Acasă Interviu Interviu cu Sorin Brătoi, copreședinte PNL Slatina

Interviu cu Sorin Brătoi, copreședinte PNL Slatina

560

„Cetățeanul știe ce îi trebuie, „simte” cel mai bine relația cu municipalitatea, chiar el poate și trebuie să rezolve această criză de identitate sau, mai degrabă, de legitimitate!”

 

 

În zona liberalismului din Slatina, ca stare de a fi opoziție la actuala putere, numele de Sorin Brătoi e aproape o marcă. A ales să se implice în ceea ce înseamnă fenomenul din spațiul  public, într-un moment în care Slatina era teritoriu interzis. A venit, a rămas și a crezut că într-o bună-zi lucrurile vor sta altfel. A trecut și prin purgatoriu, atunci când i s-a propus să facă parte dintr-un proiect pentru Slatina 2012. Iar când alții, în numele lui, au capitulat, paradoxal pentru o situație de acest gen, Sorin Brătoi nu s-a supărat. A tăcut și a mers mai departe cu zâmbetul pe buze, în așteptarea unor vremuri când echipa liberală de la Slatina va îndrăzni, din nou, să gândească.

Astăzi, într-un interviu pe care Ziarul de Olt îl consideră de colecție, Sorin Brătoi își deschide sufletul și pune pe masă gândurile sale.. Despre ziua de ieri, despre prezent, dar și despre viitor. Noi spunem că merită să fie citit. Rând cu rând, gând cu gând!

 

 

Vorbim astăzi despre omul politic Sorin Brătoi. Când a ales cetățeanul cu același nume să se implice în viața publică?

– Momentul e undeva în urmă cu peste 10 ani, mai precis în 2004, când mi-am făcut adeziunea la PNL. A fost momentul când  mi-am dat seama că aceleași persoane, aceleași caractere, unele de dinainte de 1989, fac regulile, atât în județ, cât și în țară, pentru că funcția de a reglementa trebuie să fie a celor cu viziune a viitorului, nu a celor care blochează dezvoltarea ca să  lungească privilegiile avute în trecut. Din păcate, asistăm astăzi, unii dintre noi, mai ales cei care nu au avut tangență cu politicul sau dispuși în a acorda încredere totală unor personaje dotate DOAR cu charismă, la dezastrul complet al unor politicieni tineri, care nu numai că au preluat de la „vechea gardă” metehnele, dar le-au și perfecționat uluitor…

 

 

Într-o vreme, numele dumneavoastră figura pe lista scurtă a candidaților cu șanse reale la primăria Slatina. Ceva s-a produs atunci. Nu ați avut sentimentul că v-au trădat apropiații?

– Am avut sentimentul trădării, dar nu al apropiaților, ci a conducerii centrale și locale de partid care, în marea ei majoritate, nu se mai regăsește acum, și, poate, a președintelui de atunci care…  dar asta deja este istorie. Deși mi-ar plăcea să dezvolt subiectul.

 

 

În prezent, autoritatea administrativă din Slatina este într-o profundă criză de identitate. Cum vedeți rezolvarea acestei situații, aparent fără ieșire?

– În acest moment, ne aflăm, așa cum am precizat și într-o recentă conferință de presă susținută saptămâna trecută (n.n. luni, 30 martie 2015), într-o situație fără precedent la nivelul administrației publice locale din România: fostul primar Vâlcov în arest preventiv, încarcerat în arestul Poliției Capitalei, cu două cereri de arestare pe numele său, pentru fapte de corupție în mandatul de primar al orașului; actualul primar Prina suspendat, plasat  în  arest la domiciliu și deja condamnat cu suspendare într-un alt dosar privind fapte de corupție la nivelul Primăriei Slatina, fostul viceprimar în administrația Vâlcov, Diaconu, încarcerat în Penitenciarul Severin, ispășind o condamnare de 4 ani cu executare, tot pentru fapte de corupție la nivelul aceleiași Primării Slatina (și care, deși cererea de eliberare condiționată îi fusese aprobată, și-a retras-o în mod inexplicabil, imediat după izbucnirea scandalului Vâlcov). Pare că rezolvarea imediată s-a produs, cei care acaparaseră admistrația orașului au început să fie înlăturați pe cale legală. Următoarea măsură care se impune este, cred eu, constituirea primăriei ca parte civilă împotriva acestora și recuperarea prejudiciului constatat. Interimatul, pâna la viitoarele alegeri, am marea speranță că nu se va adânci și el în ilegalitățile predecesorilor. În rest, rezolvarea, întotdeauna, trebuie să fie democratică, prin alegeri la termen și cu interimate cât mai scurte. Cetățeanul știe ce îi trebuie, „simte” cel mai bine relația cu municipalitatea, chiar el poate și trebuie să rezolve această criză de identitate sau, mai degrabă, de legitimitate!

