Acasă Actualitate Criza energetică. Aluminiștii ies la protest!

Criza energetică. Aluminiștii ies la protest!

149
      Miercuri, 29 decembrie 2021, printr-un ultim comunicat de presă, pe anul în curs, semnat de Constantin Popescu, președintele Sindicatului Liber Aluministul, se aduce în atenție faptul că: „În data de 30.12.2021 între orele 14.30-17.00, va avea loc un miting de protest în fața sediului ALRO S.A la care vor participa angajații intreprinderi”.
Astfel: „Având în vedere situația disperată în care ne aflăm datorită faptului că în data de 27.12.2021 Consiliul de Administrație al ALRO S.A a luat hotărârea ireversibilă ,, de distrugere a aluminiului românesc” prin închiderea a 60% din capacitatea de producție, aceasta datorându-se energiei electrice extrem de scumpe și din cauza lipsei cantității necesare pentru menținerea fluxului de producție .
Totodată se naște un fenomen imposibil de oprit și anume, trimiterea a peste 1.300 de angajați în șomaj tehnic oferindu-le acestora și familiilor lor sărăcie, pentru că nu va mai fi posibilă angajarea lor și redeschiderea capacităților închise, chiar daca conducerea declarativ o face, întrucât investițiile pentru repornire sunt de ordinul sutelor de milioane de dolari.
Demersurile făcute de conducere și sindicate la Președenția României, Guvernului României, în special domnului Prim Ministru Nicolae Ciucă, Ministrului Energiei, Ministrului Muncii, Ministrului de Finanțe, Ministrului Economiei, Prefectului Județului Olt, se pare că nu au fost luate în considerare pentru ca nu am primit niciun ajutor care să încerce să reglementeze într-un fel sau altul situația creată la ALRO S.A. cu implicații în întreaga economie.
Cu respect ne adresăm dumneavoastră domnule Prim Ministru și credem că un om ca dumneavoastră călit în atâtea misiuni grele este capabil și poate salva industria românească.
Vedem și nu putem rămâne indiferenți cum ne sunt distruse familiile lăsate fără o sursă de venit pentru nu știu câtă vreme și cu mare dărnicie primim în schimb sărăcie”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.