Acasă Actualitate Cronică parlamentară de Olt

Cronică parlamentară de Olt

73
Siminica Mirea, recunoştinţă pentru eroii Armatei Române
În ultima vinere din octombrie s-a sărbătorit Ziua Armatei, prilej cu care senatorul Siminica Mirea a transmis un mesaj, prin intermediul paginii sale de socializare, atât Armatei Române şi eroilor căzuţi pentru eliberarea României.
„Armata Română a fost puternicul scut pe care statul nostru l-a avut în vederea apărării de inamici. S-au sacrificat și au devenit eroi cu scopul de a ne proteja și apăra teritoriul, interesele și integritatea.
Eroii aceștia trebuie să rămână veșnic în memoria noastră colectivă, fapt pentru care trebuie să rememorăm episoadele istorice în care au fost protagoniști. Sângele vărsat s-a transformat în pacea pe care astăzi o avem. Lor le datorăm România liberă de astăzi, România noastră unită! Să nu uităm că ei poartă meritele pentru faptul că, în repetate rânduri, s-au jertfit pentru a ne elibera teritoriile se sub ocupație! LA MULŢI ANI Armatei Române! Glorie eternă eroilor României!”, spune senatorul.

Marius Iancu: „fiecare comunitate este importantă și nu lăsăm pe nimeni în urmă”
De curând, în comisiile reunite pentru Buget, Finanțe și Bănci, deputatul Marius Iancu a votat favorabil pentru un amendament important adus la Ordonanța Guvernului nr 12/2019 cu privire la rectificarea bugetului de stat pentru anul 2019.

„Încă un vot pentru dezvoltarea României dat de deputații PSD pentru un amendament depus la Ordonanța Guvernului nr 12/2019 cu privire la rectificarea bugetului de stat pentru anul 2019, în comisiile reunite pentru Buget, Finanțe și Bănci.
Plafonul de contractare din disponibilitățile contului curent general al Trezoreriei Statului, la solicitarea Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză pentru finanțarea proiectelor de investiții în cadrul Fondului de Dezvoltare și Investiții se majorează la 25.000 milioane, iar plafonul de tragere acordat din disponibilitățile contului curent general al Trezoreriei se majorează la 500 milioane lei.
Parlamentarii PNL și USR au votat împotriva acestui amendament pentru că ei nu au înțeles nici acum că scopul proiectelor depuse de primari, prin FDI, este acela de a oferi cetățenilor acces la rețele de apă și canalizare, drumuri asfaltate, școli și cămine culturale moderne.
Pentru ei, dezvoltarea locală înseamnă doar proiecte pentru marile orașe, pentru noi, însă, fiecare comunitate este importantă și nu lăsăm pe nimeni în urmă.
Pentru ei contează interesul politic, pentru noi este importantă bunăstarea românilor.”, spune deputatul.

Dan Ciocan, activitate în Comisia pentru agricultură, din Camera Deputaţilor
În calitatea sa de deputat, Dan Ciocan are şi atribuţii în cadrul Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, din Camera Deputaţilor, acolo unde este secretar. Pe ordinea de zi a comisiei amintite s-au dezbătut o serie de iniţiative legislative:
„- Proiect de Lege privind modificarea și completarea Ordonanței de urgență nr.59/2000 privind Statutul personalului silvic;
– Proiect de Lege pentru modificarea si completarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr.407/2006;
– Proiect de Lege pentru modificarea art.107 alin.(1) din Legea nr.46/2018 – Codul silvic;
– Proiect de Lege privind trecerea unor terenuri din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Apelor și Pădurilor – Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, precum și transmiterea, cu titlu gratuit, a acestora din domeniul privat al Statului și administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, în proprietatea privată a Municipiului Slatina și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Slatina;
– Proiect de Lege pentru modificarea și completarea Legii apiculturii nr.383/2013.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.