 

 

Care vi se par temele de actualitate ale municipiului și unde se poate interveni cu eficiență mare și costuri mici?

– Așa cum am spus, temele și proiectele trebuie să pornească de la cetățean. Proiectele nu trebuie făcute doar de dragul investiției și a paraîndărătului, investițiile trebuie să aducă un plus în viața de zi cu zi a cetățenilor. Renunțarea la finanțarea investițiilor prin împrumuturi bancare cu dobânzi impovărătoare și emiterea în schimb de obligațiuni municipale, accesarea cu prioritate a banilor europeni, modernizarea infrastructurii, extinderea suprafețelor pentru locurile de parcare, creșterea CALITĂȚII serviciilor medicale (nu doar a calității condițiilor hoteliere) care sunt acum și în subordinea primăriilor, învățământul, și nu în ultimul rând securitatea, sunt câteva dintre aspectele care ar trebui să fie preocuparea principală și mai puțin Arcul de Triumf, centrul spa și pergolele de la scări etc.

 

 

Vă place Klaus Iohannis, președintele ales al României?

– Da, foarte mult! Este o diferență radicală față de politica zgomotoasă, de mahala, de om cu  proastă creștere pe care a promovat-o fostul președinte al țării. De altfel, privesc cu reală îngrijorare cum, pentru a se menține la putere, actuala guvernare începe să cedeze din ce în ce mai mult în fața pretențiilor celor care sprijină „interesul național’’ ajungând la situația comică, dacă n-ar fi tragică, de a readuce în prima linie figuri sinistre și de tristă amintire, foști politruci deghizați în așa ziși oameni de afaceri (eminamente legate de politică), abonați la banul public, posibil la nivelul județului OLT, chiar a inventatorului politicii murdare și a tuturor tehnicilor mizerabile de atac la persoană care s-au  practicat în acest județ de la el încoace…

 

 

Corupția lovește România și pe stânga, și pe dreapta. E nevoie de o clasă politică sau de filtre mai profunde la mecanismul resurselor de cadre din actuala clasă?

E nevoie de reguli noi care să permită contracararea derapajelor, e nevoie de legi care să nu mai lase loc imunităților personale. Asta se va face cu deschiderea partidelor, cu o altă clasă politică, și cu oameni noi, și pe dreapta și pe stânga, cu oameni care să se identifice cu doctrina, să o împartășească și să și-o susțină, nu un ministru de stânga să facă reguli și norme caracteristice dreptei, și nici un prim-ministru de dreapta să guverneze populist cu măsuri de stânga. Fiecare trebuie să se înregimenteze acolo unde crede că îi e locul și să militeze pentru ceea ce crede, nu pentru a ajunge sau a sta într-o funcție, sau, mai rău, pentru a beneficia la nesfârșit și transpartinic în folosul sau și al unui grup de interese de toate avantajele pe care funcția le oferă.

 

 

Cum explică medicul psihiatru Sorin Brătoi recrudescența fenomenului infracțional din ultima perioadă (Gălbenușe, cazul de la Bobicești, Pîrșcoveni, Slatina – strada Teiului, Caracal ș.a.m.d)? Au devenit oltenii mai violenți sau este vorba de altceva?

