Acasă Cultură „Că-tă-lin!, Că-tă-lin!, Că-tă-lin!, Că-tă-lin!”

„Că-tă-lin!, Că-tă-lin!, Că-tă-lin!, Că-tă-lin!”

74

Prin 1997, mă aflam la birou, în faţa unei cafeluţe şi a mapei, aduse la semnat de către secretara-şefă. Trecusem prin toată şcoala şi constatasem, nu fără plăcere,  că toată lumea era la program, nefiind profesori care să se fi învoit şi nici elevi care să nu fi intrat la clasă, aşa că, în timpul orelor, şcoala părea pustie.
M-am uitat peste hârtiile din mapă, cu cereri ale elevilor şi părinţilor, aduse de pe la primărie sau inspectorat, când cineva bătu – parcă timid – la uşă. În cadrul intrării apăru un tânăr oarecum înalt şi subţirel, îmbrăcat modest, dar foarte curat, altfel spus un om obişnuit. L-am rugat să ia loc, privindu-l cu atenţie. Avea ochii limpezi care trădau o undă de melancolie, visare, putina tristete şi parcă o detaşare de prozaicul problemelor cotidiene, oricum o privire care ar fi atras atenţia unui bun psiholog. În tot acest timp, omul mi-a spus că se numeşte Cătălin Mihalache şi că este caricaturist, fost elev al renumitului artist plastic Ştefan Popa Popas. M-am uitat cu atenţie la caricaturile pe care mi le oferi, deosebit de reuşite şi mai ales pline de umor, fapt care mă făcu să pufnesc în râs.
„Vi le ofer cu multă plăcere, domnule director”, spuse el,întinzându-mi şi caricatura pe care mi-o făcuse la minut  în timp ce eu le priveam pe celelalte. Zâmbind, satisfăcut de caricatura mea – deosebit de reuşită – i-am oferit o cafea, întrebându-l dacă lucrează, dacă are comenzi etc. A evitat un răspuns concret, vorbindu-mi de pasiunea lui pentru perfecţionarea în acest domeniu, dându-mi de înţeles că aspectele prozaice – bani, funcţii, poziţie socială nu prea îl interesează, în raport cu arta pură, respectiv calitatea lucrărilor lui.
„Artă pentru artă”, am gândit eu, când în zilele noastre mulţi artişti nu ştiu cum să transforme mai repede talentul lor în marfă uşor vandabilă sau să ajungă în funcţii înalte, cu relaţii, influenţe şi mai ales bunăstare materială, că de „ars longa vita brevis”.
Eram tentat mai tot timpul să îi privesc faţa şi nu ştiam de ce. După un timp m-am lămurit. Ochii lui, de un albastru intens, erau de o claritate şi naivitate deosebită, asemenea copiilor mici de câteva luni, indicând mai degrabă un artist cu capul în nori, rupt total de prozaica realitate a vieţii materiale.
Cu frică în suflet, l-am întrebat cu ce-l puteam ajuta. Nu. Nu mi-a cerut să-l angajez, fapt pentru care i-am mulţumit în gând, deoarece şi pe atunci era mare criză privind locurile de muncă. M-a rugat să-i pun la dispoziţie o sală luminoasă – două ore pe săptămână – şi să selecteze câţiva copii, care se vor dovedi talentaţi de la natură – în arta plastică, pe care să-i iniţieze şi să-i pregătească gratis. Am fost de acord imediat, stabilind clasa şi cele două ore, când sala era liberă spre mulţumirea artistului.
De atunci nu l-am mai văzut pe Cătălin Mihalache, deoarece mulţi elevi fiind navetişti, ceilalţi fără talent sau voinţă, colaborarea a fost întreruptă. De acest artist nu am mai auzit să fie încadrat undeva – oriunde, nici să i se fi propus să participe cu lucrările la diferitele expoziţii de artă plastică.
Se pare că în zilele noastre zărbat doar artiştii care au ca principiu arta cu „tendinţă” (bani, funcţii, influenţă etc).
Cincisprezece ani mai târziu, căutam prin toate sertarele diverse acte privind încadrarea mea în diferitele unităţi, căci, după 43 de ani de activitate neîntreruptă, vremea pensionării venise.
Am găsit într-un fund de sertar un dosar de care nu aveam habar, deschizându-l am rămas surprins, căci pe prima pagină se afla caricatura lui Cătălin. ,Am frunzărit cu nostalgie şi cele peste 20 de caricaturi oferite de el. Unde o fi, ce o fi făcând? Sigur, nu a renunţat la crezul lui artistic „artă pentru artă”. Nu ştiu de unde auzisem că locuieşte undeva la ţară. Am hotărât că datoria mea morală este de a-l face cunoscut pe el şi lucrările lui şi aşa a fost. Mai toate articolele mele, începând cu 2012, din presa locală, au ca un fel de siglă caricatura mea, realizată de Cătălin, dar şi una din caricaturile date mie de artist, cu precizarea autorului lucrării. M-am tot întrebat de doi, trei ani, dacă acest Cătălin a văzut diferitele publicaţii cu lucrările lui, dar neştiind satul une locuieşte, sau un număr de telefon, nu l-am putut întâlni.
