„A pierde plăcerea lecturii înseamnă a dobândi o infirmitate”
Nicolae Drăghici, un profesor de română, care face din taina literei şi spiritului românesc, desluşită către generaţia de mâine, o profesie de credinţă.
Aflat astăzi pe poziţia de conducător al Direcţiei pentru Cultură Olt, acesta face un inventar al lucrurilor şi al stărilor de fapt din zona culturii oltene, cea care se încadrează în paletarul responsabilităţilor instituţiei respective. Un interviu care merită a fi citit, într-o vreme când cultura românească, aflată în perioada căutărilor de sine, încearcă de fapt să redescopere paşii spre normalitate…
– Cine este Nicolae Drăghici?
– Un profesor de limba şi literatura română, între atâţia alţii. Am absolvit facultatea de profil, am făcut un doctorat în filologie, sunt membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. Deşi am publicat trei cărţi, nu mă consider, totuşi, în centrul culturii. Acolo îi situez pe cei care citesc Dialogurile lui Platon, în greacă, ca să dau doar un exemplu. Dacă ar fi să mă definesc mai succint, aş spune că sunt un cetăţean, şi nu un forumist…
– Ce proiecte derulează Direcţia pentru Cultură Olt?
– Direcţia pentru Cultură Olt, neavând buget de investiţii, ca ordonator terţiar de credite, nu are proiecte la care să fie iniţiatoare, dar are colaborări şi participări la şedinţele trimestriale organizate de Institutul Naţional al Patrimoniului din subordinea Ministerului Culturii, cu privire la lucrările rămase în derulare, lucrări finanţate de Ministerul Culturii, precum: Mănăstirea Brâncoveni, Casa Memorială „Iancu Jianu” din Caracal şi Biserica de la Şerbăneşti. Iar pentru anul 2014 instituţia noastră este parteneră la proiectul iniţiat de Asociaţia Culturală Pro Art- Slatina 2010, în domeniul valorificării şi protejării patrimoniului naţional din judeţul Olt.
– Ce se poate face cu bugetul alocat culturii la nivelul judeţului Olt?
– Bugetul actual al instituţiei se limitează strict la nevoile directe ale instuţiei: cheltuieli curente, personal, utilităţi etc. Menţionăm că Direcţia pentru Cultură nu este operator cultural, iar finanţarea sau cofinanţarea programelor şi proiectelor culturale se face exclusiv în situaţiile de urgenţă care impun intervenţia centrală pentru satisfacerea de nevoi culturale reale ale colectivităţii. Pentru executarea lucrărilor de consolidare/restaurare a monumentelor istorice deţinute de persoane fizice sau juridice de drept privat se pot solicita credite, de la Institutul Naţional al Patrimoniului, iar în accesarea fondurilor bugetare pentru construcţii şi reparaţii de lăcaşe de cult, Secretariatul de Stat pentru Culte reprezintă autoritatea care poate acorda sprijin financiar sub diverse forme. De asemenea, Administraţia Fondului Cultural Naţional sprijină finanţarea de programe şi proiecte culturale menite să faciliteze accesul publicului la manifestări culturale, artistice si educaţionale variate: festivaluri, evenimente multiculturale şi interdisciplinare, expoziţii, concerte, reprezentaţii de teatru, spectacole, performance-uri, happening-uri, workshop-uri, seminarii, conferinţe, lansări de carte şi editare de publicaţii periodice, cursuri de artă pentru toate categoriile de public.
– Cum puteţi, ca instituţie, să interveniţi acolo unde se distrug prin aşa-zise infrumuseţări patrimonii culturale ale spiritualităţii naţionale?
– Având în vedere competenţele Direcţiei pentru Cultură, misiunea noastră principală este să constatăm starea de conservare a obiectivelor de patrimoniu, să informăm despre starea de colaps sau precolaps şi să înştiinţăm deţitătorii de imobile şi administraţiile publice locale cu privire la atribuţiile ce le revin conform legii. De asemenea, Direcţia pentru Cultură îndeplineşte, ca principale funcţii instituţionale, activităţi de avizare, consultanţă şi mediere/interfaţă a Ministerului Culturii în teritoriu, în baza atribuţiilor reglementate de H.G. nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, precum şi a legislaţiei în vigoare privind patrimoniul cultural naţional.