– Transformările social-economice în societatea noastră din ultimii ani au un impact negativ asupra condiţiilor de trai, educaţiei şi dezvoltării indivizilor, această situaţie modificând substanţial viziunea tinerilor dar și a adulților asupra valorilor morale. Datele statistice privind delincvenţa arată că situaţia infracţională în rândul societății continuă să fie influenţată de mediul şi condiţiile în care sunt crescuţi şi educaţi minorii. Totodată, criza social-economică din ţară, caracterizată prin creşterea numărului şomerilor, scăderea nivelului de trai şi subaprecierea valorilor morale şi spirituale au influenţat direct asupra climatului şi relaţiilor familiale şi implicit asupra activităţilor de combatere şi prevenire a delincvenţei juvenile. Spre deosebire de infractorii adulţi, minorii au tendinţa de a sustrage bunuri cu o valoare nesemnificativă, predominând cele de consum curent ori cele uşor vandabile. În ceea ce privește fenomenul infracționalității criminale, aici, deja trecem în alt registru și vorbim despre persoane cu tulburări psihice, despre psihopați. Problema, în aceste cazuri, este că aceste persoane reușesc să își disimuleze foarte bine intențiile criminale, reușind, de cele mai multe ori, să treacă drept indivizi normali până la momentul comiterii crimei, sau chiar crima însăși să fie așa-zisul debut medico-leagal al unei afecțiuni psihice grave – schizofrenia. Cu alte cuvinte, este destul de greu, dacă nu aproape imposibil, să previi asemena fapte, dar nici nu mă pot împiedica să trag un semnal de alarmă autorităților răspunzătoare de ordinea publică și, mai ales, Poliției Locale Slatina. Rolul principal al acestei instituții trebuie să fie PROTECȚIA ȘI PAZA, în serviciul cetățeanului, prezența afișată, ostentativă chiar, patrulările eficiente în zonele cu risc crescut de comitere a infracțiunilor având rolul de a descuraja infractorii și de a crește sentimentul de siguranță al cetățeanului. Ori, după cum se poate lesne observa, Poliția Locală excelează în „patrulare la punct fix” în zone oarecum sau, mai ales, centrale și vânarea autoturismelor (mai ales ale unora ori mai ales a celor înmatriculate în alte județe) parcate neregulamentar. Și aici aș avea multe de spus, de altfel am semnalat ineficiența acestei instituții, nu odată, în ședințele de Consiliu Local.

 

 

Caz ipotetic: sunteți primar al Slatinei, începând de mâine. Cum îi convingeți pe slătineni că administrația locală e partener al cetățenilor, și nu o instituție cu porțile bine ferecate?

– Parteneriatul cu cetățeanul trebuie să fie unul real, nu doar un consiliu obștesc în care mimăm consultarea cu cetățeanul. Ficare cetățean poate veni și susține sau propune orice proiect pe care îl consideră benefic pentru localitate. Va exista o comisie care va analiza proiectul, se pot, eventual, face referendumuri locale în care cetățeanul să fie consultat cu privire la implementarea sau nu a unui anumit proiect important de investiții. Și chiar dacă un proiect pare bun, acceptarea sau respingerea cetățenilor îi va da adevărata valoare, nu suma investită sau, cum a fost până acum, când șpaga, paraîndărătul luat legitim cu investiția…

 

 

– De ce n-ați plecat după Ioan Ciugulea la PLR, atunci când Tăriceanu era anunțat drept premier, iar ponta câștigase deja, anticipat, alegerile prezidențiale?

– Pentru că nu cred în „partidele” de strânsură, încropite pe „persoană fizică” și cu scop lucrativ unic. Și pentru că, de asemnea, nu cred în meciurile câștigate înainte de jucarea partidei.

 

 

V-ați simțit vreodată vânat de Poliția Locală Slatina?

– DA. Și nu odată. Mai ales că s-au pus în niște situații absolut grotești unii dintre polițiștii locali. Să vă dau doar un exemplu, trageți dumnevoastră concluziile: staționam în zona BCR. Imediat a venit un echipaj, mi-a cerut actele mi-au întocmit procesul-verbal. În timp ce îmi scriau procesul-verbal, în fața mea a oprit mașina primarului. L-am rugat pe polițist să meargă să întocmească proces-verbal și șoferului mașinii. Mi-a răspuns că: „nu se poate”…

 

 

Există vreun om politic, luat drept model de Sorin Brătoi?

– Modelul meu în viață nu este nici pe departe un om politic, dar este un om de la care m-am pregătit cu adevărat pentru viață și de la care simt că totdeauna voi avea ceva de învățat, un om căruia îi datorez întreaga mea formație, atât ca om, cât și ca profesionist: este tatăl meu.

 

 

Când ați aflat prima oară de fuziunea dintre PNL și PDL, ce ați crezut că e: o glumă bună, una proastă sau un proiect care demonstrează butada că în politică nu e bine să spui „niciodată”, niciodată?

– Exact același lucru pe care l-am simțit și când l-am auzit pe Crin Antonescu anunțând proiectul USL: într-adevăr, „niciodată să nu spui niciodată”! Și acest principiu este valabil, nu numai în politică. Viața de zi cu zi ne arată că este universal valabil.

