„Psihologul poate opri la timp diferite comportamente numai în cazul în care persoanele sunt deschise şi înţeleg să vină către el”
Într-o ţară în care nu mai există lideri, unii îşi propun spre analiză tema existenţei societăţii fără conducători. Nimic mai fals: societatea românească, deficitară la producţia de stăpâni, emană valori, în diverse zone de afirmare a omului modern.
Un demers început acum câteva numere de Ziarul de Olt, când, pe lângă poziţiile persoanelor publice, am început să căutăm şi oameni din spatele cortinei. Şi nu gândim că cei din faţă sunt, obligatoriu, cei mai buni.
La începutul demersului a fost interviul cu distinsă profesoară Lorena Pîrvu de la Minulescu. A urmat tânăra studentă la S.N.S.P.A – Andreea Ioana Dogeanu, iar odată ridicată ştacheta, căutăm profiluri asemănătoare, cu o ţinută intelectuală deosebită. Astăzi, în cele ce urmează, un interviu cu psihologul Andreea Ioana Gheorghe…
– Avem în faţă noastră un psiholog de meserie. Ce poate să ne spună despre sine şi despre pasiunea sa, devenită profesie, Andreea Ioana Gheorghe?
– Omul, cât trăieşte, învaţă. Această afirmaţie rezumă o parte din mine, ca persoană şi ca profesie. Mă atrag multe teme din psihologie, sunt deschisă la noi idei, creativă şi implicată, dovadă că nu am putut să merg pe o singură specializare, ci am mers în mai multe direcţii pe care le aprofundez în fiecare zi: psihologia muncii, tot ce ţine de avize de angajare, evaluare de personal, traininguri în organizaţii pe diverse teme necesare atât pentru angajaţi cât şi pentru angajator (de exemplu: cum să fii fericit la locul de muncă, reducerea stresului la locul de muncă, performanţa, motivarea angajaţilor), psihologia transporturilor ce implică evaluarea psihologică pentru obţinerea avizului psihologic necesar în eliberarea permisului de conducere, scăderea anxietăţii la volan şi agresivităţii în trafic. De asemenea, consilierea şi psihoterapia individuală sau în grup reprezintă o provocare permanentă pentru mine deoarece fiecare om este diferit.
– Omul modern – o frunză-n vânt. Unde poate interveni psihologul pentru a opri la timp: decepţii, depresii şi chiar acţiuni fatale împotriva sinelui?
– Psihologul poate opri la timp diferite comportamente numai în cazul în care persoanele sunt deschise şi înţeleg să vină către el. Poate interveni prin consiliere (unde sunt de luat anumite decizii pe termen lung şi persoana/ele au nevoie de susţinere şi ghidare, au nevoie să îşi dea seama ce este mai important pentru ele) psihoterapie, dezvoltare personală, participarea la workshop-uri cu diferite teme ce prezintă interes pentru persoană.
– Un articol semnat de dumneavoastră, în Ziua: „Despre personalitatea şoferului de tir”. Ce aţi scrie despre personalitatea camionagiului de pe promenada din Nisa, din seara zilei de 14 iulie 2016?
– Spre deosebire de articolul menţionat, în acest caz nu putem vorbi despre acelaşi lucru, şi anume personalitatea modală a şoferului de tir. Este o excepţie care trece în sfera patologică. Putem vorbi despre personalitatea teroristului, a criminalului, despre insensibilitatea manifestată, ba, mai mult, plăcere în a duce misiunea până la capăt cu cât mai multe victime.
– De unde vine reţinerea omului de a merge la psiholog?
– Comparativ cu acum 10 ani, numărul persoanelor care merg la cabinetul de psihologie a crescut considerabil. Dacă ar fi să răspund strict la întrebare, cred că este vorba de sinceritate… Dacă fiecare dintre noi am fi sinceri cu noi, să ne observăm, să ne ascultăm, atunci am fi deschişi către schimbare. Tendinţa generală este cea în care aşteptăm să vedem ce se întâmplă până la final… şi credinţa că rănile sufleteşti o să treacă odată cu timpul şi o să uităm. De fapt, când afirmăm asta, ne minţim. Hai să facem un exerciţiu! Fiţi sinceri cu voi şi gândiţi-vă: aţi uitat o supărare pe care v-a produs-o cineva când eraţi mici, chiar începând cu 5-6 ani? Au trecut 20, 30 de ani de atunci şi încă vă amintiţi? Reţinerea oamenilor de a veni la psiholog mai devreme decât o fac, se loveşte şi de anumite gânduri: Ce-ar spune ceilalţi despre mine dacă merg la psiholog? Adică, sufăr? Pentru multe persoane, suferinţa este inacceptabilă. Dar ea face parte din noi şi cu cât o înlăturăm mai mult, ea tot apare la suprafaţă. Aţi văzut acele cupluri care par fericite în public şi de fapt nu mai comunică, se jignesc, ţipă unul la celălalt sau divorţează? Sănătos ar fi să acceptăm fix realitatea, pentru a putea găsi o soluţie. Dacă anumite evenimente, gânduri, le tot înlăturăm, niciodată nu o să le rezolvăm pentru că nu le recunoaştem, nu le acceptăm.