Sincer, pe 14.02 anul curent, pe la orele 20, butonam telecomanda în vederea unei emisiuni care să-mi placă, plictisit de interminabilelel, certuri politice, acuze reciproce, mediatizări ale unor scandaluri cu doamne de o moralitate îndoielnică – cheia succesului pentru televiziunile succesului . Pe PRO TV erau date imagini cu o sală arhiplină, în care oamenii scandau şi aplaudau în picioare. Ba mai erau persoane din juriu, aplaudau şi se minunau de talentul candidatului, care, cu ambele mâini, în acelaşi timp, executa caricaturile a două portrete diferite. Şi ca succesul să fie deplin, în timp ce sala aplauda în delir, candidatul punându-şi un creion între deetele piciorului drept desculţ, a realizat o caricatură foarte reuşită. Încântat peste măsură am surprins prim-planul candidatului şi mai ales după privire, ochii de o claritate asemeni copiilor inocenţi, de un albastru intens, la care se adăuga o undă de naivitate, melancolie şi tristeţe. Sigur era el, era caricaturistul Cătălin Mihalache, pe care nu-l mai văzusem de 17 ani. Patriotismul local pentru oraşul în care ne-am născut şi în care am rămas până la anii senectutii, m-a făcut să mă simt mândru că prin acest talent de excepţie, numele Slatina – şi de ce nu şi al judeţului Olt, puteau fi cunoscute în toată ţara şi în toată lumea, având în vedere, că emisiunea era transmisă şi pe PRO TV Internaţional. Am reuşit după aproape o săptămână să mă întâlnesc cu Cătălin la o cafenea. Era încântat că se calificase la concursul „Românii au talent” şi poate din această cauză vorbea mult, trecea de la o temă la alta, părându-mi-se chiar un pic incoerent. În tot acest timp, îi priveam hainele curate, dar nu tocmai noi şi ochii, acei ochi cu o undă de tristeţe în ei. Trătând cu patimă din ţigare, l-am întrerupt:
„- Cătăline, cine te-a ajutat să ajungi la PRO TV la perselecţie?
– Nimeni! De fapt, mint. Am un prieten, sincer. Este jurist la…
– Cătăline! După succesul tău deosebit, mai ales acum când te pregăteşti pentru calificarea în semifinală, care se transmite în direct în toată ţara, în Europa şi în America, cine te-a sunat să te felicite şi să se te ajute cu un sfat, cu o părere?
– Nimeni. Au fost totuşi puţini prieteni şi câteva rude, dar când o să mă vadă la următoarea probă…
– Cătăline, de acum 17 ani de când ne-am cunoscut ţi-a propus cineva de la judeţ să te angajeze fie la Cultură, sau la Şcoal Populară de Artă la o clasă de artă plastică.  Ţi-a propus cineva să particip cu lucrări de caricatură la numeroasele expoziţii de pictură din Slatina, Caracal?
– Nimeni.
– Cătăline. ai fi putut decora toate sălile din judeţ unde se oficiază căsători. Toţi primarii ar fi putut să-ţi comande caricaturi tematice pe lemn, sticlă, scoici etc, care oferite proaspeţilor căsătoriţi ar fi fost o amintire despre această zi memorabilă în viaţa lor şi câte alte aplicaţii practice ale talentului tău. Ţi-a făcut cineva o asemenea comandă sau propunere?
– Nimeni.”
În timp ce privea la cele 15, 20 de ziare „Maxim Puls” în care îi publicasem o mare parte din caricaturile pe care mi le oferise în 1977, minunându-se fericit de această surpriză, mi-am amintiti că acest împătimit al principiului „artă pentru artă”, puţin cu capul în nori… Nu a avut serviciu niciodată, trăind cu părinţii din roadele pământului. Nu ştiu de unde auzisem că fusese internat într-un spital de boli de plâmâni, că mama lui ar fi paralizată la pat şi el o îngrijeşte, dar acum era fericit. Şi în timp ce scriu aceste rânduri şi privesc la caricaturile lui, îmi rulează în faţa ochilor o sală arhiplină în picioare, aplaudând în delir, cu membrii juriului făcându-şi cruce, iar în ureche răsună, aproape spărgându-mi timpanul:  „Că-tă-lin!, Că-tă-lin!, Că-tă-lin!, Că-tă-lin!”

P.S. Cine are urechi de auzit (şi nobleţe sufletească) să audă…

prof. Constantin Victor – Slatina

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here