Acasă Actualitate 9 mai. De campanie!

9 mai. De campanie!

554

De 9 mai a.c., zi cu trei semnificaţii: Ziua Independenţei de Stat a României, Ziua Victoriei Coaliţiei Unite în cel de-al Doilea Război Mondial şi Ziua Uniunii Europene, la Cimitirul Eroilor din Slatina, au avut loc manifestări dedicate, în special, primelor două evenimente.

Evenimentul a debutat cu intonarea imnului de stat, urmat de un ceremonial religios şi o scurtă alocuţiune rostită de directorul Muzeului Judeţean Olt, referitor la evenimentele legate de Războiul de Independenţă. Prefectul judeţului a dat citire mesajului prim-ministrului României, Dacian Cioloş. Ceremonia a continuat cu depunerea de jerbe la Monumentul Eroilor şi defilarea Gărzii de Onoare.

La ceremonie au participat prefectul judeţului Olt, Silviu Neacşu, subprefectul Emanuel Oproiu, vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu şi Pavel Belinski, primarul interimar al Slatinei, Emil Popa şi viceprimarul Cristian Bircea, precum şi directori de instituţii deconcentrate, şefi de instituţii subordonate Ministerului de Interne, asociaţii ale cadrelor militare şi eroi din Cel de-al Doilea Război Mondial, dar şi candidaţi la Primăria Slatina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.