„Mă regăsesc și eu printre cei mulți, care sunt de acord cu prioritățile lui Emil Moț ca viitor primar al Slatinei”
Pentru deputatul de Olt, Daniel Barbulescu, anul 2015 a fost unul extrem de complicat. O perioadă tulbure, iar evenimentele aflate încă în desfășurare trebuie să ajungă la final, pentru a desluși adevărul.
În față are un an și mai complicat, cum nici nu poate fi altfel pentru un politician care se confruntă, pe termen scurt, cu două rânduri de alegeri.
De pe această poziție, a omului conectat la activitatea publică a spațiului politic oltean, Daniel Bărbulescu răspunde unui set de întrebări, considerate de reporter, temele actualității…
– Început de an 2016. Ce vă propuneți să… propuneți în Camera Deputaților, în sesiunea parlamentară începută în prima zi din februarie anul curent.?
– Prioritățile grupului PSD din Camera Deputaților sunt centrate pe adoptarea legii achizițiilor publice, codul de conduită al parlamentarului, modificarea legii privind practicile incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii, proiectul subvenționarii din fonduri publice a serviciilor sociale și legea privind amnistia fiscală pentru pensionari și pentru mamele aflate în concediul pentru creșterea copilului!
– Ca deputat în zona Scornicești-Potcoava, ce ați realizat în acest mandat și ce credeți că ar mai fi de făcut în Colegiul pe care îl reprezentați?
– Consider că mi-am făcut datoria în acești ani de mandat, încercând să reprezint cât mai bine nordul județului Olt în Parlamentul României. Am avut un dialog permanent cu primarii din această zonă, reușind să demarăm proiecte importante pentru localitățile lor, mai ales în anul 2015. Prin intermediul celor 5 birouri parlamentare am discutat cu cetățenii din colegiu, fiindu-mi permanent aduse la cunoștiință o serie de probleme, la care am încercat să găsesc rezolvare. Nu în ultimul rând, am avut o prezență implicată la lucrările plenului, fiind semnatarul mai multor inițiative legislative. Pe viitor, mai sunt multe de făcut în ceea ce privește atragerea investitorilor care să creeze locuri de muncă, atât de necesare în această parte a județului.
– Mai candidați pentru un nou mandat în Parlamentul României sau doriți o altă funcție la nivel județean/național?
– Deocamdată, vreau să mă implic activ în pregătirea campaniei pentru alegerile locale, îmi doresc foarte mult ca PSD-ul să aibă primari în toate localitățile Colegiului 2. Este timp după locale să decid și asupra proiectelor personale de viitor. Ceea ce pot să spun acum, este că mai am un cuvânt de spus în politica județului Olt.
– Alegeri locale dintr-unul sau din două tururi de scrutin? Pe cine avantajează, pe cine dezavantajează revenirea la varianta clasică?
În primul rând, este clar că primarii în funcție au prima șansă. Astăzi, conform sondajelor de opinie, partidul avantajat de votul într-un singur tur este PSD, care are un electorat disciplinat și mobilizat, undeva la 40% pe urbanul mare. De aici, și diperarea liberalilor, care, după ce au votat cu ambele mâini în parlament acest sistem, pentru că anul trecut îi avantaja, vor să schimbe acum regulile în timpul jocului, realizând că vor pierde Bucureștiul și majoritatea municipiilor reședinta de județ…
– Vă place Slatina de astăzi? Ce ar mai fi de făcut și cum vedeți Slatina de mâine?
– Slatina de astăzi este un oraș aflat pe o linie ascendentă de dezvoltare. Au fost puse bazele modernizării Slatinei. Însă, acest proiect trebuie continuat, și retușat acolo unde este nevoie. În opinia mea, Slatina de mâine este un oraș inteligent, în care comunitatea locala este din ce în ce mai implicată în luarea deciziilor. Slatina de mâine este un oraș în care administrația locală nu va mai avea un cec în alb în luarea deciziilor, ci va trebui să se consulte permanent cu cetățenii, să îi asculte pe cei pe care îi reprezintă. Slatina de mâine o văd ca pe un oraș deschis și modern, un oraș capabil să-și gestioneze modernizarea și să-și proiecteze viitorul.
