Acasă Politic De lângă Băsescu, Toma face jocuri politice de înalt nivel

De lângă Băsescu, Toma face jocuri politice de înalt nivel

525

Pe 12 iulie a.c. Uniunea Naţională pentru Progresul României, partid condus de Valeriu Steriu, a fuzionat prin absorbţie cu Partidul Mişcarea Populară, condus de fostul preşedinte al României, Traian Băsescu. PMP îşi păstrează preşedintele, numele, sigla şi imnul, iar UNPR primeşte două posturi de vicepreşedinţi, în persoanele lui Eugen Tomac şi Valeriu Steriu. Astfel, PMP va avea de trei ori mai mulţi reprezentanţi. PMP are 9 deputaţi, în timp ce UNPR are 25 de deputaţi şi 10 senatori. Traian Băsescu a oferit o nouă lecţie de istorie politică, la fel şi unul dintre cei mai importanţi lideri ai UNPR: Ion Toma, care, încă o dată, a demonstrat că a făcut o mutare bună pe tabla de şah a politicii.

Mai mult UNPR decât PMP
PMP a început ca un partid mic , a continuat şi a intrat în competiţiile electorale cu multă speranţă. De câştigat nu a câştigat multe. În cei şapte ani de existenţă, UNPR a acumulat oameni de valoare, care, uniţi în echipa progresistă, au reuşit să intre în posesia unor mandate de consilieri lcoali sau judeţeni. PMP, David din poveste, a absorbit UNPR – Goliat din povestea fuziunii. Istoria este, mai degrabă, scrisă de UNPR, de Valerius Steriu şi, mai ales, de Ion Toma, care a stat la masa negocierilor. Prin spaţiul public au apărut şi voci rele care s-au grăbit să spună că Serviciile şi-au unit partidele, ori că această alianţă este una de tipul „tusea şi jungiul”. Cu toate astea, uniunea celor două formaţiuni are ca scop câştigarea unor locuri în Parlamentul României

Tăcerea politicienilor
Vestea alianţei dintre cele două partide a căzut ca o bombă pentru liderii partidelor importante din România. PSD, prin persoana lui Dragnea, nu a reacţionat aşa cum târgul aştepta, Tăriceanu tace şi el chitic, sperând la nişte jocuri avantajoase. Iar bicefala conducerea a noului PNL mormâie ceva. Mai mult Alina Gorghiu, „capul” feminin al conducerii, a mormăit împotriva alianţei şi a asigurat, pe tonul său credibil, că nu dă şanse noului PMP să ajungă în parlament, pentru că nu o să atingă pragul necesar. Gorghiu spunea despre Traian Băsescu: „nu mai ţine la suprafață partidele, ci le scufundă”. Uşa negocierilor rămâne deschisă pentru liberali, pentru că şi-o doresc deschisă. Însa mai mult spre UNPR.

PMP sparge majorităţile din parlament
După fuziunea PMP cu UNPR, PSD nu mai are majoritate în parlament. Astfel, în Senat există 157 de senatori, după cum urmează:
– Grupul PSD are 49 senatori + 14 membri afiliaţi = 63;
– Grupul PNL: 47 membri și 6 afiliaţi = 53;
– Grupul ALDE: 11 membri și 3 afiliaţi = 14;
– Grupul UDMR: 7 membri;
– Senatori fără apartenență la un grup parlamentar: 20.

Greşeala lui Dragnea de a nu face alinaţe politice şi cu UNPR la locale, s-a resimţit şi la Camera Deputaţilor, unde au mai rămas 358 de membri din totalul de 417 aleşi în decembrie 2012:
– PSD: 133 membri
– PNL: 113 membri
– UNPR: 24 membri
– ALDE: 23 membri
– UDMR: 16 membri
– Minorităţi: 17 membri
– Deputaţi neafiliaţi (inclusiv PMP): 32 de membri

În curs de actualizare!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.