– Mulţi confundă psihologia cu psihiatria. Unde se demarcă cele două noţiuni şi unde se întâlnesc?
– Psihiatrul este absolvent al facultăţii de medicină şi are un rezidenţiat de 5 ani în psihiatrie. Este medic psihiatru. Pune diagnostic şi recomandă reţete, spitalizare, după caz. La psihiatru, de regulă, ar trebui să ajungem după ce epuizăm toate variantele unei probleme personale, iar aici mă refer şi la psihoterapie, consiliere… Ce cazuri merg la psihiatru? Halucinaţii înfricoşătoare, „voci care şoptesc”, gânduri/acţiuni de sinucidere, depresie majoră, alcoolism etc. În aceste cazuri, medicaţia ar putea corecta anumite dezechilibre chimice de la nivel cerebral, presupuse a influenţa unele tulburări mentale. Psihologul este absolvent al facultăţii de psihologie cu anumite specializări de master şi/sau formări: de exemplu: consiliere, psihoterapie experienţială, psihoterapie integrativă, psihoterapie cognitivă, psihologie clinică, organizaţională, psihologia securităţii, psihologie militară etc. La consiliere se întâlnesc gânduri, acţiuni pe care le observăm la majoritatea dintre noi şi ne deranjează în a avea o viaţă aşa cum ne-o dorim: încredere scăzută în sine, optimizarea stresului, luarea anumitor decizii, orientare profesională, metode de comunicare etc. Altfel spus, consilierea se adresează unei structuri de suprafaţă a personalităţii, mai evidente şi mai uşor controlabile conştient. Psihoterapia vizează adâncurile psihicului, inconştientul cu conflictele sale refulate prin anumite tehnici şi metode nonverbale, expresiv-creative, psihosomatice etc. Acestea se întâlnesc în momentul în care se recomandă una pe cealaltă sau sunt cazuri în care tratamentul medicamentos este urmat şi de psihoterapie pentru a facilita rezolvarea corectă a problemei.
– Comunicarea – un instrument de progres sau o armă de lupta în zilele noastre?
– Depinde cum privim şi ce scop avem. Însă, vreau să evidenţiez comunicarea ca instrument de progres. Peste tot avem nevoie să comunicăm eficient şi clar: la locul de muncă, în mediul social, în familie, în cuplu. Comunicarea incompletă duce la erori şi, implicit, conflicte.
– Se vorbeşte despre psihologia negativistă a poporului român. De ce nu zâmbesc românii astăzi?
– Aş vrea să răspund la această întrebare cu un exemplu în care mulţi se regăsesc! Să presupunem că te deranjează uşile dulapului rămase deschise. Îţi pierzi răbdarea şi chiar te enervezi când cineva din familie le lasă deschise. Când în sfârşit îţi dai seama că este un detaliu neînsemnat din viaţă ta, îţi spui: „Mie îmi place să fie închise uşile de la dulap. Eu o să le închid”. Începând din acel moment, nu mai trăieşti cu sentimentul de „aşteptare” din partea celorlalţi, nu mai trăieşti emoţiile negative. Ba, mai mult, vei constata cu surprindere, că ceilalţi din familie le vor închide fără ca măcar să îşi dea seama. Nu mai simt faptul că vrei să îi schimbi. Când ai acceptat totul, din inimă, nimic nu mai este grav şi poţi acţiona! Ba mai mult, o să ai dispoziţia să… zâmbeşti!
– Dacă în fruntea marilor armate ar fi psihologi, ar trebui să scadă şi numărul victimelor de pe front?
– Da! Pregătirea psihologică a statului major al armatei contribuie foarte mult la evitarea victimelor prin ordinele date în coroborare cu tehnica de luptă, informaţii şi strategii. Toate acestea contribuie şi la diminuarea victimelor, mai ales în rândul populaţiei civile, ţinând cont de tehnologia anilor în care ne aflăm, incomparabilă cu anii celui de-al Doilea Război Mondial. În teatrele de operaţii există psihologi. Ei se ocupă cu pregătirea psihică şi emoţională a militarilor pe timpul acţiunilor de luptă şi, în special, cu evaluarea psihologică şi asistenţa psihologică la înapoierea din misiune, pentru ca soldatul să nu dezvolte sindromul post traumatic.
– De ce nu rezistă, în plan colectiv, marii câştigători ai loteriilor?
