Acasă Cultură Universul eminescian în grafica lui Spiru Vergulescu, la Muzeul Județean Olt

Universul eminescian în grafica lui Spiru Vergulescu, la Muzeul Județean Olt

233
Mihai Eminescu a întruchipat, ca nimeni altul, autenticul spirit românesc dintotdeauna, fiind considerat „omul deplin al culturii românești(Constantin Noica)
Instituită de Parlamentul României în 2010, și stabilită prin Legea nr. 238 din 7 decembrie același an, ca semn al celei mai înalte prețuiri față de Mihai Eminescu – poetul nostru național născut la 15 ianuarie 1850 – Ziua Culturii Naționale a căpătat, în scurt timp, dimensiunile unui eveniment cu o profundă încărcătură simbolică, aflat sub semnul emblematic al valorilor fundamentale românești.
„De-a lungul vremii, artiştii plastici au fost fermecaţi de ceea ce înseamnă opera eminesciană, au încercat să cunoască, pe cât s-a putut de mult, diverse aspecte legate de viaţa și opera acestuia. Tot acest interes special pe care l-au avut faţă de poet s-a concretizat în diverse lucrări de artă plastică, aşa cum sunt şi cele expuse astăzi (n.n. 15.01.2020) în Holul de Onoare al Muzeului Județean Olt.
Muzeul Județean Olt omagiază cei 170 de ani de la nașterea poetului național, precum și Ziua Națională a României, prin expoziția Universul eminescian în grafica lui Spiru Vergulescu, ce poate fi vizitată între 15-24 ianuarie 2020.
Sub aura memoriei și operei lui Mihai Eminescu, pictorul slătinean Spiru Vergulescu a realizat albumul Periplu și univers eminescian, 60 de desene în tuș cu penița, apărut la Editura ARC 2000, București, 2000.
O parte din lucrările expuse se găsesc în original la Memorialul Eminescu de la Ipoteşti (în anul 1989 fiind donate acestei instituții de către autor 101 lucrări care au făcut parte dintr-o serie dedicată poetului, serie completată cu lucrări în original la Consulatul României de la Cernăuţi).
Având în vedere că deschidem seria manifestărilor culturale organizate în anul 2020 de către Muzeul Județean Olt cu expoziția propusă mai sus, vă așteptăm cu drag să ne fiți alături și în acest an în proiectele dedicate publicului vizitator al muzeului nostru”, spune Laurențiu Guțică, managerul Muzeului Județean Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.