Acasă Actualitate Pledoarie pentru o Românie normală. Pe Valea Oltului, în jos. Roşia de...

Pledoarie pentru o Românie normală. Pe Valea Oltului, în jos. Roşia de Izbiceni a ajuns la zece centimetri. Şi creşte!

39

2015 a început pentru români prost. Pentru oamenii simpli, pentru cei care cred într-o viaţă normală, care îşi socotesc din lună în lună preţul pâinii de zi cu zi, al facturii de la gaze şi al normei de supravieţuire prin care să răzbaţi spre primăvară, spre un anotimp unde viaţa începe să fie ceva mai ieftină…

Pentru această categorie socială, evenimentele ultimelor zile, când principalele canale media vorbesc de sute de milioane de euro, cuvenite prin efectul fraudulos al tranzacţiilor făcute pe seama statului, produc o stare de bulversare şi dau un sentiment straniu, greu de anticipat şi de sociologii prezenţi în piaţă: dispare încrederea în sine, în capacitatea omului de a crede că se poate bucura şi-şi poate produce bunăstare prin rodul muncii sale.

În societate s-a instaurat o epidemie generală, o deziluzie colectivă, ca un efect pervers al inutilităţii sacrificiului de zi cu zi. Nu trebuie să-i împărţim pe români între răi şi buni, între hoţi şi cinstiţi, între oportunişti şi profesionişti. Dar, este aproape imposibil, societatea se divizează dintr-un motiv auxiliar, generat de acest spectru al corupţiei metastazice. Cine mai are putere să viseze, corect, într-un traseu de muncă şi onestitate? În măsura în care această epidemie a non-valorii promovate prin corupţie va continua, s-ar putea ca la un moment dat să fie prea târziu, iar atunci când vom vrea să punem altceva în loc să nu mai avem ce.

Până atunci, satul românesc, aşa cum există el astăzi, cu problemele curente, cu orizontul aşteptărilor interne, privit, nu prin ochii idealistului, ai celui care ar vrea să vadă o adaptare contemporană din România pitorească a lui Vlahuţă, de acum mai bine de un secol, poate fi punctul de plecare al unei regăsiri naţionale, al postamentului pe care pot fi aşezate valorile – fundament pentru o societate normală.

Reporterul de serviciu a ajuns, într-un sfârşit de ianuarie, la Izbiceni. Pe Valea Oltului. Jos, acolo unde, înainte de a părăsi judeţul căruia i-a dat un nume şi cea mai lungă trecere a sa, prin hotarele sale, râul o ia repede la stânga, în restul de drum făcut prin Teleormanul vecin, spre a se întâlni, grăbit, cu apele Dunării. Pentru cei care se vor aştepta să găsească rânduri despre un sat ideal, un loc în care oamenii zâmbesc, fericiţi, prin definiţia existenţei lor, o administraţie cum n-am mai întâlnit, se înşală.

Izbiceniul din 2015 e un loc corect, cu oameni care ştiu ce trebuie făcut pentru a nu depinde de altceva în demersul vieţii de zi cu zi. Aici, viaţa cotidiană este o formă de protest împotriva acelei lumi agitate, unde mulţi sunt cei incapabili să vadă pădurea din cauza copacilor.

Demersul următor a fost făcut cu ajutorul inginerului Mircea Velica, primarul acestei aşezări, un om căruia administraţia locală, politicile publice comunitare, nu-i mai pot ascunde nici un secret. Ştie bine ce s-a făcut până acum, are suficienta expertiză spre a gândi la ce e de făcut mâine, dar tot el, de pe poziţia de edil al unei localităţi aparte, nu-şi permite să viseze în zadar, la lucruri pe care le-ar face alţii pentru ei… (ALIN DOROBANŢU)

Un proiect revoluţionar pentru administraţia publică locală. Semnat Mircea Velica

După aproape două decenii petrecute în administraţia locală, de pe poziţia de preşedinte al Filialei Olt a Asociaţiei Comunelor din România, acolo unde primarul de la Izbiceni nu face doar un act de prezenţă, Mircea Velica susţine că administraţia publică locală din România a ajuns într-un punct unde e nevoie de o abordare dintr-un alt concept. Velica opinează că perioada de început, perioada tranziţiei în administraţia publică locală s-a încheiat. În opinia sa, lucrurile trebuie să stea pe un nou concept:

„Văd că am ajuns la un punct unde este nevoie de o nouă viziune. Nu emit judecăţi care să nu fie perfectibile. Administraţia publică locală ar trebui să se aşeze pe trei axe. Aş vedea în prima, componenta majoră a Dezvoltării Durabile. Trebuie să recunoaştem că un primar nou, la început de mandat, are nevoie de o pregătire pentru ceea ce urmează să facă. Nu e de ajuns să ai bune intenţii. Nu-ţi folosesc. Ştiţi, drumul spre iad e pavat cu… bune intenţii. Altfel, tot în cadrul acestei axe, cred că administraţia locală nu poate exista fără ca cetăţeanul să se regăsească, cu toate nevoile lui, în agenda autorităţii publice”.