– Atunci când câştigi milioane de euro la loterie, primul sentiment este că eşti special, că meriţi asta, că eşti mai bun decât alţi 3, 4, 10 milioane de oameni. Acest sentiment se intensifică din ce în ce mai mult. Pentru că eşti atât de special, gândeşti că ţi se cuvine totul şi că tu nu mai eşti ca ceilalţi. Nu mai iubeşti, nu mai zâmbeşti, ci vrei doar să obţi totul, plătind. Majoritatea persoanelor câştigătoare la loterie, şi-au cumpărat obiecte: case, maşini, femei, ceva ce nu ar fi putut avea înainte. Te îndepărtezi brusc de prieteni pentru că ar putea atenta la bunurile tale, te izolezi. Din cauza unei comunicări deficitare, a suspiciunii către ceilalţi, a pretenţiilor, a ideilor noi şi nefireşti, pentru persoanele din jurul tău începi să devii tot mai greu de suportat. Renunţi la locul de muncă, la ieşiri cu prietenii, se ajunge la divorţ şi treptat la izolare şi bineînţeles la declin, banii se termină, dezamăgirile se intensifică în noul anturaj, apare singurătatea şi astfel debutează depresia.
– Pentru unii, volanul este un instrument al refulării. Oameni normali devin bestii. Există leac pentru aceştia?
– Aici vorbim despre agresivitatea la volan. Cauzele sunt interne şi externe. Ca factori externi care favorizează manifestarea agresivităţii în trafic sunt: creşterea rapidă a numărului de maşini în trafic, nerespectarea regulilor de circulaţie, fleshuri, măsuri permisive, amenzi mici, lipsa parcărilor, mersul bară la bară, pietoni neatenţi. Că factor intern: personalitatea fiecăruia. Cei cu scor ridicat la nervozitate, se vor manifesta agresiv şi în trafic. Putem vorbi şi despre persoanele care, aparent, par calme, dar la volan devin parcă alte persoane. Explicaţia este că maşina, este un spaţiu propriu şi intim, de siguranţă (prin caroseria maşinii) aşa că, apare gândirea: mă manifest cum vreau eu şi nimeni nu mă vede, nu mă cunoaşte. Dacă cineva îmi „taie faţa” în trafic, imediat acţionez neregulamentar şi agresiv „să-i arăt cine sunt eu”, astfel încât să ajung în faţa celuilalt. Să ne gândim: dacă suntem pe stradă şi cineva trece în faţă la semafor, avem acelaşi comportament? Înjurăm şi ne grăbim să fim în faţă? Nu! Ca soluţii, fie cei agresivi la volan vor să îşi reducă această manifestare emoţională şi caută sprijin de specialitate-psihologul, care prin anumite metode învaţă şoferul să îşi exteriorizeze altfel sentimentele negative (de exemplu, în timpul liber: alergatul, mersul la sală, comunicarea, lovirea sacului de box), după care, conştientizarea stării de nervozitate şi, mai mult decât atât, a gândurilor ce ne trec atunci prin minte, când devenim nervoşi, agresivi, pentru a găsi cauza comportamentului indezirabil. Fie regulile şi măsurile luate în trafic din codul rutier să fie stricte şi rigide pentru a „educa” condusul. Altfel spus, fie ne autoeducăm, fie ne educă legea rutieră!
– Se vorbeşte, abstract, despre psihologia maselor. Sunt manipulatori ai maselor de profesie sau de conjunctură?
– Aş spune de conjunctură. Manipulatorul are întotdeauna un interes, îşi ascunde intenţiile şi comportamentele agresive, descoperă/cunoaşte vulnerabilităţile psihice ale victimelor şi iniţiază tactici pentru atingerea scopului propriu şi, bineînţeles, este destul de insensibil încât să nu dea înapoi de la vătămarea victimelor dacă este necesar.
– Există un proiect de suflet al psihologului Andreea Ioana Gheorghe şi unul special în care să investească timp, nervi şi răbdare?
– Toate proiectele în care sunt implicată sunt proiecte de suflet, speciale, pe care mi le doresc. Am fost curioasă şi dornică să ajut. De exemplu, orientarea şi consilierea tinerilor în alegerea facultăţii, profesiei, în funcţie de personalitatea fiecăruia. În funcţie de personalitate, interese, abilităţi, ni se potrivesc anumite profesii, meserii. Personalitatea şoferului de tir este un proiect de cercetare şi intervenţie în continuă desfăşurare. Cel mai nou program la care lucrez se numeşte „Vreau să slăbesc”. Îşi propune să răspundă la întrebările: Cum se face că mulţi dintre cei care ţin diete nu reuşesc să slăbească, sau slăbesc pentru puţin timp, după care revin la greutatea iniţială? Ce-i deosebeşte pe oamenii care totuşi reuşesc față de ceilalţi? Alcătuirea unui grup căruia i se oferă strategii de monitorizare a dietei, a activităţii fizice, de susţinere emoţională, de împărtăşirea dificultăţilor apărute pe parcursul întregului demers de TRANSFORMARE. De asemenea, participarea la un program de dezvoltare personală pentru îmbunătăţirea imaginii de sine, iubirii de sine, ajungând la o încredere în sine solidă.
