„Cu sprijinul Consiliului Județean Olt, al domnului președinte, Paul Stănescu și al domnului vicepreședinte, Marius Oprescu, am rezolvat o parte însemnată a drumurilor din Poboru, fapt pentru care țin să le mulțumesc!”
La începutul mileniului, locuitorii din comuna Poboru au investit, cu succes, încredere, într-un om care venea atunci să le spună că și la ei în comună poate fi așa cum e la oraș: drumuri asfaltate, apă curentă, canalizare, iluminat public și toate elementele de civilizație necesare oricărui cetățean. Fie că locuiește în mediul urban, fie că se află în mediul rural.
Iulian Bărăscu, căci despre el este vorba, e primarul care a schimbat la față comuna, într-un timp scurt, iar realizările sale sunt văzute întocmai, recunoscute și apreciate, de toți cei care, fie că sunt din partea locului, fie că vin întâia oară aici… Știe că mai sunt multe de făcut, că diferența dintre sat și oraș este aproape imposibil de estompat, dar acțiunile sale de zi cu zi arată că la Poboru realitatea este una îmbucurătoare.
– Domnule primar, ce a însemnat anul 2015 pentru dumneavoastră și comuna pe care o conduceți și care sunt investițiile pe care le luați în calcul pentru anul 2016?
– Din anul 2000 încoace, pentru comuna Poboru, anul 2015 a fost cel mai bun an, din toate punctele de vedere. Au mai fost și alți ani cu investiții și numeroase realizări, dar anul 2015 a fost, într-adevăr, un an de referință. Și, spun asta, luând în calcul faptul că pentru prima dată în ultimii 15 ani, chiar nu am dus dorul banilor. Mă refer la bugetul local și țin să-i mulțumesc pe această cale fostului ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov, un om de excepție care, fiind plecat de jos, din mijlocul nostru, al primarilor, a știut cu ce se mânâncă această meserie și a făcut o distribuire corectă a fondurilor de la București.
– Ce s-a întâmplat notabil în anul 2015?
– În primul rând, anul 2015 mi-a adus o bucurie sufletească, atât mie cât și cetățenilor din localitate, odată cu rezolvarea drumurilor locale care, după lucrările la rețeaua de apă, gata de acum patru ani, nu erau într-o stare atât de bună. Desigur, în categoria drumurilor le includ și pe cele județene. Cu sprijinul Consiliului Județean Olt, al domnului președinte, Paul Stănescu și al domnului vicepreședinte, Marius Oprescu, am rezolvat o parte însemnată a drumurilor din Poboru, fapt pentru care țin să le mulțumesc! Sunt 8,5 kilometri de drumuri locale și 18 kilometri de șanț, proiect care se află în derulare. Investiții care nu se pot susține din bugetul local.
– Ce alte lucrări s-au mai făcut în anul recent încheiat?
– Înainte de toate, eu nu am făcut și nu voi face niciodată lucrări de capul meu, ci doar lucrări pe care le vor cetățenii comunei. Împreună alegem și hotărâm de ce avem nevoie și tot împreună punem la punct fiecare idee pe care, ulterior, o transformăm într-un proiect. Să fie clar: banul trebuie cheltuit cu atenție, numai pe ceea ce este necesar, și nu pe lucruri de umplutură, așa, de dragul nu știu cui! Spre exemplu, că tot vorbeam de proiecte utile, am renovat complet căminul cultural din Poboru, l-am dotat cu tot ceea ce trebuie, iar astăzi poate să găzduiască evenimente de orice fel pentru locuitorii acestei comune. Aici avem apă, avem căldură, avem tot ce ne trebuie și nu mai suntem nevoiți să mergem la Scornicești ca să organizăm o nuntă, un majorat sau un botez. Mai mult decât atât, la parastase sau la pomeni, împreună cu membrii Consiliului Local Poboru am hotărât să nu existe taxe, pentru că una este să te găsești într-un necaz și alta este să faci un chef sau o petrecere, unde percepem sume modice de două sau trei sute de lei.
– Cum se prezintă școlile de la Poboru?
– Avem școli în stare foarte bună, cu încălzire, cu instalație sanitară, cu camere video și sisteme de alarmă. Mai mult, avem la Școala din Cornățelul și o magazie pentru lemne și pentru materialul didactic, iar pentru eroii localității noastre care au luptat în primul și-al doilea război mondial am ridicat un monument care lipsea. De asemenea, s-au făcut reparații la sediul primăriei vechi, unde am schimbat tâmplăria, am zugrăvit, am făcut alei și am mutat oficiul poștal, cabinetul veterinar, plus un coafor și o frizerie, alături de-un sediu ONG.
– Sărbătoarea comunei Poboru este vestită în tot județul. Cum reușiți să-i scoateți pe oameni din case, să se destindă și să mai uite de grijile de zi cu zi?
