi decat un atu: „Ce este frumos și lui Dumnezeu îi place”, nu? Dar unor muritori…
– Ce-ți place mai mult: Maria Băsescu sau Carmen Iohannis?
– Știu că acest subiect a fost unul destul de controversat la un moment dat: Maria Basescu versus Camern Iohannis. Nu înțeleg de ce presa le-a comparat atat de mult. Doar pentru simplul fapt că ambele au avut la un moment dat statutul de prime doamne, acest lucru nu înseamnă că sunt asemănatoare. Din punctul meu de vedere, sunt două firi total diferite, de aceea poate și stilurile vestimentare sunt altele, iar aparițiile, desigur, că diferență și ele. Doamna Maria Basescu este o prezență mai discretă, elegană, plină de finițe, rafinament și bun gust. Doamna Carmen Iohannis este un pic mai impunătoare vestimentar, într-adevar îi place să epateze, nu știu dacă este un lucru de condamanat, atât timp cât domnia-sa se simte bine în pielea ei. Nu cred că doar pentru faptul că este prima doamnă ar trebui să-și schimbe stilul vestimentar sau modul în care alege să adopte un comportament, până la urmă lucrurile făcute de dragul camerei par forțate și au aerul acela de superficial. Niciuna nu este în totalitate pe gustul meu, poate dacă aș combina aceste doua stiluri ar rezulta femeia din spatele bărbatului de succes.
«În ceea ce mă privește, pot spune că este nevoie și de puțin noroc ca femeie în politică, însă, personal, nu mă bazez pe acesta»
– Daciana Sarbu ar fi ajuns vreodată europarlamentar dacă nu era soția lui Victor Ponta?
– Daciana Sârbu este europarlamentar, soția fostului prim-ministru al Romaniei, mamă, dar nu în ultimul rând, femeie. Cu siguranță, Daciana Sarbu nu a ajuns europarlamentar „datorită” soțului ei, Victor Ponta. Ea face parte din PSD, dar mai ales, să nu uităm, este fiica politicianului și fostului ministru al agriculturii din timpul guvernării Năstase, Ilie Sârbu. Daciana Sârbu este de profesie avocat, a avut numeroase reușite în plan politic, și chiar dacă putem spune că a fost susținuta încă din familie în această carieră, uneori pentru a reuși este nevoie și de multă muncă și dedicare, iar ea nu a făcut rabat de la aceste două lucruri. Nu degeaba a primit anul trecut titlul de „Europarlamentarul anului în domeniul sănatății”. Nu cred că mariajul ei cu Victor Ponta i-a adus aceste realiziari, mai ales că este o apariție politică destul de discretă, ci doar ambiția și determinarea, dar și plăcerea cu care a muncit să își clădească o carieră. Toate aceste lucruri mă fac să cred cu tărie că s-ar fi bucurat de aceleași success pe plan professional, chiar dacă nu era căsătorită cu Victor Ponta. Daciana Sârbu se încadrează în categoria femeilor care aleg să își urmeze visul, în timp ce altele aleg și se mulțumesc să își urmeze bărbații. În ceea ce mă privește, pot spune că este nevoie și de puțin noroc ca femeie în politică, însă, personal, nu mă bazez pe acesta. Mă tem pentru acele femei care o fac, pentru mine norocul înseamnă multă muncă și motivație.
– Prea multe manechine în preajma domnilor parlamentari. Se dă concurs pe astfel de criterii?
– Domnişoarele cu funcţii cu denumiri pompoase ca: „şefă de cabinet” sau „consilier cabinet parlamentar”? Într-adevăr sunt tot mai mult prezente fizic, căci în rest sunt destul de absente, și nu o spun din răutate, chiar mă amuză, mi se par simpatice. Privirile lor sunt atât de profunde și parcă se citește în colțul buzelor Arend Lijphart, în strălucirea ochilor este prezent un Tocqueville, iar din când în când Henry Kissinger explică cum este cu chestiunea aceasta internațională. Mă amuză mai mult faptul că aceste domnișorici sunt plătite din bani publici pentru a face munca unor secretare, iar acest lucru în cazuri fericite în care se mai pricep să facă și o cafea, căci este mare lucru sau să copieze un document (de obicei le impiedică unghiile stiletto). Din pacate, încă nu știu în ce constă un interviu pentru obținerea unui post de consilier parlamentar, posibil ca „întrebările” și modalitățile să se schimbe în funcție de „fișa postului”. Este o situație tragico-comică, tragic pentru noi, cei care studiem domeniul și ne dorim să fim cei mai buni, comică pentru cei care ajung din întâmplare sau conjunctură pe un post pentru care unii muncesc și se pregătesc ani de zile. Nu condamn pe nimeni, mai ales pe aceste domnișoare care au o naivitate ce le poate propulsa în carierele lor, nu sunt ele de vină ci cei care aleg să promoveze această idee. Dar cum politica este arta compromisului, se pare că cineva trebuie să respecte și acest adagiu…