 

 

V-a trecut vreodată prin cap să renunțați la politică și să disprețuiți, total, această atitudine omenească?

Da, și îmi amintesc foarte bine acest moment: undeva înainte de alegerile locale din 2012, într-o seară, când l-am auzit la televizor, într-o emisiune, pe Crin Antonescu, spunând că proiectul USL a convins și oameni ai puterii să se alăture, să creadă în el, dând exemplu situația de la Slatina, unde primarul tocmai demisionase și se alăturase acestui proiect: „Un om cu o bogată experiență în administrația publică locală, un om care a demonstrat la Slatina că se poate și altfel”. Dar și un om pe care îl criticase el însuși, dur, chiar la Slatina, pe o scenă, în fața a cinci mii de oameni, cu puțin timp în urmă… Am simțit că e prea mult! Poate că unii nici nu își mai amintesc evenimentele de atunci, dar eu cred că e foarte bine că acest personaj, împreună cu cei pe care i-a promovat și susținut, au ajuns unde sunt acum: în afara politicii.

 

 

– Sărbătorile pascale ale anului 2015 bat la ușă. Ce le spuneți cititorilor Ziarului de Olt, prietenilor dumneavoastră și neprietenilor deopotrivă?

– În istoria umanității, de două ori pe an, omul se întoarce către sine, către Dumnezeu. Poate e prea puțin, dar fircare dintre noi ar trebui să ne regăsim un moment de plecare pe un drum bun. Haideți să facem așa ceva, anul acesta, de Paști. Să fim, de aici încolo, mai drepți cu noi înșine! Da, dacă vom reuși acest lucru, ne putem redescoperi sensul existenței noastre…

4 COMENTARII

  1. Domnule Bratoi, v-i s-a epuizat cumva stocul de calmante si v-ati trezit vorbind ? Rugati asistenta sefa sa va aduca ceva mai tare, poate asa ve-ti incepe sa ganditi ! Vorbiti de oameni de caracter si chiar dumneavoastra erati primul politician care a fost dovedit ca partener de afaceri a lui Bercea Mondialul. Vorbiti de viziune in timp ce tocmai dumneavoastra identificati ca unica posibilitate de dezvoltare a acestui oras, atragerea de fonduri europene, melodie cantata de toti politicienii obscuri si fara idei ! Atacati politistii locali, in timp ce dumneavoastra sunteti consilierul local cu cele mai multe amenzi primite pentru incalcarea legii, in special in domeniul rutier si al ordinii publice si asta o stiti prea-bine, deoarece ati lins clanta usii directorului politiei locale pentru a face cumva sa va anuleze amenzile. Incercati sa faceti un efort sa nu mai incalcati legea si o sa constatati ca nimeni nu poate sa va faca nimic ! Abia atunci puteti aduce critici la adresa primariei ! Apropo`, pana in preajma arestarii la domiciliu a primarului, in mod constant (cel putin din doua in doua zile) erati prezent in primarie, ori in biroul primarului, ori in biroul lui Cismaru. Ce s-a intamplat, nu va mai plateste nimeni tacerea si cumintenia ? Domnule Bratoi, mai este mult pana la alegerile viitoare, nu cadeti in penibil !

  2. Domnule NAPOLEON BRATOI ! Sunteti sigur ca raspunsurile oferite au iesit din gura dumneavoastra ? Spun asta deoarece aproximativ aceleasi texte au fost publicate si la interviul oferit de fostul dumneavoastra coleg de partid, Rotea Catalin. Sa inteleg ca nu ati avut suficient malai pentru un interviu original si ati platit doar unul second-hand ? Cu totii stim ca sunteti consilier local, asa ca noi cetatenii „ilegitimi” vom propune un proiect prin care voi, cei avantajati de soarta si mai instariti (posesori de bmw seria 7) sa aveti o banda de circulatie doar a voastra si asa nu o sa va mai poata amenda nimeni ! Totusi, am o rugaminte pe care vreau sa v-o adresez ! Ar fi posibil sa ne explicati ce inseamna: „Cetățeanul știe ce îi trebuie, „simte” cel mai bine relația cu municipalitatea, chiar el poate și trebuie să rezolve această criză de identitate sau, mai degrabă, de legitimitate!” , pentru ca nu prea inteleg ce inseamna aceasta criza de legitimitate a cetateanului in relatia cu municipalitatea ? Astept cu interes raspunsul la rugamintea mea, in caz contrar nu sunteti decat un VANGHELIE in devenire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.