Acasă Actualitate Căruța cu incompatibili de la Slatina. Unu’ pe săptămână: Aurelia Tănase

Căruța cu incompatibili de la Slatina. Unu’ pe săptămână: Aurelia Tănase

811

Pornind de la materialul furnizat de client, pe pagina sa oficială de socializare, în Consiliul Local Slatina, la o privire sumară, a fost identificat un viespar de incompatibili și incompatibilități. Primul, supus atenției opiniei publice, dar și Prefecturii Județului Olt, este consilierul local PSD Aurelia Tănase. De pe poziția de director al Centrului de Excelență Slatina, deși femeia este psiholog și nu profesor, aceasta a votat pe 3 februarie a.c. bugetul municipiului Slatina, acolo unde există și o prevedere financiară expresă pentru finanțarea fantomaticului Centru de Excelență, înființat pentru a produce părinți de copii gata să se înscrie în partidul puterii. Pe lângă incompatibilitate, Aurelia Tănase mai are și o răspundere materială și morală: nu a prezentat niciodată Consiliului Local modul în care cheltuie banii slătinenilor, votați de ea să fie cheltuiți în centrul pe care îl conduce. Unul care nu a dat pe afară până acum, prin prea multă excelență. În mod normal, dar ce mai e normal pe aici(?), departamentul juridic din Primăria Slatina, cât și subsidiarele de resort din Prefectura Olt, trebuiau să vadă, demult, această situație. Și dacă ar fi doar doamna Tănase, într-o asemenea jenă, ar fi bine. Pentru cine nu-și mai amintește: debutul politic al respectivei se făcea prin martie 2012, atunci când Darius Vâlcov era rugat să rămână primar. O tempora, o mores!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here