Acasă Editorial Liviu Voiculescu. Șase luni și două zile!

Liviu Voiculescu. Șase luni și două zile!

459

Poziția de președinte al Partidului Național Liberal – Filiala de la Olt, a lui Liviu Voiculescu, primarul de la Cungrea, e rezultatul unei conjuncturi tragice. Beneficiar nestatutar al funcției de prim-vicepreședinte al PNL Olt, în situația dată de decesul lui Costel Moisescu, petrecut în octombrie anul trecut, cel în cauză a venit pe turnantă, interimar la început, ulterior ales de o sală de la Tineretului, cu multe scaune goale, președinte al PNL Olt.
Poate, în cazul domniei-sale, lucrurile s-au derulat mult prea repede. A preluat o organizație aflată în disoluție emoțională. Despărțirea de Moisescu, șocantă, a produs un val de emoție, iar cei din partid au înfruntat acest șoc, în paralel cu acomodarea cu un nou președinte.
Acum, la primul bilanț care se poate face la un termen rezonabil, PNL Olt, condus de Liviu Voiculescu, își arată limitele. O disoluție a încrederii interne. Schimbări asumate, de care s-a despărțit în secunda doi, fără prea multe explicații. A impus demisia președintelui de la Slatina, Sorin Țârcomnicu, iar pe cel susținut de el l-a executat atunci când a început să aibă bănuiala că are de a face cu un om liber: Gabriel Dima Buliteanu.
La Corabia, Ioana Gherghiță, o liberală care poate fi acuzată de multe, dar nu de credință în valorile liberale, a fost, la rându-i, mazilită. Doi primari excluși din partid: Ungureanu de la Slătioara și Anuța de la Voineasa, pentru a curăți organizația. Acea structură din care mai trebuie eliminați încă vreo șapte-opt primari, tot pe aceleași considerente. Însă, încrezător și capabil în excluderi, Liviu Voiculescu, cu siguranță, va merge mai departe…
Cu subiectivism, acesta imprimă Partidului Național Liberal Olt o strategie politică bazată pe calea de mijloc. Puțin efort, mult confort. Ieșirile sale în spațiul public, bine controlate, servesc teme de interes național. Acele subiecte care au caracter de apă sfințită. Nu fac rău puterii de la Olt, și nici bine, în plan motivațional, electoratului liberal din județul Olt. Chiar și modul cum a înțeles să comenteze, într-o conferință de presă extraordinară, plecarea senatorului Mirea din partid, arată calea de mijloc despre care vorbeam două rânduri mai sus.
Treptat, sub comanda sa, PNL Olt devine o structură închisă, de care s-a delimitat chiar și fostul președinte, deputatul Gigel Știrbu. Rar mai e acesta văzut în zona de acoperire a structurii politice din care face parte.
După șase luni și două zile, PNL Olt e un partid închis. Iar dacă cineva vrea să vină aici, trebuie să facă deîndată un ocol și să apeleze la ușa din spate! Tot după șase luni și două zile de mandat, prezidențiabilului Voiculescu, electoratul încă nu a văzut ceea ce se cuvine în dreptul unui partid de opoziție: o atitudine anti PSD. Poate e bine, iar ignorant, semnatarul acestor rânduri, încă nu înțelege dimensiunea corectă a expresiei care spune că politica e arta compromisului.
Rămâne de văzut cum va fi și ce va fi în următoarele zile, luni și la scrutinurile anunțate pentru anul 2019. Ceva europarlamentare prin mai, și niște prezidențiale prin noiembrie. Altfel, postările de pe pagina de facebook a președintelui PNL Olt sunt extrem de dese, în pas cu evoluțiile curente ale societății românești. Lor li se dau aprecieri din partea fetelor de la partid, iar odată îndeplinită misiunea, nu mai rămâne timp și de alte activități politice… Oricum, PNL Olt, sub comanda lui Liviu Voiculescu, rămâne un partid în zona așteptărilor, acolo unde există speranță și cam atât…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.