– Cu ce este mai bun colegul dumneavoastră, Emil Moț decât restul contracandidaților înscriși în competiție pentru fotoliul de primar al Slatinei?
– Emil Moț și-a asumat misiunea de a construi Slatina împreună cu cetățenii, nu dintr-o ambiție personală, ci pentru că își dorește ca băiatul său să vadă în Slatina, orașul în care își dorește să crească și să trăiască alături de parinții și bunicii lui. Emil Moț este singurul politician local care vorbește și cu tinerii, și cu medicii, cu profesorii, inginerii, juriștii, muncitorii de pe platforma industrială, pensionarii sau oamenii de afaceri, îi ascultă pe toți, pentru că respectă oamenii, și vrea ca soluțiile sale de construcție a Slatinei să fie aprobate și respectate de toate categoriile sociale. Emil Moț va implementa un sistem de administrare a Slatinei deschis către cetățeni, și știu că nu va face nici un fel de compromis din funcția de primar al Slatinei. Mă regăsesc și eu printre cei mulți, care sunt de acord cu prioritățile lui Emil Moț ca viitor primar al Slatinei: reabilitarea termică a blocurilor, crearea a 2.000 locuri de muncă, reabilitarea Spitalui Județean, crearea locurilor de parcare și creșterea siguranței urbane.
– Ce așteptări aveți de la viitorul primar al muncipiului reședință de județ?
– Am două așteptări de la viitorul primar al Slatinei. Prima dintre ele, este să nu închidă ușile primăriei pentru cetățenii orașului, așa cum s-a întâmplat uneori chiar și în istoria recentă a Slatinei, și doi, să își respecte angajamentele luate față de cetățeni în campania electorală.
– Când va mai da județul Olt un nou ministru, domnule deputat?
– Tare mă tem că va mai curge multă apă pe Râul Olt, până se va mai întampla acest lucru. Dacă PSD își va menține locul fruntaș pe țară în toamna lui 2016, ne vom lupta să trimitem din nou pe cineva care să ne reprezinte la București.
– Cum vedeți guvernul tehnocrat condus de premierul Dacian Cioloș?
– Un guvern puternic birocrat, cu un mandat scurt și limitat, care, până acum, în ciuda câtorva gafe de comunicare, nu a facut greșeli majore.
– Vă place „România lucrului bine făcut” a președintelui Klaus Iohannis?
– România este a tuturor românilor, nu doar a domnului Iohannis. Mandatul său mi se pare, însă, destul de șters, dar poate acesta este stilul domniei-sale, vrea să fie un președinte arbitru, mai puțin implicat în viața cetății decât predecesorii săi.
– Când v-ați întâlnit ultima oară, în lift, cu fostul manager al Spitalului Județean de Urgență Slatina, noul liberal Andrei Iordache?
– Acum câteva zile, era destul de grăbit, probabil ca să ajungă la sediul PNL. Sunt sigur că la viitoarea întalnire vom sta mai mult de vorbă…
– E an electoral. Credeți că vor mai fi trădări pe scena politică din România, implicit județul Olt, care să afecteze, în mod direct, PSD?
Eu nu cred că aceste recalibrări de forțe politice, normale într-un an electoral, afectează în vreun fel PSD, care este un partid serios, cu o rezervă mare de cadre. Din păcate, așa, ca la olteni, foarte mulți colegi de-ai noștri își doresc să inventăm la PSD Olt mașina politică cu toate locurile în față și la geam, mulți își doresc să fie doar ei candidați sau pe primele locuri în listele de partid. Atunci când nu reușesc, în loc să rămână să lupte, fug la alte partide. Ne bucurăm că îi putem ajuta pe alții să își completeze organigramele electorale…