Flash-interviu cu profesorul Lorena Pîrvu – Colegiul Național „Ion Minulescu” Slatina

„Fie ca ești actor, spectator sau element al decorului, dacă faci parte din procesul învăţării, atunci eşti pe deplin implicat şi responsabil!”

România nu s-a scufundat cu totul în fatalism. E o țară care mai poate fi salvată. Cu o singură condiție: să renunțe la salvatorii providențiali și să caute soluția resursei umane aici, printre ai locului! Sunt oameni pe care îi vezi pe stradă, încadrați în categoria celor normali. Ei sunt, dacă se poate spune așa, soldații din regimentul renașterii naționale.
Unul dintre aceștia, așa cum îl vede editorul, este o… ea: Lorena Pîrvu. Modestie și exuberanță în același timp, tenacitate și deschidere. Cam așa, în patru calități, selectate aleatoriu din multe altele, poate fi definită profesorul de limba franceză, de la Colegiul Național „Ion Minulescu” din Slatina, omul așezat în rândurile din față, în cazul în care va fi nevoie de o selecție pe bază de calități, a celor care, într-o zi, se vor gândi și vor trece la treabă, în încercarea de a-și lua țara înapoi.
Un interviu de vacanță, degajat, deschis, cu întrebări simple și răspunsuri scurte, dar cu esențe tari…

– Vorbiți-ne, în câteva cuvinte, despre dumneavoastră!
– Absolventă a Facultăţii de Litere din Craiova, secţia franceză-romană, profesor titular, gradul I, am o vechime de 19 ani, ca profesor de limba franceză, în cadrul Colegiului Naţional „Ion Minulescu” din Slatina.

– Cum îi faceți pe elevii dumneavoastră să învețe și să se simtă atrași de limba franceză?
– Nu ştiu, ori eu sunt un caz realmente fericit, ori învăţăceilor mei chiar le place limba franceză. Sau… poate pentru că îi învăţ că nu există eşec la vârsta lor, că orice încercare e răsplătită. Pentru că, la orele de franceză, învaţă altfel, prin tot felul de proiecte pe care le au de făcut. Ultimul dintre ele, cel cu realizarea de scurt-metraje în limba franceză, ne-a surprins plăcut, în egală măsură, pe mine şi pe ei. Ba, pot spune, am descoperit reale talente, unele vor păşi, cu siguranţă, pe La Croisette. Uitam să zic, mă gândesc de ceva timp şi la o noua metodă de predare: Să predăm franceza prin râs.

„Folosirea noilor metode de predare, cu accesul din ce în ce mai hotărât al noilor tehnologii, vine să potenţeze importanţa profesorului în clasă”.

– Care este rolul profesorului în formarea elevului de astăzi?
– Esenţial. Folosirea noilor metode de predare, cu accesul din ce în ce mai hotărât al noilor tehnologii, vine să potenţeze importanţa profesorului în clasă. Dintr-un anumit unghi, rolul profesorului nu s-a schimbat de pe vremea când Socrate, la umbra unui măslin, îi învăţa pe discipolii săi: Gnothi se auton!

– Dincolo de ora de curs, mai desfășurați și alte activități în colaborare cu elevii? Care ar fi acestea?
– În afară de orele de curs, elevii mei şi cu mine, participăm din 2001 la numeroase proiecte cu finanţare europeană, proiecte desfăşurate în limba franceză şi care au adus beneficii incalculabile, atât participanţilor, cât şi liceului unde predau. Din 2001 şi până în 2016 s-au desfăşurat în Colegiul Naţional Ion Minulescu, 7 astfel de proiecte. Trebuie să recunoaştem, este o adevărată performanţă şi mă bucur că limba franceză a fost cea care a contribuit la renumele liceului meu.

– Pe ce poziție se află limba franceză în „războiul” cu limba engleză?
– Am fost martor şi am participat activ la discuţii interminabile despre acest „război”. Fals război. De fapt, aş adăuga eu, e vorba de o complementaritate. Pe o piaţă a muncii din ce în ce mai pretenţioasă, cunoaşterea a minim două limbi străine este o cerinţă minimală.

– Cum vedeți școala românească peste un deceniu?
– Şcoala românească funcţioneză. Şi funcţionează bine. Dovadă stau rezultatele elevilor noştri la concursurile şi olimpiadele internaţionale. Problemele de ordin economic sunt cele care vin să „umbrească” realizările învăţământului românesc. Dar e un risc pe care ni-l asumăm.

„Nu există, când e vorba de educaţie, persoane cu responsabilitate limitată”

– Dacă ați fi pusă să reformați învățământul românesc, de unde ați începe?
– Din toate direcţiile, atât timp cât se începe simultan. Fie ca ești actor, spectator sau element al decorului, dacă faci parte din procesul învăţării, atunci eşti pe deplin implicat şi responsabil! Nu există, când e vorba de educaţie, persoane cu responsabilitate limitată.

– Care sunt principalele repere din activitatea dumneavoastră în anul școlar recent încheiat?
– Deşi a fost un an şcolar care a trecut foarte repede, am înregistrat o participarea la faza naţională a Olimpiadei de Limba Fanceză, un loc întâi la Concursul naţional „Copilăria -un univers magic”, secţiunea eseu în limba franceză, locuri 1, 2 și 3 la fazele locale şi judeţene ale Olimpiadei de Limba Franceză. Şi am obţinut atestatul de evaluator naţional al examenelor Delf.

– Un profesor scrie și dincolo de ora de curs… Ce proiecte aveți în acest sens?
– Proiecte am, timpul e cel care îmi lipsește. De mai mulți ani mă tot gândesc și-mi notez idei despre importanța cuvântului, acest „semn” negru pe hârtie, capabil de trezirea atâtor sentimente și, chiar, de transformarea vieții unui om. Așa s-a născut cartea „Il était une fois… le mot”. „Extbook”, a venit, natural, în continuarea primei cărți, ca o alternativă de informare și de petrecere a timpului liber pe facebook. Este o apologie a lecturii și a textului literar, un îndemn la întoarcerea în manualele noastre către analiza textelor literare…