Noul concept de administraţie publică locală, aşa cum îl vede Mircea Velica, vizează şi şcoala. Doar nu în forma consacrată astăzi. Şcoala poate deveni partenerul comunităţii, un centru de adresabilitate extins: „În cadrul şcolii poate funcţiona un club al elevilor. Aici se pot sărbători zilele de naştere ale copiilor, iar dacă şcoala se va întoarce să atingă menirea culturală, o parte din spiritualitatea satului este rezolvată”.

De ce ar trebui pusă egalitate între dispensarul uman şi cel veterinar

O administraţie responsabilă este cea cuplată continuu la agenda cetăţeanului. Iar în spatele acestor vorbe, aparent dominate mai mult de formă decât de fond, Mircea Velica explică un detaliu de parcurs:

„Haideţi să ne asumăm să punem aproape un semn de egalitate între valoarea comunitară a dispensarului uman, cât şi a celui veterinar! Satul are nevoie de o populaţie sănătoasă, iar sănătatea unei gospodării, aşa cum o îneţelege capul familiei, înseamnă oameni şi animale, deopotrivă. Această realitate nu o brevetez. Există de foarte mult timp, iar o reasumare a ei cred că este corectă şi în anul 2015”.

Pe seama noului concept de sat, ca structură vie, pe lângă dezvoltarea obligatorie a reţelelor de apă, canalizare, drumuri, spiritualitatea, relaţia omului cu divinitatea, are nevoie de o trecere într-o nouă fază: „Vedeţi, la un moment dat, fără să fi vrut acest lucru, niciuna dintre părţi, şi asta cred că s-a întâmplat după 1989, biserica satului românesc s-a depărtat de administraţia locală. Şi invers. Cred că e timpul unei reconcilieri şi căutarea unor proiecte comune. Altfel, biserica este capabilă să preia din rolul social şi să facă acest lucru mult mai bine decât o face compartimentul de resort din cadrul administraţiei locale. De aici încolo, rezultatele pot fi chiar spectaculoase”.

Ferma de familie, la prima vedere, un proiect de dreapta. Privit mai atent…

În dezvoltarea comunităţii locale, a celei rurale, Velica pune accent pe ceea ce, până în prezent, a fost susţinut doar pe hârtie: Ferma de familie.  Poate fi punctul de rezistenţă al repopulării satului românesc, al independenţei gospodarului, din toate punctele de vedere. Evident, chiar şi cele mai bune intenţii, nu pot demara o astfel de acţiune: „Guvernul este obligat să susţină ferma de familie. Trebuie să facă asta prin legi clare, însoţite de norme de aplicare. Statul e dator să capitalizeze aceste afaceri. În caz contrar, exodul populaţiei dinspre rural către urban sau, mai grav, către străinătate, nu-l poate opri nimeni. Iar când vor fi găsite soluţii, dacă asta se va întâmpla mai târziu, s-ar putea să fie degeaba. Să nu ai cui să te mai adresezi. Şi, ceea ce văd mai grav: nu cred că străinii nu vor lăsa neexploatat acest potenţial pe care îl tatonează guvernanţii din România”.

Un astfel de proiect, Velica n-a vrut să-l comenteze, din punct de vedere al apartenenţei la curentele politicilor publice. Ar fi de stânga, foarte bine. Ar fi de dreapta, la fel de bine. Însă, finalitatea e mai importantă decât cel care ar cere să-şi adjudece proiectul ideologic.

Simţul civic al cetăţii există. În stare latentă…

Vorbim, la unison, despre delăsare, despre oameni pasivi la nevoia comunitară. Ne grăbim să aruncăm vinovaţii în zona lipsei de responsabilitate, de cultură civică, de interes. Prea puţini căutăm vinovatul în zona publică, acolo de unde nu se fac paşi spre cetăţean. Şi dacă mai punem la socoteală faptul că în unele situaţii autoritatea publică este privită ca un adversar, e clar de unde vine blocajul:

„Practica de până acum a arătat că în raportul dintre cetăţean şi autoritate, aceasta din urmă joacă, uneori, de pe un rol privilegiat. E fals şi e toxic, în acelaşi timp. În ziua când funcţionarul va ieşi din birou şi va merge spre cetăţean, spre problemele lui, spre care el nu îndrăzneşte să le împărtăşească semenilor, care-l consumă pe interior, se va produce marea schimbare. De atitudine, generatoare de spirit civic. Până atunci, orice pretenţie e inutilă!”, spune, din practica administraţiei de zi cu zi, inginerul Mircea Velica.

O primărie renovată, în loc de o construcţie nouă

O realitate a Izbiceniului a devenit şantier: sediul primăriei este… şantier. După o decizie legată de demolarea efectivă şi realizarea unei construcţii noi, pusă în cumpănă cu modernizarea actualului sediu, aici s-a ales varianta mai ieftină. Cu peste 70% din valoarea investiţiei suportată din fonduri europene, prin Grupul de Acţiune Locală la care Izbiceniul este parte, se lucrează la o nouă reconfigurare a spaţiului existent.

