Dragii mei,
Am trecut aseară pe unul dintre marile bulevarde ale Bucureștiului și, fiind destul de aglomerat, am avut timp să mă uit la oamenii care, ca și mine, așteaptă Crăciunul.
Nu am observat o diferență între aceștia și cei care așteaptă ziua de 1 Mai, de exemplu. Aceleași fețe triste, oameni asupriți de griji și, mai ales, nepăsători.
Nu cred că cineva era conștient cât de frumos era împodobit orașul și mai ales cum se revarsă lumina aceea pe întunericul străzilor. Sunt sigur de altfel că majoritatea au deja un brad în casă, la împodobirea căruia nu a participat întreaga familie, că deja au început să facă o grămadă de cumpărături, să dăruiască multe cadouri pe la job-uri și să își facă socotelile legate de banii cheltuiți pe anul care stă să se încheie.
Nu aude nimeni frumusețea colindelor, nu respiră nimeni aerul rece de Crăciun, total diferit de altfel de aerul care te îngheață dimineața când ieși din bloc și sunt sigur că nimănui nu îi pasă că se naște Hristos. Nu vorbește nimeni de Nașterea Lui, toți vorbesc de Crăciun, nu cântă nimeni colindele născute din Biserică, ci ascultă variantele cât mai manelizate cu putință. Nu vorbește nimeni de iesle, smerenie, bucurie, toți vorbesc de Moș Crăciun și „Secret Santa”, de reni și horn.
Nu am ajuns în Târgul de Crăciun, dar i-am întrebat pe elevii mei și pe studenți dacă L-au văzut cumva pe acolo pe Hristos și răspunsul a fost unul total negativ.
De câteva nopți, mintea mea tot proiectează imaginea din povestea „Fetița cu chibrituri”, unde copilul acela stătea și privea pe geam la mesele îmbelşugate, la cum se încălzeau oamenii și ea își aprindea câte un băț de chibrit în colțul străzii.
Cred că imaginea aceasta se potrivește astăzi cu cea a Pruncului Hristos, abandonat de cei mai mulți dintre noi, fiind pre ocupați de „noi” și de „eu”, iar nu de „EL” și/sau „ei”.
Voiam să ies în mijlocul oamenilor de aseară și să spun tare: Hristos este undeva într-o iesle și nicidecum în Piața din fața Palatului Parlamentului! Este în inima celui care mulțumește cu lacrimi în ochi când primește ceva de mâncare și nu pe masa plină cu de toate. El este în casa unde ai ajutat la încălzirea ei și nu sub bradul tău împodobit după ultimul trend! Dar, sunt sigur că treceau pe lângă mine la fel de nepăsători… sau… porneau camerele la telefoane cum au făcut cu tânăra de la stația de metrou Dristor.
M-am resemnat, am dat muzica din căști mai tare să nu aud liniștea aceea asurzitoare a nepăsării față de praznicul ce se apropie și mi-am făcut un brainstorming legat de propria atitudine.
Vă spun că rezultatul este unul trist. M-am îmbolnăvit de nepăsare! Mă pun mereu pe primul loc, aștept cu nerăbdare terminarea programului pentru a ajunge acasă să dorm, mă auto-exilez de cei din jurul meu crezând că „eu” pot să rezolv totul și că „eu” fac totul bine, iar ceilalți greșesc. Nu m-am pregătit cu nimic pentru Hristos. Nu am pregătit o iesle curată și îmi mențin sufletul murdar și făcut țăndări în alte gânduri, nu am încălzit inima cu smerenie, fiind pe zi ce trece mai mândru de realizările mele și repet, punând tot mereu pe „eu” pe primul plan.
Îmi dau seama că și în cazul meu Hristos se simte străin!
Încă avem timp să ne pregătim. Încă putem să schimbă ceva și totul trebuie să înceapă cu îmblânzirea acelui „eu” pentru care alergăm toți. Încă mai sunt șanse ca Hristos să nu se simtă străin de Crăciunul acesta.
Cred că putem să facem această schimbare profundă de atitudine și să începem să simțim pentru alții, că sigur atunci vom simți și pentru noi. Cred că putem să zâmbim mai mult în această perioadă, să iubim mai mult, să petrecem timp cu oamenii dragi nouă și să înțelegem și pe „tu”, „el”, „ea”, „ei”, „ele”.
Să nu ne mai rezumăm doar la „eu”, pentru că rostul, dacă vreți să numim așa, a Nașterii lui Hristos, an de an este „noi”. Suntem învățați în fiecare an că pentru „noi” Dumnezeu vine pe pământ.
Dragii mei,
Rog pe Bunul Dumnezeu să ne dăruiască tuturor puterea de a schimba ceva pentru că cel puțin eu, vreau CRĂCIUNUL ACESTA… să fie altfel și vreau să schimb acel „eu” în „voi”.
Alin Bolboaşă Șofaru
Universitatea din București
Amin!