– Am căutat în fiecare an să venim cu ceva nou, să atragem, să invităm artiști cu nume și prenume, astfel încăt, măcar o dată pe an, locuitorii comunei Poboru să uite de griji și de necazuri.
– Alte investiții?
– Așa cum v-am spus, sunt multe: pietruirea drumurilor greu accesibile, întreținerea islazului, acordarea ajutoarelor sociale acolo unde este cu adevărat nevoie. Repet: oamenii vin, discută cu mine, propun și… facem. Unde se poate și cât se poate.
– Pespective/ținte pentru anul 2016?
– După cum se știe, anul 2016 este un an cu alegeri locale. De obicei, în aceste perioade, mulți au obiceiul să promită verzi și uscate, iar mie nu-mi place să mă dau în spectacol și să mă angajez în lucruri pe care n-am cum să le duc la bun-sfârșit. Indiferent că este sau nu un an electoral, eu am proiecte în derulare, am gânduri mari și mă refer aici la betonarea drumurilor locale de care spuneam mai sus, iar pentru asta țin să îi mulțumesc domnului deputat Daniel Bărbulescu, un om deosebit care m-a ajutat atât cât s-a putut… Pe lângă lucrările de betonare, aș mai vrea să mai schimbăm acoperișul la vechiul sediu al Primăriei Poboru, să facem reparații capitale la dispensarul uman – fundație, acoperiș, ferestre și tâmplărie și parchet. Mai vreau extinderea sistemului video, în toate intersecțiile localității, pun mare accent și pe drumurile de acces la biserici, dar și pe alei, podețe și curățenie.
– Apropo de asta: vin parlamentarii dumneavoastră să vă consulte și să discute cu oamenii?
– Ținând cont de faptul că domnul senator Darius Vâlcov s-a retras, ne-a mai rămas deputatul Daniel Bărbulescu, un om pentru care, repet, am toată stima și vă spun sincer că nu trec două, trei săptămâni și fie îmi dă un telefon, fie îmi face o vizită inopinată să vadă care ne sunt necazurile și cum ne descurcăm. Din punctul meu de vedere, un bun exemplu pentru mulți dintre parlamentarii acestei țări.
– S-au făcut lucruri bune, sunt altele în plan. Aveți fonduri pentru tot ce v-ați propus?
– Sperăm să avem. E greu, dar cu mare atenție și fără risipă de bani pe lucruri inutile, se pot face proiectele de care am amintit. E drept că, din păcate, avem acum cu șase miliarde lei vechi mai puțin ca anul trecut, la bugetul local al Primăriei Poboru. Off, și oare câte s-ar fi putut face cu șase miliarde în localitatea noastre! Nu vreau să critic guvernul tehnocrat, pe care eu îl consider guvernul liberal, dar nu-mi explic de ce Guvernul Ponta a fost capabil ca să reîntregească salariile și pensiile, să aducă o creștere economică, iar cei de azi bat pasul pe loc și dau cu piciorul la ceea ce s-a făcut… Bani au fost, calculele erau și ele făcute, dar firul s-a rupt pe undeva și-mi este greu să înțeleg de ce?!
– Dar ideea pensiilor speciale cum vi se pare?
– Vă spun sincer, cu mâna pe inimă că eu, Bărăscu Iulian, primarul comunei Poboru, din prima zi în care am auzit de Legea Pensiilor Speciale am contestat-o și nu am fost de acord cu ea! O fi și vorba de vârstă, mai am destul până acolo, dar tot nu pot să înțeleg de ce o astfel de propunere care nu e deloc una corectă. Adică, cei care au muncit la CAP o viață întreagă primesc doar patru milioane, iar noi să fim recompensați cu mult mai mult… Pe de altă parte, de ce să-mi promiți o pensie specială peste nu știu câți ani, când noi, ca primari, nu avem spor de vechime, iar salariul este cel care este. Ziceau de doctori că le măresc salariul, să nu mai fie tentați de mită, dar să nu neglijăm primarii, profesorii și alte categorii din țara asta! În România, totul se face până la bani. Să nu vină europenii și să ne dea nouă lecții de dezvoltare pentru că, până la urmă, firmele lor din Franța, Italia Germania, au venit și au făcut praf țara asta. Ei ne-au stricat autostrăzile și au închis uzinele…
– Domnule primar, un mesaj pentru locuitorii comunei Poboru?!
– Îi rog pe cetățenii acestei frumoase comune să fie atenți la faptele celor pe care i-au investit cu încredere, dar și la vorbele goale care le vor fi rostite în săptămânile care urmează! Nu am dat niciun pas înapoi, iar tot ce am făcut până acum și voi face și de aici încolo, reprezintă respectul meu pentru oamenii locului.