Potrivit celor declarate de Mircea Velica, atunci când investiţia va fi finalizată, aici nu vom avea un nou sediu de primărie, ci un complex comunitar multifuncţional, echipat corespunzător, dotat cu tot ceea ce trebuie pentru a răspunde nevoilor membrilor comunităţii.

Roşia de Izbiceni e mare. Are peste zece centimetri

La sfârşit de ianuarie 2015, în Izbiceni, se lucrează. Munca în solar nu permite odihnă. Pe 30 ianuarie, roşia de Izbiceni creşte. Deja, în incintele cu temperatură şi umiditate controlată, lăstarul depăşeşte zece centimetri. Planta nu e deloc firavă, semn că materialul genetic al sâmburelui din pământ transmite energie cât trebuie pentru o recoltă de succes. Un succes care vine prin muncă multă, prin costuri pe măsură, căci lemnele, care ard în centralele termice aferente centralelor din Izbiceni, nu cresc în pădurea de la marginea satului. Totul costă, iar pentru asta, aici s-a creat o religie a tehnologiei, îmbinată cu un standard de calitate ridicat. Nimic nu este întâmplător, iar oamenii ştiu că nu poţi să păcăleşti recolta, căci mai târziu sau mai devreme vine şi săsplata pe măsură…

Bunăstarea individuală înseamnă prosperitate publică

În anul 2000, la Izbiceni, se încasau aproape patru miliarde de lei din taxe şi impozite cuvenite de la persoanele fizice. Aici se includ case, anexe, mijloace de transport, impozit pe intravilan… În 2014, din sumele astfel atrase, bugetul comunităţii a adunat 12 miliarde de lei. Asta, pentru că administraţia locală a înţeles să lărgească zona de intravilan şi să propună măsuri concrete pentru dezvoltarea localităţii. Numai o localitate aflată pe o pantă ascendentă de dezvoltare poate să aibă o astfel de curbă de creştere a veniturilor publice.

Peste treizeci de nou-născuţi, la Izbiceni, în 2014

Izbiceniul nu-i o comună mică. Dar nici mare din cale afară. Ceea ce trebuie remarcat în această localitate este, însă, numărul nou-născuţilor înregistraţi în 2014: peste 30. Asta spune multe. Dacă e să ne gândim la dezastrul demografic naţional înregistrat în ultimii ani. Şi dacă lângă această cifră de ordin statistic mai punem la socoteală faptul că din Izbiceni nu a plecat aproape nimeni să-şi caute un trai mai bun afară, abandonând soluţia legumiculturii locale, e clar: aici ceva merge! Tot în comuna unde funcţionează patru agenţii bancare, semn că banul circulă, iar mişcarea sa înseamnă plus-valoare adăugată activităţilor curente. Şi nu e de neglijat nici acest aspect, în condiţiile date de faptul că în peste jumătate din comunele Oltului nu există nici măcar un singur bancomat…

Când resursele trebuie exploatate până la capăt…

Costurile cu energia, destinate încălzirii locuinţelor, cât şi incintelor legumicole sunt la Izbiceni eforturi mari făcute de oamenii locului. Zonă de câmpie, fără păduri şi fără alte resurse la primă mână. Însă, aici, primarul Mircea Velica vede o soluţie venită din resursele locale. Explicaţia sa sună ca o provocare: „Haideţi să luăm cultura ardeiului! La o producţie principală de o sută de tone, avem o producţie secundară de resturi vegetale, tot de o sută de tone. Practic, natura împarte în două rodul muncii noastre. Numai că, acea cantitate de resturi vegetale, compostată, transformată în peleţi, poate produce căldură pentru o gospodărie în care sunt şi aproape cinci mii de metri pătraţi de solar. În acel debut al pregătirii culturii, din ianuarie până spre aprilie. Oricum am gândi, prelucrarea produsului destinat încălzirii e mult mai ieftină decât lemnul de foc adus din zonele de munte. Şi nu am pus la socoteală ceea ce trebuie şi noi să începem să facem într-o bună-zi: respectul faţă de generaţiile viitoare. Dacă noi distrugem astăzi, pentru consum, resursele, fără a mai pune ceva în locul lor, atunci suntem vinovaţi în faţa celor ce vor veni după noi!”

Eroii neamului de la Izbiceni trăiesc în memoria colectivă

În centrul comunei, prinde contur un ansamblu monumental menit să-i cinstească întru veşnică pomenire pe cei care au fost eroii Izbiceniului în confruntările sângeroase ale secolului trecut. Pe lângă monumentul original, un edificiu similar este în curs de realizare, respectând întocmai elementele de arhitectură veche, cât şi însemnele primului edificiu.

Aparent, o investiţie în istorie nu reprezintă un punct de rezistenţă pentru cei care vor să câştige voturi pe termen scurt, însă, de o punte peste trecut este oricând nevoie. La Izbiceni, primarul Velica a înţeles acest lucru. Pentru că o naţiune fără rădăcini e în bătaia vântului, iar astăzi furtunile deşertului estic sunt, mai mult ca niciodată, atât de aproape de România. O ţară care se poate apăra şi prin respectul faţă de jertfa înaintaşilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here