,,M-am gândit de multe ori, și cred că votul e un fel de procură dată cuiva să-ţi exercite un interes. Unii se țin de cuvânt, iar alții uită a doua zi…”
În competiția internă, desfășurată în cadrul Partidului Național Liberal, pentru desemnarea celui care va fi candidat la Primăria municipiului Slatina în 2016, și-a anunțat intenția de participare și Gabriel Dima Buliteanu. Un tânăr cu… state vechi în rândul mișcării liberale de la Olt.
Un proiect, un om, o seamă de gânduri. Mai puține ambiții și deloc orgolii de natură personală. Doar o provocare și un plan de reabilitare a relației dintre administrație și slătineni…
– De unde trebuie început?
– Sună bine să afirmi că e nevoie de un punct zero, de un loc imaculat de plecare. Nu e deloc așa! Nu trebuie început de la zero. Trebuie luat în calcul și ce e bun, și ce e rău. Ce e bun trebuie păstrat, ce e rău trebuie îndreptat pentru a nu fi copiat. Românii au mai greșit odată așa, cu intenția de a pleca de la zero, după decembrie 1989, și au ieșit 25 de ani de tranziție….
– Ce acuzații aduceți fostei administrații a Slatinei, implicată într-un mega-scandal de corupție?
– În fața evidenței nu sunt prea multe lucruri de spus. Este incredibil până unde s-a ajuns! Însă, nu sunt eu cel care trebuie să dea un verdict. Instanța este singura în măsură să stabilească vinovăția. Cred în puterea lucrului bine judecat și în principiul justiției libere.
– Vă place actualul Consiliu Local Slatina?
– Nu cred că cei care ne reprezintă în consiliul local acum sunt produsul unui concurs de frumusețe, și nici expresia unei alegeri făcute individual de fiecare cetățean. În 2012, s-a votat emoțional, iar de multe ori, și în politică, dar și în viața de zi cu zi, emoția nu face bine. Văd un viitor consiliu local altfel, cu oameni dedicați cetății.
– Cine-l susține, în cadrul PNL, pe Gabriel Dima Buliteanu?
– Nu m-am autopropus în această competiție. Nu m-am ridicat în picioare să spun că sunt dispus să mă sacrific în interes național (râde). Candidez din respect față de cei care mi-au cerut-o. Iar, la un moment dat, chiar și dacă nu știi spre ce mergi, nu trebuie să spui, aprioric, din instinct de conservare, ,,NU”!
– Ce spun co-președinții PNL Olt – Siminica Mirea și Gigel Știrbu, despre proiectul ,,Gabriel Dima Buliteanu”?
– La această întrebare nu vă pot răspunde decât domniile lor. Este prematur să aibă o poziție față de un candidat sau altul, întrucât suntem într-o competiție internă, unde fiecare are șansa lui, iar egalitatea în drepturi este unul dintre principiile liberale fundamentale.
– Cum ar arăta votantul dumneavoastră?
– Un om normal, conștient de însemnătatea acestei obligații civice, dispus să întrebe și să acționeze, la urne, așa cum ar împuternici pe cineva pentru rezolvarea unei chestiuni personale. M-am gândit de multe ori, și cred că votul e un fel de procură dată cuiva să-ţi exercite un interes. Unii se țin de cuvânt, iar alții uită a doua zi. Și rămân în uitare până la viitoarele alegeri.
– Darius Vâlcov a venit cu cinci metri cubi de apă. Și a prins. Aveți vreun proiect surpriză, vreun cadou anume?
– Unele promisiuni își au timpul lor, iar altele trebuie făcute doar atunci când vezi că asta se cere. Vă spun doar atât: Slatina trebuie să crească pe orizontală! Numai că beneficiarii acestui proiect se regăsesc în generațiile viitoare. Cred că trebuie să construim astăzi și pentru mâine, nu numai pentru noi!
– De cine se teme omul Gabriel Dima Buliteanu?
– Față de alții, care gândesc la fel ca mine, dar nu o spun, mi-e teamă doar de mine… și de Dumnezeu. În general, mi-e teamă de perfecțiune, pentru că știu că așa ceva nu există. Iar când crezi că ești perfect, că le știi pe toate, complici și existența altora…
– Cum îi convingeți pe liberali să vă susțină în acest demers?
– Am intrat în această competiție convins de alți colegi din PNL. Sper ca și de acum încolo, cei care m-au convins pe mine, să participe în această competiție internă, să convingă mai departe. Să devenim o echipă! Altfel, chiar și câștigător, un demers singular nu își are rostul…
Intre Brătoi și Căruntu, oferta lui Buliteanu mi se pare cea mai liberală. Primul e angajat la Marius Oprescu, cel de-al doilea suspină după Elena Udrea.
Foarte pertinent, felicitari Gabi! prietenii adevarati, liberali, te sustin!
Vai de capul nostru, daca s-a ajuns cu astfel de candidati la primarie. Acolo trebui astfel de oameni, care stiu sa faca administratie in folosul cetatenilor. Parerea mea este ca are sanse -0.03 sa castige.
Ofticatilor, retardatilor…
Gabriel Dima Buliteanu este cea mai buna varianta!
Alooo,domnu’ Stirbu,de ce ii dati sperante pacaliciului asta??? Frati liberali,poi va faceti de ras cu caricatura asta de om! SI CAND AVETI SANSE REALE VA DATI CU STANGUL IN DREPTUL CU CARICATURI DE-ASTEA????Si nu ar fi nimic,pana la urma nu e vina lui,saracul,ca e o gluma proasta a naturii, ca nu-l duce mintea si il scoateti doar la inaintare ca pe prost…Dar ce facem cu cele 3 (trei) DOSARE PENALE ( tinute la fiset, liniste obtinuta pana acum pe bani grei platiti la DIICOT la un anumit procuror mai negru,de catre acest bulideanu care tremura de fiecare data cand ii suna telefonul) pentru evaziune fiscala,furt de combustibil din conducte si spalare de bani?????!!! Pai de unde Ferrari si Maserati si Range Rover la pacaliciul asta??? Pe surse tocmai circula insistent zvonul ca va fi arestat in perioada imediat urmatoare de procurori si voi il scoateti la primarie???!!! Sunteti de poveste,jur :)))))) Nici nu am scapat de hotii de Valcov si Prina si voi vreti sa veniti cu alt hot?!
Maimuta urlatoare nu-si vede lungul nasului. Orice analfabet are impresia ca ajunge primar?
Maimuta urlatoare si exemplul personal de hot din conducta vrea la primarie.