E gata! După mai bine de doi ani de la începerea lucrărilor, proiectul referitor la „Eficientizarea activităţii şi creşterea competitivităţii economice a SC VIMETCO EXTRUSION SRL, prin achiziţionarea de utilaje de producţie performante”, co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul contractului de finanţare încheiat cu Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, a fost finalizat…
Discursuri şi invitaţi de seamă
Evenimentul festiv a avut loc joi dimineaţă, în data de 19 iunie 2014, în incinta VIMETCO EXTRUSION, situată în Slatina, pe strada Milcov Nr. 1, acolo unde, printre altele, pe lângă primirea invitaţilor şi conferinţa de presă anterior susţinută, a mai avut loc o scurtă prezentare a proiectului, s-au spus vorbe frumoase şi dătătoare de speranţă de către acţionarii companiei, şi, bineînţeles, a fost tăiată panglica ce consfinţeşte inaugurarea noilor utilaje.
Desigur, trebuie amintit că alături de managerul de proiect – Răzvan Pop, au mai fost prezenţi Gheorghe Dobra – director al SC ALRO SA Slatina, Igor Higer – director executiv VIMETCO EXTRUSION, Marian Năstase – director VIMETCO România, Floriana Popescu – director resurse umane şi protecţia muncii, Gianina Stanciu – asistent manager de proiect, Ştefania Niţulescu – director financiar, dar şi primarul Slatinei, Minel Prina…
Ce trebuie să ştim despre proiectul finalizat
Proiectul implementat – „Eficientizarea activităţii şi creşterea competitivităţii economice a SC VIMETCO EXTRUSION SRL, prin achiziţionarea de utilaje de producţie performante”, derulat sub sloganul „Pas cu pas construim viitorul”, conform managerului Răzvan Pop: „Este primul proiect de mare anvergură din cadrul VIMETCO EXTRUSION şi cel mai important de până acum, care, deşi încărcat de provocări pe parcurs, s-a încheiat atât în timpul, cât şi în bugetul iniţial stabilite”.
Pe scurt, obiectivul proiectului a constat în achiziţionarea de utilaje tehnologice, fiind aduse în fabrică şi puse în funcţiune trei echipamente nou-nouţe, astfel: o presă de 10 inch, un cuptor de bare cu sistem de debitare şi un cuptor matriţe…
„Toate acestea vor menţine Vimetco Extrusion pe piaţa celor mai importanţi jucători din domeniul extruziunii de aluminiu”, a mai spus managerul de proiect, tânărul Răzvan Pop.
În altă ordine de idei, trebuie reţinut că prin utilizarea noilor echipamente compania va produce până la 2500 de kg/h – materie primă, şi va reduce volumul deşeurilor cu până la 3%, toate cu un consum de energie de circa 84 kw/tonă.
Gheorghe Dobra – incursiuni în timp, speranţe şi mulţumiri
Prezent la evenimentul în cauză, directorul general al SC ALRO SA – Gheorghe Dobra, având de partea sa o vastă experienţă acumulată în timp şi pusă în slujba uzinei pe care o reprezintă, uşor nostalgic, a retrăit momentele de început a ceea ce este astăzi Vimetco Extrusion: „În 2002, fosta uzină, cunoscută sub numele de IPA, s-a privatizat, fiind cumpărată de către ALRO, în 2006, a fuzionat cu ALRO, în 2007 s-au găsit soluţii noi, atunci când, fără lipsă de modestie, alături de directorul operaţional de la aluminiu prelucrat, Mircea Popa, am militat foarte mult pentru a crea şi a rezolva externalizarea managementului în situaţia actuală. S-a început sub denumirea de ALRO Extrusion, ulterior VIMETCO Extrusion, fiind obţinute în timp succese remarcabile. Mai exact, dacă în 2006, în această perioadă se realiza o producţie de 2800 de tone pe an, acum se realizează o producţie de 2500 de tone pe lună. S-au făcut şi alte modernizări: a fost schimbată sortimentaţia de producţie, orientată mai mult către export, către ceea ce piaţa cere”.
Mai mult, referitor la noul proiect implementat în cadrul companiei, mulţumit şi încântat de modul în care au decurs lucrările, directorul general al SC ALRO SA a mai adăugat: „Noi suntem un grup care vorbeşte puţin, dar face mai mult. Astăzi, am demonstrat că extruziunea funcţionează, o face cu bune rezultate, iar eu nu pot decât să felicit întreaga echipă pentru aceste realizări, mă bucur să sunt un colectiv tânăr care a demonsatrat că se poate, chiar şi atunci când se porneşte de la zero. Se dovedeşte încă odată că tinerii au talent, că tinerii sunt orientaţi spre progres şi spre obţinerea performanţei. Căci, a realiza o producţie de nouă, zece ori mai mare cu un număr de două, trei ori mai mic de utilaje şi cu aproximativ acelaşi număr de oameni chiar este o performanţă de lăudat”.
Igor Higer – un director hotărât, cu planuri de viitor
La rândul său, tot în cadrul evenimentului festiv din dimineaţa zilei de 19 iunie 2014, directorul executiv al VIMETCO EXTRUSION, Igor Higer, a ţinut să adreseze bine-meritate mulţumiri întregii echipe incluse în proiect, şi, totodată, să îi asigure pe cei prezenţi de faptul că vor urma şi alte proiecte la fel de importante şi necesare în dezvoltarea uzinei pe care o reprezintă.
„Doresc să mulţumesc atât evenimentului ALRO, cât şi angajaţilor VIMETCO EXTRUSION! Personal, am fost plăcut surprins când am văzut ce am făcut în ultima perioadă de timp. Astăzi producem, într-adevăr, de zece ori mai mult decât la începutul activităţii noastre aici. Am pornit cu doi angajaţi, astăzi avem vreo 240. Începem acum o linie complet nouă de extruziune – presa 10, şi ne dorim ca VIMETCO să rămână în topul câştigătorilor de pe această piaţă”.
Primarul Prina vrea şi mai multe proiecte pentru locuitorii slătineni
Tot joi, tot la VIMETCO şi tot în cadrul momentului în cauză, încântat de ceea ce a văzut la faţa locului, cu zâmbetul pe buze, cuvinte simple şi planuri de viitor, primarul Slatinei, Minel Prina a concluzionat: „Personal, aş vrea să particip la multe astfel de evenimente. Asta arată că industria din Slatina merge, că ALRO Slatina funcţionează, că pas cu pas încep să dispară toate acele probleme. Mă bucur să aflu că această presă creşte capacitatea de producţie a SC ALRO şi, în egală măsură, mă bucur că toată această producţie merge către export şi demonstrează că România rămâne în atenţia factorilor externi. Până la urmă, prin asta se crează noi locuri de muncă, iar cele existente se păstrează”.