Acasă Actualitate Zilele Culturii Izbicene – ediţia a VIII-a, un proiect reuşit. Autor: Mircea...

Zilele Culturii Izbicene – ediţia a VIII-a, un proiect reuşit. Autor: Mircea Velica

96
Duminică, 31 mai a.c., în ultima zi a primăverii, într-o vreme ce amintea de o vară prea grăbită să vină secetoasă peste noi, la Izbiceni, a avut loc a VIII-a ediţie a Zilelelor Culturii Izbicene.
 
Un proiect cultural aparte la nivelul judeţului Olt. Practic, o sărbătoare-manifest pentru normalitate, pentru respectarea a ceea ce Slavici amintea în „Moara cu noroc”: „Satul respectă vechile cutume, reprezentând principiile morale pozitive”. Şi asta în condiţiile în care, haideţi să o recunoaştem deschis: tradiţia şi cultura autentică din satul românesc se stinge. Cedează sub greutatea unor infuzii, altfel de neoprit, ale Occidentului mai mult sau mai puţin decadent, care vine năvală peste aceste repere de românism aflate în incapacitate de a se apăra. Nu mai vezi în satul românesc o casă nouă, construită cu ţiglă solzi de Jimbolia (nici nu mai ştim dacă mai funcţionează fabria ce pe lângă Timişoara), cu un gard tradiţional din ulucă de lemn, dată sistematic cu var, sau un grajd cu fânar deaspura, anexat de o coşare tradiţională.
Până la urmă, în faţa timpului şi a evoluţiei sale, e aproape imposibil să te opui. Dar, o conservare a tradiţiilor, pentru a le arăta şi celor ce vor veni după noi cum au stat cândva lucrurile, e obligaţie pentru cei ce se încăpăţânează să gândească şi să acţioneze româneşte!
De aici încolo încep să-l înţeleg pe primarul Mircea Velica de la Izbiceni, atunci când, paralel cu investiţiile edilitare desfăşurate în comuna pe care o conduce, găseşte timp, oameni şi spaţiu în lumea satului, pentru a păstra şi a duce mai departe ceea ce este autentic în filonul rădăcinii naţionale.
Zilele Culturii Izbicene, aşa cum au avut loc anul acesta, arată ca o pagină de manual, unde, între manifestările specifice actului şi faptei de comerţ, şi cele cu încărcătură tradiţională, se pot pune spaţii de delimitare, atât cât să nu considerăm topoganul gomflabil o parte a valorii satului românesc, dar nici să privim la costumul popular ca la o excentricitate adusă dintr-un mol londonez, acolo unde merg ai noştri, de gură-cască, duminica, la prânz, după o săptămână de muncă în serele din sudul Angliei. Aici e marea performanţă, iar dacă lucrurile vor fi menţinute aşa e posibil ca-ntr-o bună-zi să pricepem cu toţii că patrimoniul tradiţional e valoarea inestimabilă, cărămida de rezistenţă a continuităţii româneşti pe aceste locuri….
Lui Velica i-ar fi fost foarte uşor să lase la întâmplare etapele din evenimentul aflat deja la a VIII-a ediţie. Multă lume ar fi fost mulţumită, iar cei care ar fi sesizat anomalia nu ar fi îndrăznit să cuteze a spune ceva, pentru că, cu siguranţă, ar fi fost în inferioritate…
Nu ne propunem în continuare să oferim un reportaj clasic, ci doar să vă transmitem acele elemente surpriză, identificate din ansamblul manifestărilor desfăşurate la Izbiceni, pe parcursul a două zile. Şi nu au fost puţine acţiunile la care a participat aproape întreaga suflare a comunităţii. Vor fi doar elemente de ţinut minte, bune de considerat drept filoane ale tezaurului naţional. Sau clipe de neuitat.
 
Ansamblul „Hora” din Izbiceni poate culege aplauze şi pe Madison Square Garden
Nu beneficiază de reclama pe care şi-o construiesc alte structuri asemănătoare, prin alte părţi ale judeţului. Cedează promovarea pentru a găsi timp şi energie în vederea exersării dansului tradiţional din zona unde Oltul se pregăteşte pentru marea întâlnire cu Dunărea. Ansamblul „Hora” de la Izbiceni nu caută coregrafi scumpi, profesionişti în domeniu, gata oricând să improvizeze ceva pentru a lua ochii diverselor jurii, la concursuri fel de fel.
Ansamblul „Hora” de la Izbiceni e natural prin definiţie. La copiii care-l formează, jocul e o stare de a fi, un mod de a înţelege, din mişcările celor care au fost înainte, dar se exprimau prin joc, întocmai cum o fac şi tinerii din ansamblu. Nu întâmplător, în decursul timpului, „Hora” de la Izbiceni a fost premiat de oameni buni, cunoscători ai folclorului românesc. Şi, nu întâmplător, în ultima zi de mai, acasă, la Izbiceni, cele mai multe aplauze au fost primite de copiii din ansamblu, unul care, dacă mâine ar ajunge în celebra sală Madison Square Garden, din New York, ar cuceri aplauze cât să creeze o punte între două lumi, ca o dragoste la prima vedere. Dar, cine ştie, într-o zi…
 
Marea Aşteptare a luat sfârşit! Americani, în horă, la Izbiceni
Duminică, 31 mai, în cadrul programului artistic „Hai la horă în sat!”, oaspeţi americani, veniţi de la baza militară din Deveselu, au intrat în horă alături de localnici. Totul a fost spontan, natural, iar astfel se poate spune că a luat sfârşit, la Izbiceni, Marea Aşteptare… Cea începută în 1945, atunci când teritoriul naţional a fost predat, necondiţionat, puterii roşii de la Moscova, vreme de mai bine de 50 de ani.
Practic, prin participarea reprezentanţilor structurii militare de la Deveselu la Izbiceni s-a consolidat o relaţie aparte între două civilizaţii ce au trecut de la faza de tatonare la cea a unei prietenii aflate la început de drum. Cu siguranţă, peste ani, atunci când îşi vor încheia misiunea efectivă şi se vor retrage peste Ocean, soldaţii – membrii ai trupelor aliate NATO – vor povesti despre Izbiceni ca despre o lume frumoasă, îndepărtată, un loc unde oamenii ştiu să muncească, dar atunci când trebuie să bucure nu le stă nimic în cale.
 
Misterul de pe fresca din Izbiceni a fost elucidat. De Ziarul de Olt
În zona centrală a comunei Izbiceni prinde contur, aflat într-o stare avansată de execuţie, proiectul unei picturi murale, care reprezintă scene din timpul războaielor mondiale din secolul trecut, acolo unde oştenii din Izbiceni şi-au adus contribuţia decisivă la păstrarea fiinţei naţionale. Autorul, pictorul Ion Drăghici, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România are în palmaresul său lucrări similare la Muzeul Militar Central, la aula ASE Bucureşti, Teatrul Naţional Caracal, Banca Naţională a României, cât şi în alte locuri unde pretenţiile sunt, ca la Izbiceni: de înaltă ţinută.
Ei, bine, fresca respectivă cuprinde, în imagini, ţărani cu port popular tradiţional. Numai că, pornind de la o fotografie veche din 1903, aflată, în copie, şi în arhiva Ziarului de Olt, chipurile truditorilor de pământ şi glie, oşteni sau oameni harnici, sunt din acel instantaneu, ale celor născuţi, crescuţi, în dor şi drag de Valea Oltului de Jos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here