Acasă Actualitate Parcul Tineretului din Slatina, gazda Târgului de Crăciun

Parcul Tineretului din Slatina, gazda Târgului de Crăciun

59

Primăria Slatina, organizează, şi în acest an, o nouă ediţie a Târgului de Iarnă, aşa cum se obişnuieşte marile oraşe. Administraţia locală vine cu multe surprize pentru slătinenii de toate vârstele.
Târgului de Crăciun va fi deschis pe 1 Decembrie, de Ziua României, la ora 18:00, şi va culmina cu două concerte extraordinare pe care le vor oferi Ansamblul etnofolcloric Plăieșii, condus de solistul vocal Nicolae Gribincea și cântăreața Nicola. De asemenea, nu vor lipsi cele 30 de căsuțe cu produse tradiționale și specifice sărbătorilor de iarnă, care vor fi amplasate pe Aleea Eroilor, dar și în interiorul Parcului Tineretului.
Pe 1 Decembrie, de Ziua României, ceremonie care va avea loc la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, celor prezenți le vor fi oferite cocarde și stegulețe tricolore, precum și 2.000 de porții de fasole cu cârnați.
Pe 1 Decembrie, municipalitatea slătineană va aprinde și iluminatul festiv de sărbători,

De asemenea, Consiliul Local a aprobat, menținerea celor două proiecte de suflet: „Povestea lui Moș Nicolae” și „Desaga lui Moș Crăciun”, fiind alocați 175.000 lei pentru surprizele pregătite pentru cei mici.
„Având în vedere apropierea sărbătorilor de iarnă și faptul că luna decembrie este considerată luna cadourilor, pentru a duce puțină bucurie în sufletele copiilor preșcolari ai acestui oraș, Primăria municipiului Slatina își propune oferirea de cadouri copiilor preșcolari şi elevilor şcolilor din oraș care vor veni să colinde angajații administrației locale.
Ţinând cont de rolul important pe care îl îndeplinesc obiceiurile, tradiţiile româneşti și credința populară conform căreia dintre obiceiurile calendaristice cele mai răspândite şi spectaculoase cu originea în credinţe şi mituri străvechi, sunt de bună seamă ciclurile legate de sărbătorirea Naşterii lui Iisus şi schimbarea anului, iar Primăria municipiului Slatina îşi propune orientarea priorităţilor elevilor către cultură şi tradiţii.”

Articolul precedentUnirea Radomireşti, egal la Coteana
Articolul următorPercheziţii cu „cântec” la Olt. Înşelăciune pe ritm de manele

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here