Acasă Actualitate CAPITALISMUL către „APUSUL” său?

CAPITALISMUL către „APUSUL” său?

44

      A nu se speria NIMENI pentru că nu este vorba de „ÎNTOARCERE”, numai că EVENIMENTELE cu care suntem CONTEMPORANI se pot traduce că încă din anul 1989 nu doar SOCIALISMUL a fost în IMPAS ci și CAPITALISMUL OCCIDENTAL.

DE CE IMPAS?
Pentru că după 1989 am trăit mari SCHIMBĂRI politice, economice, sociale, tehnologice, tot mai intense și mai accelerate, care în zilele noastre își pun amprenta asupra celor cinci dimensiuni fundamentale ale capitalismului:
   – PROPRIETATEA PRIVATĂ
   – ACUMULAREA DE CAPITAL
   – ECONOMIA DE PIAȚĂ
   – SCHIMBUL DE MĂRFURI
   – PROFITUL
Ca urmare, am ajuns să fim martorii unor PARADOXURI ce se „petrec” la tot pasul. Dorința oamenilor de „ÎNNOIRE POLITICĂ” a devenit o FORȚĂ ce antrenează mase mari și tot mai „largi”, care va deveni la un moment dat IREZISTIBILĂ, determinând O NOUĂ ORDINE, cu ALTE VALORI.
În acest nou posibil context politic se va modifica și IDEOLOGIA, cea care în decursul timpului a funcționat de minune pentru SPĂLAREA de creiere.
Dacă interpretăm AZI spusele lui MARX, referitoare la „concentrarea capitalurilor în TRANSNAȚIONALE, care depășesc STATUL, STATUL DEVENIND DUȘMAN”, ne ducem imediat cu gândul la STRUCTURA ECONOMICĂ a LUMII ACTUALE.
Ori, tocmai pornind de „aici”, constatăm că AMERICA și EUROPA CAPITALISTĂ parcurg o DERUTĂ IDEOLOGICĂ alimentându-se mirajul unor soluții NON-CAPITALISTE, autoritariste, însoțite de un DELIR ILIBERAL.
De fapt, AZI, ZECE companii multinaționale gigantice sunt responsabile pentru FALSA BUNĂSTARE de care avem parte, iar în domeniul economic, câțiva GIGANȚI stăpânesc toată ECONOMIA LUMII, și ei decid cum trebuie „să funcționeze” PLANETA.
Pe de altă parte, modelul economic care a funcționat cu succes în OCCIDENT în ultimii 70 de ani „se dizolvă” sub presiunea dezacordurilor majore, tot din OCCIDENT (extrem de vizibile după alegerile EUROPARLAMENTARE – 2019), iar societatea capitalistă de aici, în ultimii ani, se „orientează” tot mai sigur către un model non-capitalist, cum ar fi chiar cel CHINEZ, acceptând până și o LUME TRIPOLARĂ.
Ori un asemenea tip de ECONOMIE este după modelul SOCIALIST, numai că nu STATUL mai este STĂPÂN ABSOLUT, ci acest „GRUP NEVĂZUT”. Acesta croiește SCENARII pe care le transpune în interesul său astfel că în ciuda DEMOCRAȚIEI CLAMATE, PUTEREA este în mâna unei MINORITĂȚI, iar inegalitățile, economică și umană, permit ca PRIORITATEA PROFITULUI să fie peste „BINELE SOCIAL”.
Pe de altă parte, economia de piață se „dizolvă”, căci CONCURENȚA este falsă, mascând poziția monopopulistă (vezi prețul petrolului și carburanților) numai că acesta, la un moment dat va conduce la stagnare și lipsă de eficiență.
Ca urmare, în viitorul APROPIAT, economia monopolistă va căpăta iar semnele care anunță acest final, ce sunt evidente în toată lumea și BUNURILE, PRODUSELE sunt deja de calitate tot mai slabă, iar diversificarea presupune doar schimbarea etichetelor și a culorii.
ECONOMIA MONDIALĂ actuală este de fapt UNA SOCIALISTĂ, motiv pentru care „VEDETA” LUMII de AZI este CHINA „SOCIALISTĂ” cu sistemele sale.
Acum este vizibil pericolul HIPERCENTRALIZĂRII ECONOMIEI MONDIALE CAPITALISTE, căci „finalul” ei VA FI ca cel al ECONOMIEI ȚĂRILOR SOCIALISTE, parcurs care se va încheia destul de repede, în câțiva ani, încât „DERAIEREA” capitalismului „clasic” este INEVITABILĂ.
ASTA înseamnă, de fapt, că „VECHEA ORDINE” va fi demolată producându-se NOI MUTAȚII, UNITATEA CAPITALISTĂ se destramă, devenind tot mai vulnerabilă în fața nu doar a manipulărilor, ci și a unor acțiuni ce, cu siguranță, vor fi „promovate” din RĂSĂRIT și mai de departe, adică a celor doi TRADIȚIONALI ADVERSARI.
CE VA FI?
Posibil un NEOCAPITALISM sau CAPITALISM DE STAT, în care, după „PREFACERI ECONOMICE” se va reabilita ECONOMIA DE PIAȚĂ, dar controlată de un nou tip de CORPORAȚII, care se vor comporta ca ÎNTREPRINDERI DE STAT.
Totodată, va avea loc o REDEȘTEPTARE NAȚIONALĂ a NAȚIUNILOR ale căror GUVERNE își vor restabili ROLUL de acțiune prin FUNCȚII ECONOMICE, încât COMPANIILE, deși de UTILITĂȚI PUBLICE (ELECTRICITATE, COMBUSTIBILI, COMUNICAȚII etc) vor funcționa într-un regim mixt, inclusiv după reguli de monopol.
În același timp, va avea loc o „RENAȘTERE STATALĂ”, căci CETĂȚEANUL va fi reevaluat ca IMPORTANȚĂ – cu DREPTURI și OBLIGAȚII – va plăti TAXE și IMPOZITE, iar STATUL, la rândul său, își va eficientiza protecția acestuia în domeniile educației și învățământului, al sănătății, utilități, siguranță personală, NIVEL DE TRAI… Cu alte cuvinte, tot ce înseamnă EXISTENȚĂ SOCIALĂ și NAȚIONALĂ, apărându-l și de INVAZIA EXTRA EUROPEANĂ.
Oricum, LUMEA ARE NEVOIE de SCHIMBARE, pentru a progresa, chiar dacă asta presupune AJUSTAREA CAPITALISMULUI, și asta CÂT MAI CURÂND.

Profesor,

ION PĂTRAȘCU
Slatina – Olt

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here