Acasă Actualitate 40 de zile sau iubirea morții

40 de zile sau iubirea morții

118

Dragii mei,

Vă scriu astăzi în ziua prăznuirii dragostei la români în încercarea ca iată, în post fiind, să vedem și o altfel de dragoste, anume dragostea față de moarte.
Știu că nu este potrivit deloc ca astăzi să vă duc gândurile într-acolo dar parastasul de 40 de zile al Doamnei Profesoare Filofteia Popescu la care nu am reușit să ajung m-a provocat să vă vorbesc, pe cât posibil despre dragostea de moarte, oricât de înfricoșătoare ar părea aceasta.
Dacă vă întrebați de ce la 40 de zile după moartea cuiva are loc acest parastas, în popor fiind cel de” 6 săptămâni” aflați că la această dată, inima din trupul cel fără de viață se desface în cele din care a fost alcătuită de Dumnezeu și se cuvine a ne aminti de dragostea purtată de aceasta pentru noi.
Nu există o ecuație chimică din care să rezulte sentimentele oamenilor, chiar dacă știm elementele produse de organism, fapt pentru care am pus, totul, pe seama inimii și a bătăilor ei.
Să accepți moartea unei persoane și automat plecarea de lângă tine, ceea ce duce la lipsa acesteia, lipsă ce provoacă durere, rămâne dovada clară că ai iubit sau că iubești cu toată ființa ta persoana aceea. Mai pe scurt putem spune că: Să accepți moartea dai dovadă de dragoste.
Omul care iubește este conștient de moarte și știe că dragostea lui o să aibă un sfârșit lumesc de aceea luptă cu tot ce poate el pentru a putea continua să iubească și după ce pleacă de pe pământul acesta, iubește și luptă cu păcatul și patimile pentru ca iubirea sa față de semeni și de Dumnezeu să fie pură, luptă pentru a menține vie amintirea celui pe care i-a iubit și care au plecat din viața lui înainte de el.
Din păcate omul de astăzi se vrea nemuritor. Nu doar că se vrea dar se și crede nemuritor și astfel viața lui devine un spectacol monstruos de egoism în care primează” eu” și se renunță din ce în ce mai mult la” noi”,” voi” și” ei”. Omul de astăzi trăiește fără gândul la moarte și astfel își permite să nu se gândească deloc la repercusiunile pe care viața aceasta haotică și lipsită de dragostea/frica (fiecare cum o percepe) de moarte îl duce.
Există o ecuație în mintea mea pe care o puteți combate dacă vă doriți. Eu consider că omul care se crede nemuritor este și omul care se consideră fără de greșeală, adică cel care tot ce face și ce spune este corect, neluând în seamă și părerile celorlalți. Acest om în mod clar se transformă într-un dictator care își impune de multe ori cu pumnul ideile și propriile credințe” nemuritoare”, asemenea lui.
Cred că singurul lucru care ne mai ține astăzi egali este moartea, care indiferent de vârstă, rasă, sex, sau profesie vine să amintească omului că încă este om, asemenea cu aproapele său și că” fără veste” se va cere sufletul de la el.
Oricât a încercat omul să dobândească nemurirea fentând moartea sau încercând să depărteze tot mai mult momentul, nu a reușit.
Nemurirea, dragii mei, se dobândește prin moarte cu trupul și înviere cu sufletul. Pentru a primi această înviere cu sufletul în viața veșnică și nu în pedeapsa eternă, omul trebuie să iubească în primul rând moartea, trăind mereu cu gândul la aceasta și conștientizând că fiecare faptă a sa fie îl apropie de Dumnezeu, izvorul vieții, fie îl depărtează.
Medicamentul cel mai puternic pe care omul trebuie să îl ia zilnic pentru a se putea apropia de Dumnezeu este DRAGOSTEA. Omul care iubește este omul conștient de moarte și de păcat și atunci viața lui devine o luptă împotriva păcatului și o dragoste nemărginită.
Iubiți dragii mei, conştienţi fiind că dragostea sinceră de aici are ecouri și în viața de dincolo. Amin!

Asist. Univ. Drd. Alin Bolboașă Șofaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here