– Cum colaboraţi cu reprezentanţii cultelor în vederea promovării obiectivelor specifice din judeţul Olt?
– În acest an instituţia noastră este parteneră, împreună cu Episcopia Slatinei şi Romanaţilor, într-un proiect cu privire la identificarea, cercetarea şi valorificarea patrimoniului cultural de factură religioasă din judeţul Olt, şi într-altul, împreună cu Episcopia Slatinei şi Romanaţilor, Mănăstirile Horezu şi Brâncoveni, în domeniul valorificării şi protejării patrimoniului naţional cu ocazia anului Constantin Brâncoveanu.
– Există identificat un patrimoiu cultural judeţean şi cine supraveghează securitatea acestuia?
– Prioritatea în activitatea Direcţiei Judeţene pentru Cultură Olt este protejarea şi punerea în valoare a Patrimoniului Cultural Naţional, şi anume: protejarea monumentelor istorice şi de for public, a siturilor istorice, urbanistice şi arheologice precum şi protejarea patrimoniului cultural mobil al judeţului Olt. În lista monumentelor istorice 2010 aprobată prin O.M.C.C. nr. 2361/01.10.2010, judeţul Olt are 758 monumente istorice structurate astfel: 594 monumente şi ansambluri de arhitectură, 131 situri arheologice, 13 monumente de for public şi 20 monumente memoriale. În ceea ce priveşte securitatea patrimoniului din judeţul nostru, în prima linie sunt implicaţi specialiştii instituţiei noastre. Apoi, după caz, autorităţile administraţiei publice locale, Inspectoratul de Stat în Construcţii şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Olt.
– Prezenţa dumneavoastră în fruntea acestei instituţii este o premieră. Ce aţi lăsat la catedră şi ce aţi găsit aici?
– La catedră am lăsat un organism viu, iar aici am găsit o instituţie destul de mortificată. Cât priveşte managementul instituţiei, nu fac parte din categoria celor care cred că înaintea lor şi după ei a fost şi, respectiv, va fi potopul. Cred că normal şi înţelept e să te situezi în continuitate. Voi spune doar că am fost detaşat aici după un control ministerial, astfel că mi-am început munca încercând să aplic măsurile stabilite în urma controlului, majoritatea legate de proceduri, capitol la care, trebuie să recunosc, toţi managerii sunt vulnerabili.
– De ce credeţi că nu mai citesc copiii literatură?
– În primul rând, din lipsa unei culturi a lecturii. Şi asta fiindcă noi suntem, parafrazându-l pe George Călinescu, un popor care de puţină vreme s-a ridicat din iarbă, ca să se culce în pat şi să se aşeze la o masă, cu o carte în mână. Iar în al doilea rând, fiindcă în războiul cu internetul, căruia îi sunt azi captivi aproape toţi tinerii, părinţii şi profesorii au depus, din păcate, armele.
– Se poate face o mişcare de rezistenţă prin cultură în România?
– Astăzi, la noi, nemaiexistând un regim autoritar, cred că putem vorbi, mai degrabă, de o rezistenţă individuală prin cultură, ca o reacţie ecologică a spiritului nostru împotriva turpitudinii, căreia îi cădem, aproape zilnic, victime. Iar lectura, dacă devine dependenţă permanent resimţită, prin sentimentul ,,déjà lu, déjà connu”, ne poate conduce, în timp, la o detaşare superioară, aproape metafizică de tot ceea ce ameninţă să ne mutileze spiritul.
– De ce pentru mulţi sună stânjenitor „Când aţi citit ultima carte?”?
– Fiindcă cei întrebaţi trebuie să caute mult, în trecut, ca să poată răspunde. Şi, mai ales, fiindcă se tem de întrebările următoare. Riscând o apoftegmă, aş spune că a pierde plăcerea lecturii înseamnă a dobândi o infirmitate.
– Regretaţi destrămarea USL-ului?
– Nu cred că a fost ales bine momentul. Dacă trebuia să se întâmple, momentul potrivit era acela al numirii doamnei Kovesi la şefia DNA. Atunci s-a renunţat, din păcate, la obiectivul principal al alianţei invocate mai sus, obiectiv exprimat în sloganul ,,Dreptate până la capăt”.
